Decizia nr. 1037/2010

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) și (2) și ale

art. 103 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Zhang Weiqun în Dosarul nr. 4.271/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspunde autoarea excepției, lipsind partea Oficiul Român pentru Imigrări, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autoarei excepției. Aceasta arată, prin interpret, că textele de lege criticate sunt neconstituționale, întrucât nu protejează viața de familie. Precizează, în acest sens, că ea nu a primit drept de ședere, astfel că nu poate rămâne în România, alături de soțul și copilul său, care se află în mod legal pe teritoriul statului român.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 4.271/2/2009, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) și (2) și ale

art. 103 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România. Excepția a fost ridicată de Zhang Weiqun într-o cauză având ca obiect acordarea regimului tolerării șederii acesteia pe teritoriul României.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textele de lege criticate sunt lipsite de precizie și claritate, întrucât nu menționează explicit motivul vieții de familie ca motiv de acordare a regimului tolerării, iar noțiunile "motive obiective" și "împrejurări independente de voința străinului, imprevizibile și de neînlăturat" sunt prea vagi și imprecise.

Autoarea excepției precizează că este însărcinată, iar prin refuzul acordării regimului tolerării este pusă în situația de a fi returnată în țara de origine și despărțită de concubinul său. Arată că noțiunea de familie trebuie înțeleasă în sens larg, în conformitate cu practica jurisprudențială a Curții Europene a Drepturilor Omului, neputând fi limitat doar la familia fondată pe căsătorie.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât autorul acesteia solicită modificarea soluției legislative consacrate de textul de lege criticat, în sensul reglementării mai clare și mai precise a unor termeni sau sintagme.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 102 alin. (1) și (2) și ale

art. 103 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul conținut:

- Art. 102 alin. (1) și (2): "(1) Tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare, reprezintă permisiunea de a rămâne pe teritoriul țării acordată de Oficiul Român pentru Imigrări străinilor care nu au dreptul de ședere și, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României.

(2) Prin motive obiective, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, se înțelege acele împrejurări independente de voința străinului, imprevizibile și care nu pot fi înlăturate, datorită cărora străinul nu poate părăsi teritoriul României.";

- Art. 103 lit. f): "Străinii prevăzuți la art. 102 alin. (1) pot fi tolerați în următoarele situații: (...)

f) atunci când Oficiul Român pentru Imigrări constată că aceștia se află în imposibilitatea de a părăsi temporar România din alte motive obiective."

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Constituție și celor ale art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la viață familială și privată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra textelor de lege criticate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și convenționale și din perspectiva unor critici identice, prin

Decizia nr. 75 din 21 ianuarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 23 februarie 2010, prin

Decizia nr. 112 din 9 februarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 8 martie 2010, sau prin

Decizia nr. 1.019 din 9 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 22 septembrie 2009. Cu acele prilejuri, a statuat, în ceea ce privește modul de redactare a textelor de lege criticate sub aspectul pretinsei lipse de precizie și claritate, că este firesc ca legiuitorul să fi indicat acele elemente definitorii pentru identificarea unor "motive obiective" care îl împiedică pe străin să părăsească teritoriul României și să nu fi exemplificat situații concrete, întrucât acestea nu pot fi enumerate și totodată epuizate în cuprinsul unei norme juridice. Referitor la respectarea criteriului calității legii în cadrul procesului de legiferare, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării (Cauza Reckvenyi contra Ungariei, 1999). Totodată, referitor la dispozițiile

art. 103 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , Curtea a reținut că acestea oferă străinilor șansa de a le fi tolerată rămânerea pe teritoriul României și în alte cazuri decât cele enumerate la lit. a)-e) ale

art. 103 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , dacă autoritatea competentă apreciază că aceasta este în mod obiectiv necesară. În plus, deciziile Oficiului Român pentru Imigrări pot fi contestate în fața instanței de judecată, care va putea înlătura eventualul refuz nejustificat de acordare a tolerării. În plus, Curtea a observat că textul de lege criticat are o redactare care permite flexibilitate în stabilirea motivelor pentru care se poate acorda tolerarea, ceea ce este de natură să avantajeze destinatarul normei.

Întrucât în cauza de față nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată cu acele prilejuri și argumentele pe care aceasta s-a bazat își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) și (2) și ale

art. 103 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Zhang Weiqun în Dosarul nr. 4.271/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 septembrie 2010.