Decizia nr. 73/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 63 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției
prezumat în vigoare republicat
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 273/2004 21 iunie 2004 (prevederi anume) privind procedura adopției
Augustin Zegrean - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 57 din Legea nr. 273/2004
privind regimul juridic al adopției, excepție ridicată de Lenuța Barbu în Dosarul nr. 14.284/3/2009 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că partea Aurelia Maria Barbu a fost citată la domiciliul din Livorno, Via Adolfo Tomamasi 80, Italia, potrivit art. 20 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, prin poștă, recomandat, pe bază de recipisă și cu confirmare de primire, citația întorcându-se la dosar cu mențiunea "act neretras din depozit la termenul stabilit".
Reprezentantul Ministerului Public consideră că procedura de citare a părții Aurelia Maria Barbu nu este legal îndeplinită.
Deliberând, Curtea constată că procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate și, totodată, arată că
privind regimul juridic al adopției a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009, iar ca urmare a renumerotării acesteia, art. 57 a devenit art. 63 din lege, cu același conținut.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 23 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 14.284/3/2009, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 57 din Legea nr. 273/2004
privind regimul juridic al adopției. Excepția a fost ridicată de Lenuța Barbu într-o cauză civilă având ca obiect nulitatea adopției.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, instituind o discriminare, întrucât reglementează o limitare a persoanelor care pot solicita instanței de judecată constatarea nulității adopției după dobândirea de către adoptat a capacității de exercițiu, ipoteză în care acțiunea aparține numai acestuia.
Tribunalul București - Secția a IV-a civilă apreciază că prevederile
art. 57 din Legea nr. 273/2004
nu contravin dispozițiilor constituționale invocate. În acest sens arată, în esență, că, în sistemul juridic românesc, sub regimul
privind regimul juridic al adopției, adopția este concepută ca o instituție în interesul exclusiv al copilului.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale, în măsura în care se aplică în mod egal tuturor celor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Instanța de judecată a sesizat Curtea cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 57 din Legea nr. 273/2004
privind regimul juridic al adopției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004.
După sesizarea Curții Constituționale,
privind regimul juridic al adopției a fost însă republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009 și, ca urmare a renumerotării, art. 57 a devenit art. 63 din lege, cu același conținut.
În aceste condiții, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 63 din Legea nr. 273/2004
privind regimul juridic al adopției, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009, având următorul conținut: "Acțiunea în declararea nulității adopției aparține oricărei persoane interesate. După dobândirea de către adoptat a capacității depline de exercițiu, acțiunea aparține numai acestuia."
Autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile
art. 57 din Legea nr. 273/2004 , după republicare devenit art. 63 din lege, au mai fost supuse controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin
Decizia nr. 1.327 din 13 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 10 decembrie 2009, Curtea a respins excepția invocată și a reținut că prevederile criticate sunt constituționale pentru următoarele considerente:
privind regimul juridic al adopției stabilește, cu valoare de regulă de bază a adopției, principiul interesului superior al copilului. Legea prevede expres acest principiu în cap. I intitulat "Dispoziții generale", art. 2 lit. a) și în art. 5 alin. (1) referitor la condițiile de fond ale adopției. Luând în considerare principiul menționat, legea definește nulitatea adopției ca o sancțiune juridică subordonată ocrotirii interesului superior al copilului.
Astfel, stabilind în primul alineat al art. 56 că adopția este nulă dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului sau cu încălcarea oricăror condiții de fond sau de formă prevăzute de lege, legea instituie în cel de al doilea alineat al aceluiași articol norma după care instanța va putea respinge cererea de declarare a nulității adopției dacă va constata că menținerea adopției este în interesul celui adoptat.
În analiza textului, Curtea Constituțională a reținut că legiuitorul a instituit o nulitate sub condiție - aceea ca menținerea adopției să fie în interesul superior al copilului - și că această sancțiune juridică nu poate fi caracterizată ca o nulitate absolută. Reglementarea în acest mod a nulității adopției nu contravine normelor și principiilor Constituției, ci, dimpotrivă, având în vedere scopul adopției, prevăzut în art. 2 lit. b) din lege, și anume creșterea și educarea copilului într-un mediu familial, este pe deplin concordantă cu art. 49 alin. (1) din Legea fundamentală, în conformitate cu care "Copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor".
Reglementarea, prin dispozițiile cuprinse în textul de lege atacat, a exercitării acțiunii în declararea nulității adopției reprezintă o consecință firească a modului în care legiuitorul a conceput și a definit nulitatea adopției, ca o sancțiune juridică subordonată ocrotirii interesului superior al copilului. În condițiile în care adoptatul dobândește capacitatea deplină de exercițiu, nu mai este necesar ca interesul superior al acestuia să fie apărat pe calea intentării de către orice persoană interesată a unei cereri de declarare a nulității adopției și nici pe calea aprecierii de către instanța de judecată a interesului lui de a se menține adopția. A admite că, și după ce adoptatul a devenit major, acțiunea de declarare a adopției ar putea fi exercitată de altă persoană echivalează cu nerecunoașterea aptitudinii celui în cauză de a-și identifica propriul interes și, deci, negarea capacității lui de exercițiu.
Curtea Constituțională nu poate primi susținerea că reglementarea atacată este de natură să instituie o discriminare între adoptat și adoptator, persoanele interesate, altele decât adoptatul cu deplină capacitate de exercițiu, neavând un interes legitim în declararea nulității adopției după data majoratului acestuia din urmă, interesul legitim de declarare a nulității adopției sau de menținere a acesteia aparținând în exclusivitate adoptatului.
Soluția și considerentele pronunțate în decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 63 din Legea nr. 273/2004
privind regimul juridic al adopției, republicată, excepție ridicată de Lenuța Barbu în Dosarul nr. 14.284/3/2009 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
OPINIE SEPARATĂ
Considerăm că excepția trebuia admisă, prevederile
art. 63 teza finală din Legea nr. 273/2004
privind regimul juridic al adopției, republicată, încălcând dispozițiile art. 21 din Constituție și cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Constituție, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Legiuitorul are totuși dreptul să impună anumite condiții cu privire la natura și exigențele administrării justiției, fără însă ca aceste condiționări să aducă atingere substanței dreptului sau să îl lipsească de efectivitate.
Articolul 6
pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului prevede că "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale [...]".
În speță, potrivit
art. 60 din Legea nr. 273/2004 , republicată, adopția încetează prin desfacere sau ca urmare a "declarării nulității acesteia". Dacă desfacerea adopției se face în condițiile prevăzute de lege [art. 7 alin. (3)] pentru anumite cauze ce au intervenit pe parcursul existenței acesteia, acțiunea în constatarea nulității se introduce pentru nerespectarea în momentul încheierii adopției a condițiilor de fond și de formă cerute de lege ad validitatem.
Articolul 63
teza întâi din Legea nr. 273/2004 , republicată, prevede că acțiunea "în declararea nulității adopției" (s.n. - nulitate absolută) aparține oricărei persoane interesate. Teza a doua a aceluiași articol stabilește că după dobândirea de către adoptat a capacității depline de exercițiu, acțiunea aparține numai acestuia. Se poate observa că, anterior dobândirii capacității depline de exercițiu, în timpul minorității adoptatului, acțiunea în constatarea nulității adopției aparține oricărei persoane interesate, ulterior acestui moment însă titular al acțiunii este numai persoana adoptată.
Analizând ambele teze ale
art. 63 din Legea nr. 273/2004 , republicată, nu se poate susține că restrângerea sferei persoanelor care pot exercita acțiunea în nulitatea adopției, după dobândirea de către adoptat a capacității depline de exercițiu, este justificată de interesul adoptatului minor devenit major, care să prevaleze asupra interesului general ce se ocrotește prin acțiunea în nulitate absolută.
De altfel, așa cum am arătat, sancțiunea nulității intervine pentru nerespectarea condițiilor de fond și de formă cerute de lege la încheierea unui act juridic, în speță a adopției - consimțământul valabil exprimat, capacitatea deplină de exercițiu a adoptatorului și a celorlalte persoane prevăzute de lege, cauza licită și morală (scopul), și anume interesul superior al copilului. În acest sens, prevederile art. 62 alin. (1) din lege stabilesc că adopția este nulă dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului.
În alin. (2) al art. 62 din lege se arată însă că instanța va putea respinge cererea "de declarare a nulității adopției" de către orice persoană interesată dacă va constata că menținerea adopției este în interesul copilului adoptat.
Aceasta nu înseamnă, după părerea noastră, o asanare a nulității absolute, ci verificarea de către instanța de judecată a condiției de fond prioritare la încheierea adopției, și anume interesul superior al copilului, pentru că adopția este încuviințată prin hotărâre judecătorească, fiind astfel un act juridic civil de natură specială.
În aceste condiții, eliminarea, după dobândirea de către adoptat a capacității depline de exercițiu, a posibilității oricărei persoane interesate de a formula acțiune în constatarea nulității adopției determină încălcarea caracterului efectiv al accesului la justiție, în această materie.
De altfel, în reglementarea anterioară,
art. 22 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/1997 , nu se făcea această distincție, prevăzând doar că "adopția este supusă, potrivit legii, nulității [...]", astfel încât se aplică regula de drept comun a nulității absolute.
În acest sens sunt și reglementările noului Cod civil (art. 479 și 480) care fac o distincție netă între anularea adopției (nulitate relativă), ce poate fi cerută de oricare persoană chemată să consimtă la încheierea ei și al cărei consimțământ a fost viciat prin eroare asupra identității adoptatului, dol sau violență, și nulitatea absolută, când acțiunea poate fi formulată de orice persoană interesată, nefăcându-se deosebire, sub acest aspect, între adoptatul minor și adoptatul care a dobândit capacitate deplină de exercițiu.
Judecător, prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.