Decizia nr. 82/2011

Ion Predescu - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. 2 și art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Ciulin în Dosarul nr. 5.465./99/2007 al Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 5.465./99/2007, Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 67 alin. 2 și art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Ciulin în dosarul de mai sus având ca obiect judecarea unui apel în materie penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 67 alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 20 referitoare la Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, precum și ale art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la drepturile acuzatului de a solicita audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării, deoarece, prin așa-zisa apreciere a utilității probei, instanța de judecată se antepronunță cu privire la valoarea acesteia, motiv pentru care admiterea sau respingerea probatoriului devine o simplă formalitate, pe baza căreia judecătorul, în lipsa unor argumente solide, dispune aleatoriu.

Totodată, art. 67 alin. 2 din Codul de procedură penală intră în contradicție și cu art. 378 alin. 1^1 din același cod referitor la judecarea apelului, în sensul că prin împiedicarea în acest mod a probațiunii penale se încalcă și dreptul la exercitarea unei căi de atac, prin reducerea acestei etape procesuale la o simplă formalitate, în care instanța de apel se limitează doar la a aviza soluția instanței de fond.

Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 67 alin. 2 cu denumirea marginală Concludența și utilitatea probei și art. 378 alin. 1^1 cu denumirea marginală Judecarea apelului, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- Art. 67 alin. 2: "Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludentă și utilă.";

- Art. 378 alin. 1^1: "Cu ocazia judecării apelului, instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanța de fond, precum și atunci când instanța de fond nu a pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 20 referitoare la Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, precum și ale art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la drepturile acuzatului de a solicita audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin

Decizia nr. 1.046 din 13 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 29 noiembrie 2007, și prin

Decizia nr. 311 din 14 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 17 august 2005, a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, statuând că prin sintagma "părțile pot propune probe și cere administrarea lor" legiuitorul a înțeles "dreptul" acestora de a propune probe, dar nu și obligația instanței de a admite toate probele, deoarece în alin. 2 al aceluiași articol se prevede: "Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludentă și utilă."

Administrarea de către instanță numai a acelor probe care sunt concludente și utile rezolvării procesului penal nu reprezintă și nici nu poate fi considerată o încălcare a dreptului la apărare. Este obligația constituțională a instanțelor judecătorești de a realiza justiția, obligație prevăzută la art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, în cadrul căreia se situează administrarea numai a acelor probe care sunt de natură să ducă la descoperirea adevărului.

Faptul că instanța este cea care apreciază cu privire la concludența și utilitatea probelor propuse de părți, inclusiv cu privire la prezentarea mijloacelor materiale de probă, nu aduce nicio atingere dreptului la un proces echitabil, câtă vreme instanța are obligația, impusă chiar prin dispozițiile art. 67 alin. 3 din Codul de procedură penală, de a motiva admiterea sau respingerea cererii pentru administrarea unei probe. Obligația impusă de legiuitor constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil, permițând părții ca, în cunoștință de cauză, să își exercite drepturile procesuale și, eventual, să promoveze căile de atac prevăzute de lege, atunci când apreciază că respingerea sau admiterea unei probe s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor legale.

De asemenea, prin

Decizia nr. 1.126 din 10 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 6 octombrie 2009, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, statuând că textul de lege criticat satisface "pe deplin exigențele constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil și nici nu se aplică discriminatoriu, deoarece toți inculpații aflați în cel puțin una dintre cele două situații juridice circumscrise de text beneficiază de același tratament, neputând fi pus semnul egalității între inculpații neaudiați sau achitați de instanța de fond, pe de o parte, și cei audiați sau condamnați de prima instanță, pe de altă parte. În plus, potrivit art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală, în cadrul limitelor sale referitoare la efectele devolutiv și extensiv guvernate de principiul non reformatio în pejus, instanța de apel este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, asigurând astfel părților suficiente garanții procesuale în deplin acord cu dreptul la un proces echitabil".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice modificarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. 2 și art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Ciulin în Dosarul nr. 5.465./99/2007 al Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 ianuarie 2011.