Decizia nr. 1588/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 din Codul penal, art. 262 pct. 1 lit. a) și art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Cristian Strețco Nedelcovici în Dosarul nr. 1070.2.2./290/2008 al Tribunalului Tulcea - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 26 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1070.2.2./290/2008, Tribunalul Tulcea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 din Codul penal, art. 262 pct. 1 lit. a) și art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Cristian Strețco Nedelcovici în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susțin, în esență, următoarele:

- art. 281 din Codul penal încalcă dispozițiile art. 73 alin. (1) din Constituție, deoarece, câtă vreme Parlamentul nu a adoptat o lege specială cu referire la exercitarea fără drept a profesiei, nu se cunoaște la ce lege face referire textul de lege criticat; de asemenea, art. 281 din Codul penal încalcă prevederile art. 115 alin. (1) din Constituție, care consfințesc împrejurarea că "Parlamentul nu poate adopta decât o singură lege specială - legea prin care Guvernul este abilitat pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice", prin urmare, legea specială invocată de

art. 281 din Codul penal nu poate fi Legea nr. 51/1995 ; se arată în acest sens că este absolut necesar ca instanța constituțională să pronunțe o decizie prin care să clarifice aceste neconcordanțe între Codul penal și Constituția României;

- art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală încalcă dreptul la apărare întrucât, în cauză, în data de 21 martie 2008 procurorul a pus în mișcare acțiunea penală și a dat rechizitoriul; după punerea în mișcare a acțiunii penale, se arată de către autor, acesta nu a fost chemat la parchet pentru a fi înștiințat despre inculpare și pentru a i se prezenta din nou materialul de urmărire penală;

- art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală permite magistraților să îl reaudieze pe inculpatul achitat, tocmai pentru a găsi probe noi în condamnare; procurorii beneficiază astfel de o armă în plus, armă de care nu ar fi avut nevoie dacă inculpatul era condamnat; de asemenea, dispozițiile acestui text creează o discriminare de tratament procesual penal. Se invocă și Decizia Curții Constituționale nr. 112/1998, cu privire la care se arată că "prevede un tratament procesual identic între învinuit și inculpat".

Tribunalul Tulcea - Secția penală apreciază că excepția invocată este neîntemeiată, referindu-se, cât privește art. 281 din Codul penal și art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, și la jurisprudența Curții Constituționale în materie. În ceea ce privește art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, instanța apreciază că, "din contră, acesta reflectă grija legiuitorului pentru a asigura inculpatului dreptul la un proces echitabil".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 281 din Codul penal, art. 262 pct. 1 lit. a) și art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

- Art. 281 din Codul penal: "Exercitarea fără drept a unei profesii sau a oricărei alte activități pentru care legea cere autorizație, ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârșirea unor astfel de fapte se sancționează potrivit legii penale, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.";

- Art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală: "Dacă procurorul constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând probele necesare și legal administrate, procedează, după caz, astfel:

1. când din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de învinuit sau de inculpat și că acesta răspunde penal:

a) dacă acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare în cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care pune în mișcare acțiunea penală și dispune trimiterea în judecată.";

- Art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală: "Cu ocazia judecării apelului, instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanța de fond, precum și atunci când instanța de fond nu a pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.".

În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 73 alin. (1), potrivit cărora "Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare", ale art. 115 alin. (1) privind abilitarea Guvernului de către Parlament pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, cu raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil și art. 14 paragraful 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, potrivit căruia "Orice persoană acuzată de comiterea unei infracțiuni penale este prezumată a fi nevinovată cât timp culpabilitatea sa nu a fost stabilită în mod legal".

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare.

Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 382 din 13 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 12 mai 2010, și a

Deciziei nr. 1.293 din 14 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 din Codul penal, statuând că atât în Codul penal anterior, cât și în diferite legi speciale au fost prevăzute dispoziții incriminatoare pentru nerespectarea normelor privitoare la exercitarea meseriilor sau altor ocupații. În vederea sistematizării legislației s-a creat o singură incriminare-cadru la care să se poată face trimitere prin legi speciale, legi care au fost adoptate atât înainte de anul 1989, cât și ulterior. În prezent sunt în vigoare mai multe astfel de legi speciale care reglementează desfășurarea unor profesii, meserii sau a altor activități și prevăd că exercitarea nelegală a acestora constituie infracțiune, potrivit art. 281 din Codul penal. Incriminarea și sancționarea faptelor de exercitare fără drept a unor profesii sau activități, pentru care se cere o anumită pregătire și, în consecință, sunt supuse autorizării, exprimă necesitatea apărării unor valori sociale de o importanță deosebită, inclusiv viața și integritatea fizică și psihică ale persoanei, precum și interesele patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesii, precum aceea de medic, de farmacist sau de stomatolog, să fie practicate de persoane fără calificare și fără răspunderea necesară în caz de urmări periculoase ori păgubitoare. Faptul că aceleași cerințe, cu aceleași consecințe juridice, au fost impuse și profesiei de avocat este o opțiune a legiuitorului, determinată, astfel cum s-a mai arătat, de o anumită oportunitate, care intră în activitatea de legiferare a Parlamentului. De altfel, în concepția legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat și funcționează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat și funcționând după reguli stabilite de lege. Asigurarea unei asistențe juridice calificate este un deziderat al legii speciale, iar normele în baza cărora funcționează nu contravin principiilor constituționale, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea și să accepte regulile impuse de aceasta. Profesia de avocat, ca de altfel și alte profesii reglementate de norme speciale, se poate exercita numai cu respectarea legii, și nu împotriva ei, astfel că niciuna dintre prevederile constituționale și convenționale invocate nu este nesocotită prin dispozițiile de lege criticate.

Cât privește dispozițiile art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea constată că nu se poate susține că acestea aduc atingere dreptului la apărare, întrucât, în măsura în care partea interesată consideră că procurorul a pronunțat în mod discreționar soluția menționată în textul legal criticat, aceasta are posibilitatea, în cazul emiterii rechizitoriului, de a arăta judecătorului în ce constă nelegalitatea comisă, iar în cazul dispunerii unei soluții de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, pe aceea de a formula, potrivit art. 278 și 278^1 din Codul de procedură penală, plângere contra actelor procurorului la procurorul ierarhic superior ori la instanța de judecată, după caz. În acest sens Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 646 din 29 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 23 ianuarie 2006.

În sfârșit, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 1.002 din 7 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 13 august 2009, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, reținând, în esență, că textul "nu permite magistraților să reaudieze inculpatul achitat tocmai pentru a găsi probe noi de condamnare, deoarece instanța verifică hotărârea atacată nu numai pe baza materialului existent, ci și a oricăror probe noi administrate în fața sa, printre acestea regăsindu-se și declarația inculpatului. Or, potrivit art. 70 alin. 2 din Codul de procedură penală, inculpatul are libertatea de a nu da nicio declarație, iar în cazul în care consimte să o facă, precizările sale nu constituie ipso facto o declarație de culpabilitate, întrucât aceasta, ca de altfel toate mijloacele de probă din procesul penal, are drept scop aflarea adevărului și poate fundamenta o decizie de condamnare numai în măsura în care se coroborează cu alte fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul tuturor probelor existente într-o cauză. Așa fiind, prevederile legale criticate satisfac pe deplin exigențele constituționale referitoare la art. 23 alin. (11) și nici nu se aplică discriminatoriu, deoarece toți inculpații aflați în cel puțin una dintre cele două situații juridice circumscrise de text beneficiază de același tratament, neputând fi pus semnul egalității între inculpații neaudiați sau achitați de instanța de fond, pe de o parte, și cei audiați sau condamnați de prima instanță, pe de altă parte.

În plus, potrivit art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală, în cadrul limitelor sale referitoare la efectele devolutiv și extensiv guvernate de principiul non reformatio în pejus, instanța de apel este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, asigurând astfel părților suficiente garanții procesuale în deplin acord cu prezumția de nevinovăție și dreptul la o ocrotire egală din partea legii".

Deoarece nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 din Codul penal, art. 262 pct. 1 lit. a) și art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Cristian Strețco Nedelcovici în Dosarul nr. 1070.2.2./290/2008 al Tribunalului Tulcea - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 decembrie 2010.