Decizia nr. 1440/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) și

art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, excepție ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală în Dosarul nr. 12.770/3/2006. Cauza a fost repusă pe rol prin Încheierea din data de 12 octombrie 2010, întrucât nu s-a putut obține numărul de voturi necesar pentru luarea unei decizii, prevăzut de dispozițiile

art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

La apelul nominal răspund avocatul Ovidiu Budușan, pentru părțile Dan Costache Patriciu și Societatea Comercială "Rompetrol" - S.A. din București, cu împuternici avocațiale la dosar, și avocatul Valeriu Stoica, pentru partea Serviciul Român de Informații, cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului părților Dan Costache Patriciu și Societatea Comercială "Rompetrol" - S.A. din București, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost invocată din oficiu de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (3), ale art. 124 alin. (2), ale art. 125 alin. (2) și ale art. 134 alin. (2), întrucât, deși protejează interesul general al statului, acestea nu trebuie să îngrădească dreptul la apărare al părților, putând să existe un echilibru între cele două cerințe. Or, procedura emiterii certificatului de securitate intră în contradicție cu dispozițiile constituționale referitoare la rolul Consiliului Superior al Magistraturii, operând o suprapunere de atribuții în ceea ce privește profesionalismul magistraților, suprapunere ce există și în cazul avocaților. În speță, Serviciul Român de Informații - autoritatea ce deține informațiile clasificate - are și calitatea de pârât, ceea ce conduce la situația în care partea își poate alege completul de judecată care va soluționa cauza. Pe de altă parte, pot exista situații în care niciun judecător al unei secții, cum este și cazul secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, să nu posede certificat de securitate. Prin urmare, solicită schimbarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale și admiterea excepției de neconstituționalitate.

Având cuvântul, apărătorul părții Serviciul Român de Informații, referindu-se la concluziile scrise pe care le-a depus și la ceea ce va exprima în rezumat, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, în principal, și ca neîntemeiată, în subsidiar. Cu privire la inadmisibilitate, arată, în esență, că Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală nu se referă la conformitatea textelor de lege criticate cu dispozițiile constituționale, ci la o interpretare a legii, interpretare care este în competența instanței de judecată. De asemenea, consideră că nici condiția legăturii dintre obiectul cauzei și prevederile criticate ca fiind neconstituționale nu este îndeplinită, deoarece obiectul cauzei îl reprezintă stabilirea răspunderii juridice pentru eventuala neconcordanță dintre legea română și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prin urmare, nu sunt îndeplinire condițiile prevăzute de lege pentru examinarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională. Pe fondul excepției de neconstituționalitate, susține că dispozițiile criticate nu contravin rolului constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii, invocând jurisprudența Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 1.120/2008 . Arată că accesul la informații nu este un drept absolut, iar restricțiile acestuia trebuie impuse prin lege, legea prevăzând că toate persoanele care vor avea acces la informații clasificate secrete de stat vor fi verificate cu privire la onestitatea și profesionalismul lor, deci nu numai magistrații. Verificarea se face numai cu privire la utilizarea acestor informații, neavând legătură cu rolul și atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la numirea, promovarea și răspunderea disciplinară a magistraților. Pe de altă parte, arată că nu Serviciul Român de Informații eliberează certificat de securitate, ci Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, conform procedurii reglementate prin

Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 , care este de două feluri: procedura de drept comun și procedura excepțională. În final, susține că dispozițiile de lege criticate sunt în deplină concordanță cu prevederile Tratatului de aderare a României la Alianța Nord Atlantică și solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

În replică, apărătorul părților Dan Costache Patriciu și Societatea Comercială "Rompetrol" - S.A. din București arată - în ceea ce privește pretinsa inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate - că legătura acesteia cu obiectul cauzei este evidentă, fiind reținută chiar de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în ceea ce privește temeinicia excepției de neconstituționalitate, susține că reglementarea criticată nu conține cerințele de accesibilitate, previzibilitate și predictibilitate a normei legale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, considerând că nu există motive pentru reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale. Faptul că la nivelul Secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție niciun judecător nu posedă certificat de securitate, astfel încât nu se poate constitui completul de judecată, reprezintă o problemă de aplicare a legii și de management al instanței respective, iar nu o problemă de constituționalitate. Pe de altă parte, din examinarea procedurii de eliberare a certificatului de securitate rezultă că există competențe delimitate ale Serviciului Român de Informații și ale Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat. În ceea ce privește rolul și competențele Consiliului Superior al Magistraturii, apreciază că nu există elemente noi pentru a reconsidera cele statuate de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 1.335/2008 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 12.770/3/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) și art. 34 lit. j) din Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată din oficiu de către instanța de judecată, în cadrul soluționării recursurilor declarate împotriva Deciziei nr.1/2009 a Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care s-au respins ca nefondate apelurile declarate împotriva Sentinței civile nr. 709/2007 a Tribunalului București, sentință prin care s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Dan Costache Patriciu, a fost obligat pârâtul Serviciul Român de Informații să plătească reclamantului daune morale și s-a respins restul pretențiilor ca neîntemeiate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală arată că - deși în faza apelului a fost invocată aceeași excepție de neconstituționalitate, dar de către reclamanți, excepție respinsă de către Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 1.120/2008

- este necesară invocarea din oficiu a acestei excepții, deoarece motivarea deciziei anterioare a Curții Constituționale se referă doar la chestiunea accesului părților la informațiile clasificate, iar nu și la accesul judecătorilor cauzei la asemenea înscrisuri, invocate și utilizate ca probe în cursul procesului, fiind necesară rezolvarea, cu valoare de principiu, a acestor probleme de drept.

Prin urmare, se susține că textele de lege criticate contravin dispozițiilor art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2), art. 125 alin. (2) și art. 134 alin. (2) din Constituție, deoarece permit accesul la informațiile clasificate secrete de stat tuturor persoanelor, deci și judecătorilor, numai condiționat de obținerea în prealabil a unui certificat ORNISS (Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat), eliberat conform procedurii reglementate prin

Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 . Așadar, în cauza de față, judecătorii recursului ar putea avea acces la aceste documente ce au stat la baza deciziei din apel numai după obținerea certificatului, însă, în cazul în care judecătorii cauzei solicită obținerea acestui certificat, persoana juridică sesizată nu are obligația eliberării sale, ci doar o posibilitate în acest sens (chiar atunci când este vorba de o autorizație de acces temporar la informații clasificate în temeiul art.36 din

Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 ), posibilitate care, în speță, ar urma să fie evaluată tocmai de una dintre părțile litigante, cu consecința determinării completului de judecată. Înalta Curte de Casație și Justiție arată, pe de-o parte, că pentru acordarea unei autorizații de acces temporar este necesar să existe, potrivit dispozițiilor menționate, o "situație de criză, o calamitate sau un eveniment imprevizibil", iar, pe de altă parte, potrivit art. 141 din același act normativ, acordarea certificatului de securitate și a autorizației de acces la informații clasificate este condiționată de avizul autorității desemnate de securitate; or, potrivit

art. 152 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 , în cazul judecătorilor, deși nu se menționează expres, această autoritate nu poate fi, prin eliminare, decât Serviciul Român de Informații.

Pe de altă parte, persoana juridică sesizată are obligația verificării onestității și profesionalismului judecătorilor solicitanți. Or, arată autorul excepției de neconstituționalitate, "se pune problema dacă o atare verificare efectuată cu privire la magistrați de o instituție din afara puterii judecătorești intră în coliziune cu prevederile constituționale referitoare la competența și rolul Consiliului Superior al Magistraturii." Astfel, pe de-o parte, analiza conduitei profesionale și chiar personale a judecătorilor este dată prin Constituție în competența Consiliului Superior al Magistraturii, iar, pe de altă parte, una dintre componentele esențiale ale conduitei profesionale a judecătorilor o constituie respectarea obligației de confidențialitate a lucrărilor care au acest caracter. Precizează că în cadrul Secției civile și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu există decât un singur judecător care posedă certificat ORNISS.

Mai susține Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală că obligarea obținerii certificatului ORNISS de către judecătorii unei cauze are drept consecință determinarea componenței completului de judecată, ceea ce echivalează cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce garantează dreptul la un proces echitabil, egalitatea în fața legii și imparțialitatea justiției.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție susține că, fără a nega dreptul statului de a stabili exigențe sporite în acordarea accesului la informații clasificate pentru rațiuni de siguranță națională, totuși este necesar a se clarifica - prin controlul de constituționalitate - dacă aplicarea întocmai a dispozițiilor legale care prevăd aceste exigențe poate asigura egalitatea în fața legii și dreptul la un proces echitabil în cazul în care o persoană fizică sau juridică se plânge tocmai de nelegalitatea obținerii unor informații prezumate având acest caracter, în contra persoanei juridice de care depinde accesul la respectivele informații. Accesul tuturor părților la un proces echitabil trebuie să fie privit atât din perspectiva judecății efectuate de o instanță imparțială, cât și din cea a egalității armelor, care presupune ca toate părțile să își poată face apărările în cunoștință de cauză și să poată administra probele ori să poată avea acces la probe astfel încât să nu se creeze un dezavantaj net în favoarea uneia dintre ele. Invocă în acest sens hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului date în cauzele Dombo Beheer B.V. contra Olandei, 1993, și Feldbrugge contra Olandei, 1986.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) și

art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002. Ca urmare a modificărilor survenite prin

Legea nr. 268/2007

pentru completarea

art. 7 din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 4 octombrie 2007, textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 2 alin. (2): "Accesul la informațiile clasificate este permis numai în cazurile, în condițiile și prin respectarea procedurilor prevăzute de lege.";

- Art. 7: "(1) Persoanele care vor avea acces la informații clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea și profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informații.

(2) Pentru candidații la funcții publice ce implică lucrul cu asemenea informații, precum și competența de a autoriza accesul la astfel de informații, verificarea este anterioară numirii în acele funcții și se solicită obligatoriu de autoritatea de învestire.

(3) Procedurile de verificare sunt cele obligatorii pentru persoanele care lucrează în cadrul Autorității Naționale de Securitate, care gestionează informații NATO, potrivit echivalențelor nivelurilor de secretizare prevăzute prin prezenta lege.

(4) Accesul la informații clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) și e), este garantat, sub condiția validării alegerii sau numirii și a depunerii jurământului, pentru următoarele categorii de persoane:

a) Președintele României;

b) primul-ministru;

c) miniștri;

d) deputați;

e) senatori,

care, în concordanță cu atribuțiile specifice, sunt îndreptățite să aibă acces la informațiile clasificate fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (1)-(3), respectiv la art. 28, în baza unor proceduri interne ale instituțiilor din care aceștia fac parte, avizate de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, după ce au luat cunoștință de responsabilitățile ce le revin privind protecția informațiilor clasificate și au semnat angajamentul scris de păstrare a secretului prevăzut la art. 36 alin. (3).";

- Art. 25 alin. (1): "Coordonarea generală a activității și controlul măsurilor privitoare la protecția informațiilor secrete de stat se realizează de către unitatea specializată din cadrul Serviciului Român de Informații.";

- Art. 34 lit. j): "În vederea coordonării activității și exercitării controlului asupra măsurilor privitoare la protecția informațiilor clasificate din sfera sa de competență, Serviciul Român de Informații are următoarele atribuții principale: [...] j) constată nerespectarea normelor privind protecția informațiilor clasificate și aplică sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, iar atunci când faptele constituie infracțiuni, sesizează organele de urmărire penală."

În opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, textele legale menționate sunt neconstituționale în măsura în care, în lipsa oricărei distincții, ele sunt deopotrivă aplicabile și instanței de judecată. În acest sens, consideră că textele invocate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în fața legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 24 privind dreptul la apărare și ale art. 124 privind înfăptuirea justiției.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

I. Referitor la admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că prin

Decizia nr. 1.120 din 16 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 27 noiembrie 2008, s-a pronunțat asupra constituționalității prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) și

art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, excepție ridicată de Dan Costache Patriciu și Societatea Comercială "Rompetrol" - S.A. în același dosar, și anume Dosarul nr. 12.770/3/2006 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Critica de neconstituționalitate a constat, în esență, în susținerea potrivit căreia textele de lege menționate încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece părțile nu pot avea acces la conținutul unor înscrisuri clasificate decât cu condiția obținerii certificatului de securitate.

Cu acel prilej, Curtea a statuat - față de aceste critici - că "este firesc ca

Legea nr. 182/2002 , având ca obiect de reglementare protecția informațiilor clasificate, să conțină reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informații al anumitor persoane care au calitatea de părți într-un proces, respectiv cu condiția obținerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerințele și procedura specifică de obținere a acestuia, prevăzute de aceeași lege. De vreme ce prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivă și absolută a accesului la anumite informații, ci îl condiționează de îndeplinirea anumitor pași procedurali, etape justificate prin importanța pe care asemenea informații o poartă, nu se poate susține încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului unicității, imparțialității și al egalității justiției pentru toți."

În aceeași cauză, ajunsă în faza soluționării recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, instanța de judecată, din oficiu, a invocat aceeași excepție de neconstituționalitate, însă din perspectiva limitării accesului judecătorilor, iar nu al părților, la informațiile clasificate.

Prin urmare, din punct de vedere formal, deși este vorba despre aceeași excepție de neconstituționalitate [a dispozițiilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) și

art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate], ridicată în aceeași cauză (în Dosarul nr. 12.770/3/2006, dar în grade diferite de jurisdicție - apel și recurs), Curtea observă, pe de o parte, că autorii excepției de neconstituționalitate sunt diferiți (părțile și instanța de judecată, din oficiu), iar pe de altă parte, că motivarea acestora diferă. Astfel, instanța de judecată, din oficiu, critică textele de lege invocate sub aspectul limitării accesului judecătorilor cauzei la informațiile clasificate, invocate și utilizate ca probe în cursul procesului, pe când motivarea deciziei anterioare a Curții Constituționale se referă strict la criticile aduse de părți acelorași texte de lege, din perspectiva limitării accesului părților la informațiile clasificate.

În consecință, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) și

art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, ridicată din oficiu de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, întrunește condițiile de admisibilitate a excepțiilor de neconstituționalitate.

II. În ceea ce privește conținutul actului normativ, Curtea observă că, potrivit

art. 1 din Legea nr. 182/2002 , scopul reglementării este protecția informațiilor clasificate și a surselor confidențiale ce asigură acest tip de informații, care se realizează prin instituirea sistemului național de protecție a informațiilor. În acest sens, legea instituie principiul potrivit căruia toate persoanele care vor avea acces la informații clasificate secret de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea și profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informații.

Pe fondul excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2009, s-a pronunțat asupra constituționalității art. 7 alin. (1) și (4), art. 9 lit. b), art. 15 lit. h), art. 17 lit. f), art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) și (5) și

art. 28 din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, sub aspectul unor critici asemănătoare celor formulate și în prezenta cauză, statuând că acestea sunt constituționale.

Cu acel prilej, Curtea a reținut că textele de lege criticate nu înlătură posibilitatea judecătorului de a avea acces la informațiile secrete de stat, cu respectarea regulilor de natură procedurală prevăzute de lege. Pe de o parte, din rațiuni ce țin de oportunitate, nu toți angajații unei instituții trebuie să obțină certificate de securitate, iar pe de altă parte, magistrații acreditați să dețină, să aibă acces și să lucreze cu informații clasificate, deși întrunesc exigențele de numire și profesare a funcției pe care o ocupă, în acord cu dispozițiile

Legii nr. 303/2004

privind Statutul judecătorilor și procurorilor, sunt evaluați numai din perspectiva onestității și profesionalismului referitoare la utilizarea acestor informații. Așa fiind, nu poate fi pus semnul egalității între criteriile de numire în funcția de magistrat și cele necesare obținerii autorizațiilor de acces la informații clasificate, mai cu seamă că pentru acestea din urmă accesul este limitat de respectarea principiului necesității de a cunoaște, având în vedere aspectele de vulnerabilitate sau ostilitate ca urmare a unor stări preexistente (cum ar fi mediul de relații, locul de muncă anterior etc.), și de loialitatea indiscutabilă ori de caracterul, obiceiurile, relațiile, discreția și modul de viață ale persoanei în cauză. Este firesc să fie așa, deoarece, în caz contrar, există riscul creării unei breșe în sistemul național de protecție a informațiilor clasificate, care, spre deosebire de activitatea specifică actului de justiție, nu poate fi acoperită prin invocarea unor cauze de incompatibilitate ori recuzare. Ca urmare, reglementările criticate constituie un remediu procesual pentru situațiile în care prezumția de onestitate sau profesionalism al persoanei care gestionează informații clasificate este pusă la îndoială.

Curtea a mai reținut că nu poate fi primită nici critica privind încălcarea principiilor repartizării aleatorii a cauzelor și continuității completului de judecată, formulată de instanța de judecată care a invocat, din oficiu, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 28 din Legea nr. 182/2002 , deoarece principiile invocate nu sunt consacrate de Constituție, ci de

Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa, de exemplu în

Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât considerentele, cât și dispozitivul deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

În plus, cele statuate de Curtea Constituțională prin deciziile menționate sunt în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, prin Hotărârea din 9 februarie 1995 pronunțată în Cauza Vereniging Weekblad Bluf! contra Olandei, instanța de la Strasbourg a decis că accesul la informațiile publice poate fi îngrădit pentru protejarea interesului național, în conformitate cu prevederile art. 10 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora "Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești". Prin urmare, pentru a respecta prevederile Convenției, îngrădirile libertății de informare trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) să fie prevăzute de lege; b) să aibă un scop legitim; c) să fie necesare într-o societate democratică. Prin Hotărârea din 8 iulie 1999, pronunțată în Cauza Sⁿ'62rek contra Turciei, instanța de contencios al drepturilor omului a stabilit că este la latitudinea statului de a decide dacă și când este necesar ca anumite informații să rămână confidențiale și, în consecință, statul are o largă marjă de apreciere în această materie.

Or, în cazul de față, Curtea observă că îngrădirile aduse accesului la informații sunt prevăzute de lege -

Legea nr. 182/2002

-, au un scop legitim - protecția informațiilor clasificate și a surselor confidențiale ce asigură acest tip de informații, prin instituirea sistemului național de protecție a informațiilor -, și sunt necesare într-o societate democratică.

În consecință, reglementarea criticată îndeplinește atât condițiile prevăzute de art. 10 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și pe cele ale art. 19 paragraful 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, potrivit cărora "Exercitarea libertăților prevăzute la paragraful 2 al prezentului articol comportă îndatoriri și răspunderi speciale. În consecință, ea poate fi supusă anumitor limitări care trebuie însă stabilite în mod expres prin lege și care sunt necesare: a) respectării drepturilor sau reputației altora; b) apărării securității naționale, ordinii publice, sănătății sau moralei publice."

Totodată, Curtea observă că reglementarea criticată respectă și prevederile art. 7 din Acordul dintre România și Uniunea Europeană privind procedurile de securitate pentru schimbul de informații clasificate, semnat la Bruxelles la 22 aprilie 2005, ratificat prin

Legea nr. 267/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 10 octombrie 2005, potrivit cărora "1. Părțile se vor asigura că toate persoanele care, în îndeplinirea îndatoririlor oficiale, necesită acces sau ale căror îndatoriri ori funcții pot permite accesul la informațiile clasificate furnizate sau schimbate în temeiul prezentului acord sunt verificate corespunzător înainte de a li se acordă accesul la astfel de informații.

2. Procedurile de verificare vor stabili dacă o persoană poate avea acces la informații clasificate, ținând cont de loialitatea, încrederea și onestitatea sa", precum și pe cele ale art. 3 din Acordul dintre părțile la Tratatul Atlanticului de Nord pentru securitatea informațiilor, adoptat la Bruxelles la 6 martie 1997, la care România a aderat prin

Legea nr. 423/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 28 octombrie 2004, potrivit cărora "(1) Părțile se vor asigura că toți cetățenii lor, care, în îndeplinirea îndatoririlor oficiale, necesită sau pot avea acces la informații clasificate "CONFIDENȚIAL" (SECRET) și de nivel superior, sunt verificați corespunzător înainte de preluarea îndatoririlor.

(2) Procedurile de verificare de securitate vor fi concepute pentru a stabili dacă, ținând cont de loialitatea și încrederea sa, o persoană poate avea acces la informații clasificate fără ca acest lucru să constituie un risc inacceptabil de securitate.

(3) La cerere, fiecare dintre părți va coopera cu celelalte părți la realizarea procedurilor proprii de verificare de securitate."

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) și

art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, excepție ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală în Dosarul nr. 12.770/3/2006.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 noiembrie 2010.