Decizia nr. 385/2010

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 224 alin. 3, art. 264 alin. 3 și 4, art. 343 alin. 1 și 2 și art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Petru Marcel Florea în Dosarul nr. 835/211/2008 al Tribunalului Cluj - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 mai 2009, pronunțată în Dosarul nr. 835/211/2008, Tribunalul Cluj - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 224 alin. 3, art. 264 alin. 3 și 4, art. 343 alin. 1 și 2 și art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Petru Marcel Florea în dosarul de mai sus.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 224 alin. 3 din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. 3, art. 11 și art. 20 raportat la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece permit preluarea în procesul penal a unor mijloace de probă obținute în proceduri preliminare procesului penal.

Prevederile art. 264 alin. 3 și 4 din Codul de procedură penală contravin dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (1), art. 21 alin. (2) și (3), art. 11, art. 20 alin. (2) raportat la art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 132 alin. (2), deoarece instituie un control jurisdicțional obligatoriu atât asupra legalității, cât și asupra temeiniciei rechizitoriului, control care este încorporat în atribuția fundamentală a instanțelor penale, aceea de judecată, adică de examinare în fond sub toate aspectele acțiunii penale.

Prevederile art. 343 alin. 1 și 2 și art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală contravin dispozițiilor constituționale ale art. 124 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 20 alin. (2) raportat la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece absența unei proceduri care să garanteze intrarea de către instanța de fond într-un examen asupra probelor și mijloacelor de probă, pentru a se vedea dacă sunt obținute cu respectarea strictă a legii, nu permite o judecată echitabilă. În cauză, probele strânse în cursul urmăririi penale și care au servit ca temei al trimiterii în judecată, fiind viciate, nu au permis instanței de fond nici măcar să le verifice în conformitate cu legea.

Tribunalul Cluj - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este nefondată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 224 alin. 3 cu denumirea marginală Acte premergătoare, art. 264 alin. 3 și 4 cu denumirea marginală Actul de sesizare a instanței, art. 343 alin. 1 și 2 cu denumirea marginală Obiectul deliberării și art. 356 alin. 1 lit. c) cu denumirea marginală Conținutul expunerii, toate din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- Art. 224 alin. 3: "Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă.";

- Art. 264 alin. 3 și 4: "Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când urmărirea este făcută de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când urmărirea penală este efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, rechizitoriul este verificat de procurorul-sef de secție, iar când urmărirea penală este efectuată de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestați, verificarea se face de urgență și înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instanței competente, împreună cu dosarul cauzei și cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaților aflați în stare de deținere.";

- Art. 343 alin. 1 și 2: "Completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt și apoi asupra chestiunilor de drept.

Deliberarea poartă asupra existentei faptei și vinovăției făptuitorului, asupra stabilirii pedepsei, asupra măsurii educative ori măsurii de siguranță când este cazul să fie luată, precum și asupra computării reținerii și arestării preventive.";

- Art. 356 alin. 1 lit. c): "Expunerea trebuie să cuprindă:

[...]

c) analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză.

În caz de condamnare, expunerea trebuie să mai cuprindă fapta sau fiecare faptă reținuta de instanța în sarcina inculpatului, forma și gradul de vinovăție, circumstanțele agravante sau atenuante, starea de recidiva, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunțată și actele din care rezultă durata acesteia.

Dacă instanța retine în sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formează obiectul învinuirii, se va arata în hotărâre pentru care anume fapte s-a pronunțat condamnarea și pentru care încetarea procesului penal sau achitarea;".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 524 din 27 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, Curtea Constituțională a respins ca nefondată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 224 alineatul ultim din Codul de procedură penală, reținând în esență că "judecata se desfășoară de către o instanță independentă și imparțială, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, iar judecătorul își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând și coroborând probele, astfel că informațiile culese imediat după săvârșirea faptei reclamate, în măsura obținerii lor legale, nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură."

Totodată, art. 224 alin. 3 din Codul de procedură penală prevede că "Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă". Rezultă deci că în această fază, cu excepția procesului-verbal menționat în textul citat, nu pot fi efectuate acte de procedură care să constituie mijloace de probă în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedură penală și care să vizeze o anumită persoană, bănuită ca fiind autorul infracțiunii.

Curtea a reținut că efectuarea în practică, în cadrul actelor premergătoare, a unor acte specifice urmăririi penale, în scopul eludării garanțiilor procesuale asigurate persoanelor implicate într-o urmărire penală, în speță a dreptului la apărare, așa cum se susține în motivarea excepției de neconstituționalitate din cauză, chiar dacă ar fi reală, reprezintă o problemă de aplicare și respectare a legii, care nu intră sub incidența contenciosului constituțional.

De asemenea, Curtea, prin aceeași decizie, a mai arătat că "actele premergătoare au o natură proprie, care nu poate fi identificată sau subsumată naturii precise și bine determinate a altor instituții. Așa cum rezultă din chiar denumirea lor, acestea premerg faza de urmărire penală, având un caracter de anterioritate desprins din scopul instituirii lor, și anume acela de a completa informațiile organelor de urmărire penală, de a verifica informațiile deținute și de a fundamenta convingerea organului de cercetare penală ori procurorului cu privire la oportunitatea începerii ori neînceperii urmăririi penale. Așa fiind, aceste acte, prin conținutul lor, au un caracter sui generis, limitat însă de atingerea scopului. Abia dincolo de această graniță se poate vorbi de o împingere într-un cadru extraprocesual al actelor care trebuie îndeplinite sub hegemonia garanțiilor impuse de faza urmăririi penale".

De altfel, prin

Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea a reținut că "garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat. [...] Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declanșării procesului penal, nu reprezintă momentul începerii procesului penal și se efectuează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal". S-a mai reținut, de asemenea, că, deși, "în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură penală, procesulverbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru că acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de probă, atunci când instanța ar înțelege să-i dea eficiență".

Prin

Decizia nr. 679 din 12 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iulie 2008, Curtea Constituțională a respins ca nefondată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. 3 și 4 din Codul de procedură penală, prilej cu care s-a statuat că activitatea de control al rechizitoriului este încorporată în atribuția fundamentală a instanțelor penale, aceea de judecată, adică de examinare pe fond sub toate aspectele. Or, textul legal contestat se referă la o altă etapă procesuală specifică fazei de urmărire penală, la verificări prealabile trimiterii în judecată. De altfel, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul, ca un plus de garanție pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, a instituit, potrivit art. 300 din Codul de procedură penală, obligativitatea instanțelor de judecată de a verifica din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare, judecătorul restituind dosarul organului emitent atunci când constată încălcări ale legii care nu pot fi înlăturate de îndată și nici prin acordarea unui nou termen în acest scop.

În plus, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituția României, "procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic".

Principiul legalității este, în sensul atribuit de Legea fundamentală, specific activității procurorilor, care, în virtutea acestuia, au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, să urmeze în mod obligatoriu dispozițiile legii, fără posibilitatea de a acționa întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor măsuri, fie în alegerea procedurilor. Astfel, acționând pe baza principiului legalității, procurorul nu poate refuza începerea urmăririi penale sau punerea în mișcare a acțiunii penale în alte cazuri decât cele prevăzute de lege și nici nu are dreptul să solicite instanței de judecată achitarea unui inculpat vinovat de comiterea unei infracțiuni, pe motiv că interese politice, economice, sociale sau de altă natură fac inoportună condamnarea acestuia.

Ca o garanție a respectării de către procurori a acestor principii în activitatea lor, Constituția a consacrat și principiul unității de acțiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic, în virtutea căruia Ministerul Public este conceput ca un sistem piramidal, în care măsurile de aplicare a legii adoptate de procurorul ierarhic superior sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, ceea ce conferă substanțialitate principiului exercitării ierarhice a controlului în cadrul acestei autorități publice. Iată, deci, că obligativitatea procurorului ierarhic superior de a verifica rechizitoriul nu contravine art. 132 alin. (1) din Constituție, ci, dimpotrivă, dă expresie principiilor statuate de Legea fundamentală.

Prin

Decizia nr. 539 din 7 decembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 18 ianuarie 2005, Curtea Constituțională a respins ca nefondată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, deoarece cuprinderea expunerii privitoare la analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză în conținutul hotărârii judecătorești garantează tocmai dreptul la un proces echitabil și asigură exercitarea dreptului la apărare.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 224 alin. 3, art. 264 alin. 3 și 4, art. 343 alin. 1 și 2 și art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Petru Marcel Florea în Dosarul nr. 835/211/2008 al Tribunalului Cluj - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 aprilie 2010.