Decizia nr. 1304/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 259 alin. (7) lit. a) și b) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, precum și a dispozițiilor art. 257 alin. (8) și

art. 259 alin. (8) din Legea nr. 95/2006

coroborate cu cele ale art. 863 lit. b) din aceeași lege și raportate la dispozițiile

art. 91 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Flavia-Ioana Maier în Dosarul nr. 15.841/211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției. Lipsește partea Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 913D/2009, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 259 alin. (7) lit. a) și b) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, precum și a dispozițiilor art. 257 alin. (8) și

art. 259 alin. (8) din Legea nr. 95/2006

coroborate cu cele ale art. 863 lit. b) din aceeași lege și raportate la dispozițiile

art. 91 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Anatol Pânzaru în Dosarul nr. 16.046/211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției, prin avocatul Flavia-Ioana Maier. Lipsește partea Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 797D/2009 și nr. 913D/2009 este identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Partea prezentă este de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public solicită, de asemenea, conexarea dosarelor.

Curtea, deliberând, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 913D/2009 la Dosarul nr. 797D/2009, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Autorii excepției solicită admiterea acesteia, considerând că prevederile

art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006

sunt discriminatorii sub aspectul întinderii obligației legale sub imperiul căreia se află cele două categorii de persoane la care se referă legea: cei care nu realizează venituri impozabile și cei care realizează astfel de venituri. Astfel, diferența de tratament juridic pe care legiuitorul o aplică unor persoane aflate în situații obiectiv similare - persoane ce au obligația de a se asigura, dar nu pot dovedi plata contribuției - rezidă doar în diferența de venituri pe care le obțin aceste persoane. În plus, de textul de lege criticat beneficiază și persoane pentru care nu se justifică rațiunile de protecție socială urmărite de acest text, așa cum sunt cei care realizează venituri impozabile nedeclarate. În continuare, arată că prevederile art. 257 alin. (8) și

art. 259 alin. (8) din Legea nr. 95/2006

încalcă principiul neretroactivității legii civile, având în vedere că în baza acestor dispoziții se procedează la executarea unor creanțe născute într-o perioadă în care această lege nu era în vigoare. Astfel,

Legea nr. 95/2006

nu poate aduce atingere dreptului născut sub imperiul legii anterioare,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002 , care prevede un termen de prescripție mai redus și o altă bază de calcul a contribuției, respectiv salariul minim brut pe țară în vigoare la data plății.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că autorii excepției solicită, în realitate, modificarea textelor de lege criticate, ceea ce este atributul exclusiv al legiuitorului. De asemenea, arată că aspectele referitoare la aplicarea retroactivă a textelor de lege sunt de competența instanțelor de judecată, iar nu de competența instanței de contencios constituțional.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 2 și 13 februarie 2009, pronunțate în dosarele nr. 15.841/211/2008 și nr. 16.046/211/2008, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (2) coroborate cu cele ale

art. 259 alin. (7) lit. a) și b) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, precum și a dispozițiilor art. 257 alin. (8) și

art. 259 alin. (8) din Legea nr. 95/2006

coroborate cu cele ale art. 863 lit. b) din aceeași lege și raportate la dispozițiile

art. 91 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală. Excepția a fost ridicată de Flavia-Ioana Maier și Anatol Pânzaru cu prilejul soluționării unor contestații la executare privind sume reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că

art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006

creează, prin dispozițiile reglementate la lit. a) și b), o situație discriminatorie, care contravine art. 16 alin. (1) și art. 56 alin. (2) din Constituție. Astfel, persoanele care nu realizează venituri impozabile sunt privilegiate, întrucât pot obține calitatea de asigurat plătind contribuția pe ultimele 6 luni, în timp ce persoanele care realizează astfel de venituri obțin aceeași calitate cu condiția plății contribuției pe ultimii 5 ani. Mai mult, acest text de lege profită celor ce în realitate obțin venituri fără a le declara organelor fiscale, încurajând astfel "munca la negru". În ceea ce privește dispozițiile

art. 863 lit. b) din Legea nr. 95/2006

raportate la prevederile art. 259 alin. (8) și art. 257 alin. (8) din aceeași lege, precum și la cele ale

art. 91 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , susțin că acestea contravin prevederilor art. 15 alin. (2) și art. 78 din Constituție.

În acest sens, arată că, în aplicarea acestor texte de lege, au fost stabilite obligații de plată pe baza unor creanțe născute începând cu anul 2000, având ca temei legal prevederile

Legii nr. 95/2006 , aceasta în condițiile în care titlul VIII din această lege, care reglementează stabilirea acestor obligații, a intrat în vigoare în luna mai a anului 2006.

Judecătoria Cluj-Napoca arată că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, întrucât modul de stabilire a contribuțiilor la bugetul de asigurări este atributul suveran al legiuitorului, care poate stabili diferențieri la modul de plată între diferite categorii de asigurați. Arată însă că principiul egalității nu a fost încălcat între membrii aceleiași categorii de persoane. În același timp, consideră că nu este încălcat nici principiul neretroactivității legii civile, fiind evident că prevederile

Legii nr. 95/2006

nu se pot aplica anterior intrării sale în vigoare.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, referindu-se la prevederile

art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 , arată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra acestui text de lege, stabilind prin

Decizia nr. 705/2007

că acesta este în conformitate cu prevederile Legii fundamentale. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate adusă dispozițiilor

art. 259 alin. (7) lit. b) și alin. (8) din Legea nr. 95/2006 , coroborate cu cele ale

art. 91 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , arată că respectarea exigențelor constituționale privind ocrotirea unor interese naționale, de interes general, ce se sprijină pe contribuțiile prin impozite și taxe la cheltuielile publice ale cetățenilor, justifică poziția privilegiată a statului în raport cu celelalte subiecte de drept, sub aspectul protecției acordate drepturilor de creanță. De asemenea, arată că, așa cum s-a reținut în

Decizia Curții Constituționale nr. 158/1998 , obligarea la plata contribuției prevăzute de lege și anterior nu poate fi privită ca având un caracter retroactiv.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, referindu-se la critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 16 alin. (1) și art. 56 alin. (2) din Constituție, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată în

Decizia nr. 539/2006 . Cât privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii civile, arată că instituirea unor termene de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale, diferite de cel general, nu aduce nicio atingere principiului constituțional amintit. În plus, dispozițiile

art. 863 lit. b) din Legea nr. 95/2006

dau expresie art. 78 din Legea fundamentală, stabilind că intrarea în vigoare a prevederilor actului normativ criticat are loc la 30 de zile de la publicare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 257 alin. (2) și (8), art. 259 alin. (7) lit. a) și b) și alin. (8) și

art. 863 lit. b) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare:

- Art. 257 alin. (2) și (8): "(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:

a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;

b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;

c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit și veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la lit. b);

d) indemnizațiilor de șomaj;

e) veniturilor din pensiile care depășesc limita supusă impozitului pe venit;

f) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-e), alin. 2^1 și art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar. [...]

(8) Termenul de prescripție a plății contribuției de asigurări sociale de sănătate se stabilește în același mod cu cel prevăzut pentru obligațiile fiscale.";

- Art. 259 alin. (7) lit. a) și b) și alin. (8): "(7) Persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate, pentru a obține calitatea de asigurat:

a) să achite contribuția legală lunară pe ultimele 6 luni, dacă nu au realizat venituri impozabile pe perioada termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale, calculată la salariul minim brut pe țară în vigoare la data plății, calculându-se majorări de întârziere;

b) să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum și obligațiile fiscale accesorii de plată prevăzute de

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă; [...]

(8) Pentru situațiile prevăzute la alin. (7) termenele de prescripție privind obligațiile fiscale se calculează începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, la notificarea caselor de asigurări de sănătate sau la solicitarea persoanelor în vederea dobândirii calității de asigurat, după caz.";

- Art. 863 lit. b): "Prezenta lege intră în vigoare astfel: [...]

b) la 30 de zile de la publicare: titlul I «Sănătatea publică», titlul II «Programele naționale de sănătate», titlul V «Asistența medicală comunitară», titlul VII «Spitalele», titlul VIII «Asigurările sociale de sănătate», titlul XVI «Înființarea, organizarea și funcționarea Școlii Naționale de Sănătate Publică și Management Sanitar»;".

De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile

art. 91 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, dispoziții potrivit cărora: "(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel."

Autorii excepției consideră că sunt încălcate următoarele prevederi din Constituție: art. 15 alin. (2) care consacră neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 56 alin. (2) privind așezarea justă a sarcinilor fiscale și art. 78 referitor la intrarea în vigoare a legii.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că un prim aspect pus în discuție de autorii excepției vizează existența unui tratament juridic diferențiat la care sunt supuse persoanele care realizează venituri impozabile în raport cu cele care nu realizează astfel de venituri, tratament instituit de prevederile

art. 259 alin. (7) lit. a) și b) din Legea nr. 95/2006 .

Față de aceste susțineri, Curtea reține că principiul constituțional al egalității în drepturi impune instituirea unui tratament juridic identic pentru situații identice. Aceasta nu înseamnă însă omogenitate, astfel că situații diferite permit și uneori impun o reglementare diferită, în deplin acord cu principiul constituțional amintit.

În mod asemănător, principiul așezării juste a sarcinilor fiscale impune ca plata contribuțiilor să se facă în același mod de către toți contribuabilii, prin excluderea oricărui privilegiu sau discriminări, astfel ca, la venituri egale, contribuția să fie aceeași. Același principiu presupune însă ca așezarea sarcinilor fiscale să țină cont de capacitatea contributivă a contribuabililor, respectiv în așezarea obligațiilor fiscale să se țină seama de necesitatea de protecție a păturilor sociale celor mai dezavantajate, luând în considerare elementele ce caracterizează situația individuală și sarcinile sociale ale contribuabililor în cauză.

Toate aceste elemente au fost avute în vedere atunci când, prin

Legea nr. 264/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 27 iulie 2007, reglementarea anterioară a

art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 , nediferențiată pe categorii sociale, a fost modificată, instituindu-se un tratament juridic diferit după cum persoanele au realizat sau nu venituri impozabile. Prin această modificare s-a urmărit realizarea unei situații mai favorabile pentru acele persoane care nu au realizat astfel de venituri și a căror situație, obiectiv mai dificilă din punct de vedere financiar, impunea un efort disproporționat pentru a obține calitatea de asigurat în condițiile

art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006

în raport cu efortul depus de persoanele care realizează venituri impozabile. În plus, s-a avut în vedere și faptul că, în situația acestei din urmă categorii de persoane, neachitarea contribuției la fondul asigurărilor sociale de sănătate nu a fost justificată de imposibilitatea obiectivă a acestora de a îndeplini această obligație, ci pe ignorarea ei.

Pentru aceste motive, Curtea apreciază că diferența de tratament juridic instituită de prevederile

art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006

este rezonabilă și proporțională cu situația avută în vedere de legiuitor.

Cât privește critica de neconstituționalitate raportată la principiul neretroactivității legii civile, Curtea constată că niciunul dintre textele de lege criticate nu conține prevederi prin care să se indice aplicarea retroactivă a legii, astfel că acestea încep să producă efecte juridice după intrarea în vigoare a legii. De asemenea, aceste texte de lege nu prevăd intrarea în vigoare a legii contrar normelor constituționale ale art. 78.

Cenzurarea modului în care instanțele aplică legea, criticat de asemenea de autorul excepției, nu intră în competența instanței de contencios constituțional.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (2) și (8), art. 259 alin. (7) lit. a) și b) și alin. (8) și

art. 863 lit. b) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, precum și ale

art. 91 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Flavia-Ioana Maier și Anatol Pânzaru în dosarele nr. 15.841/211/2008 și nr. 16.046/211/2008 ale Judecătoriei Cluj-Napoca.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 octombrie 2009.