Decizia nr. 1303/2010

Articolul 10

alin. (1) din Legea nr. 188/2000 : "Executorii judecătorești pot fi recuzați în cazul în care se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 și 9 din Codul de procedură civilă.";

- Art. 27 din Codul de procedură civilă: "Judecătorul poate fi recuzat:

1. când el, soțul său, ascendenții ori descendenții lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soț, rudă sau afin, până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părți;

2. când el este soț, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală, până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părți sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soțului uneia din aceste persoane;

3. când soțul în viață și nedespărțit este rudă sau afin a uneia din părți până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viață ori despărțit, au rămas copii;

4. dacă el, soțul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o pricină asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la instanța unde una din părți este judecător;

5. dacă între aceleași persoane și una din părți a fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării;

6. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părți;

7. dacă și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă;

8. dacă a primit de la una din părți daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri;

9. dacă este vrăjmășie între el, soțul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv și una din părți, soții sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, aceste texte de lege contravin prevederilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 129 privind folosirea căilor de atac.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra dispozițiilor de lege criticate s-a pronunțat prin numeroase decizii, precum

Decizia nr. 40 din 27 ianuarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 24 februarie 2005, statuând că acestea sunt constituționale.

Cu acel prilej, Curtea a reținut că dispozițiile art. 27 din Codul de procedură civilă reglementează în mod limitativ cazurile de recuzare a judecătorilor, protejând astfel partea în cazul în care se presupune că judecătorul ar putea fi lipsit de obiectivitate.

Aceste dispoziții de lege acoperă o paletă foarte largă de situații, la baza cărora stau criterii obiective și raționale. Pe această cale este împiedicată posibilitatea îndepărtării de către o parte de rea-credință a unui judecător pentru motive subiective sau netemeinice, situație ce nu contravine textelor constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3) și ale art. 53.

Curtea a reținut, de asemenea, că enumerarea limitativă a cazurilor în care executorul judecătoresc poate fi recuzat se circumscrie cazurilor de recuzare prevăzute de Codul de procedură civilă, cu excepția unor situații care sunt specifice activității judecătorilor. Astfel, nici

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000

nu încalcă principiile constituționale statuate de art. 21 și art. 53.

În fine, Curtea a constatat că, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora procedura de judecată este prevăzută de lege, stabilirea cazurilor de recuzare este de competența legiuitorului, iar Curtea Constituțională, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , nu poate să modifice sau să completeze prevederile legale supuse controlului de constituționalitate.

În ceea ce privește susținerea conform căreia există o inegalitate între poziția părților, având în vedere că numai creditorul are posibilitatea de a alege executorul care să instrumenteze procedura executării titlului executoriu, Curtea constată că și această critică este neîntemeiată, întrucât, în cadrul procedurii de executare silită, ambele părți beneficiază de anumite garanții procesuale, precum posibilitatea de a formula contestație împotriva executării înseși sau împotriva oricărui act de executare. De altfel, alegerea executorului judecătoresc de către creditor este justificată prin faptul că acesta este interesat în realizarea pe cale silită a creanței sale, în condițiile în care debitorul nu și-a adus la îndeplinire obligația ce îi revine. În aceste condiții, nu sunt înfrânte nici prevederile constituționale ale art. 24 și 129.

În fine, referitor la susținerea potrivit căreia textele de lege supuse controlului contravin prevederilor art. 20 din Constituție, Curtea observă că aceasta este nemotivată, deoarece autorul excepției nu arată care sunt reglementările internaționale înfrânte.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000

privind executorii judecătorești și art. 27 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Swiss Glass Invest" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 22.912/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 octombrie 2010.