Decizia nr. 1571/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) și (2) și ale

art. 103 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Zheng Guoyou în Dosarul nr. 11.582/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpretul autorizat de limba chineză solicitat pentru a asigura traducerea în cauză.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, apreciind că nu se impune reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 11.582/2/2009, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) și (2) și ale

art. 103 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Zheng Guoyou într-o cauză având ca obiect acordarea regimului tolerării șederii acestuia pe teritoriul României pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii până la încetarea motivelor care îl împiedică să se reîntoarcă în China.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textele de lege criticate sunt lipsite de precizie și claritate, întrucât nu conțin prevederi care să reglementeze cu privire la situații similare celei în care se află autorul excepției, noțiunile de "motive obiective" și de "împrejurări independente de voința străinului, imprevizibile și de neînlăturat" fiind prea vagi și imprecise pentru ca acesta să poată avea o indicare precisă asupra normelor aplicabile în situația sa. Se arată că normele criticate nu protejează suficient străinii care se află în România împotriva arbitrariului și abuzurilor Oficiului Român pentru Imigrări. Autorul excepției precizează că a încălcat Legea planificării familiale din China și, dacă s-ar întoarce în această țară, ar fi supus unor pedepse umilitoare, inclusiv sterilizarea, ceea ce constituie un tratament inuman și degradant. Susține că, prin lipsa de precizie și claritate a textelor de lege criticate, este afectată însăși substanța dreptului dedus judecății, ceea ce aduce o vătămare gravă dreptului său la un proces echitabil.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 102 alin. (1) și (2) și ale

art. 103 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul conținut:

- Art. 102 alin. (1) și (2): "(1) Tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare, reprezintă permisiunea de a rămâne pe teritoriul țării acordată de Oficiul Român pentru Imigrări străinilor care nu au dreptul de ședere și, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României.

(2) Prin motive obiective, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, se înțelege acele împrejurări independente de voința străinului, imprevizibile și care nu pot fi înlăturate, datorită cărora străinul nu poate părăsi teritoriul României."

- Art. 103 lit. f): "Străinii prevăzuți la art. 102 alin. (1) pot fi tolerați în următoarele situații: (...)

f) atunci când Oficiul Român pentru Imigrări constată că aceștia se află în imposibilitatea de a părăsi temporar România din alte motive obiective."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor care consacră dreptul la un proces echitabil și celor care interzic tortura, pedepsele sau tratamentele inumane ori degradante, cuprinse în art. 21 alin. (3) și, respectiv, în art. 22 alin. (2) din Constituție, precum și în art. 6 paragraful 1 și, respectiv, în art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității textelor de lege criticate, din perspectiva unor critici asemănătoare, în acest sens putând fi menționate, cu titlu de exemplu,

Decizia nr. 112 din 9 februarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 8 martie 2010, sau

Decizia nr. 1.037 din 14 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 24 septembrie 2010.

În ceea ce privește modul de redactare a textelor de lege criticate sub aspectul pretinsei lipse de precizie și claritate, Curtea a reținut că este firesc ca legiuitorul să fi indicat acele elemente definitorii pentru identificarea unor "motive obiective" care îl împiedică pe străin să părăsească teritoriul României și să nu fi exemplificat situații concrete, întrucât acestea nu pot fi enumerate și totodată epuizate în cuprinsul unei norme juridice. Referitor la respectarea criteriului calității legii în cadrul procesului de legiferare, însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât s-ar dori aceasta, ea ar da naștere unei rigidități excesive a reglementării (Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Reckvenyi contra Ungariei).

Totodată, referitor la dispozițiile

art. 103 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , Curtea Constituțională a reținut că acestea oferă străinilor șansa de a le fi tolerată rămânerea pe teritoriul României și în alte cazuri decât cele enumerate la lit. a)-e) ale

art. 103 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , dacă autoritatea competentă apreciază că aceasta este în mod obiectiv necesară. Prin urmare, textul de lege criticat are o redactare care permite flexibilitate în stabilirea motivelor pentru care se poate acorda tolerarea, ceea ce este de natură să avantajeze destinatarul normei.

În plus, deciziile Oficiului Român pentru Imigrări pot fi contestate în fața instanței de judecată, care va putea înlătura eventualul refuz nejustificat de acordare a tolerării. Plângerea va fi soluționată de o instanță independentă și imparțială, în cadrul unui proces care prezintă toate garanțiile specifice procesului echitabil și în care părțile vor beneficia de toate drepturile procesuale și își vor putea susține apărările pe care le consideră necesare. Așadar, nu se poate reține susținerea referitoare la pretinsa nesocotire a dreptului la un proces echitabil.

Curtea constată că prevederile de lege criticate nu contravin nici dispozițiilor constituționale și convenționale care interzic tortura, pedepsele sau tratamentele inumane ori degradante, rămânând în sarcina judecătorului învestit cu soluționarea plângerii îndreptate împotriva deciziei Oficiului Român pentru Imigrări să stabilească dacă, în circumstanțele concrete ale fiecărei spețe, există riscul ca, în țara de origine, solicitantul să fie supus la torturi, pedepse sau tratamente inumane ori degradante, risc care să reprezinte un motiv suficient pentru tolerarea șederii acestuia pe teritoriul României.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art.11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) și (2) și ale art.103 lit. f) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Zheng Guoyou în Dosarul nr. 11.582/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 decembrie 2010.