Decizia nr. 86/2011

Ion Predescu - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de George-Cesario Răucescu în Dosarul nr. 2.914/91/2009 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2.914/91/2009, Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de George-Cesario Răucescu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva unei sentințe prin care a fost admisă contestația formulată la decizia de suspendare a contractului individual de muncă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile legale criticate constituie premisa înlăturării de către angajator a persoanelor incomode pe criterii arbitrare, fără o cercetare disciplinară prealabilă. Se apreciază că este încălcată prezumția de nevinovăție; totodată, se susține că despăgubirile care s-ar putea acorda în cazul anulării deciziei de suspendare a contractului individual de muncă nu pot acoperi traumele psihice suferite de angajat.

Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate formulată este neîntemeiată, reiterând considerente de principiu care au stat la baza

Deciziei Curții Constituționale nr. 24 din 22 ianuarie 2003 .

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, reiterând considerente de principiu care au stat la baza

Deciziei Curții Constituționale nr. 24 din 22 ianuarie 2003 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

"(1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în următoarele situații: [...]

c) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești;".

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 23 alin. (11) privind prezumția de nevinovăție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în raport cu critici de neconstituționalitate identice, a constatat constituționalitatea dispozițiilor

art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii. În acest sens, Curtea reține, cu titlu exemplificativ,

Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003,

Decizia nr. 520 din 11 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 7 noiembrie 2005, și

Decizia nr. 926 din 18 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 14 noiembrie 2007.

Prin aceste decizii Curtea a statuat că suspendarea contractului individual de muncă constituie o măsură temporară, putând fi dispusă de angajator față de salariatul împotriva căruia s-a formulat plângerea penală ori s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea de infracțiuni incompatibile cu funcția deținută. Pe perioada suspendării salariatul nu poate deține doar funcția cu care este incompatibilă fapta pentru care s-a formulat plângerea penală, nefiind împiedicat să se încadreze la altă unitate ori în altă funcție chiar la aceeași unitate. Astfel, dreptul său la muncă nu este atins.

Curtea a mai arătat că măsura suspendării nu este contrară nici principiului prezumției de nevinovăție, întrucât plângerea penală se întemeiază pe date și pe indicii cu privire la săvârșirea de salariat a unei infracțiuni incompatibile cu funcția deținută, iar existența ori inexistența vinovăției se stabilește prin hotărâre judecătorească definitivă. Fapta salariatului, chiar dacă nu va atrage răspunderea penală a acestuia, poate constitui abatere disciplinară, ce poate fi sancționată inclusiv cu încetarea contractului de muncă. În situații în care se va constata nevinovăția salariatului și dispunerea nejustificată a suspendării contractului individual de muncă, salariatul are dreptul la măsuri reparatorii corespunzătoare în temeiul dispozițiilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora "În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și c), dacă se constată nevinovăția celui în cauză, salariatul își reia activitatea anterioară, plătindu-i-se, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului".

Curtea a mai reținut că dispozițiile legale criticate se aplică în mod egal față de toți salariații care se află în situații identice, fără privilegii și fără discriminări. Prevederile art. 52 alin. (2) din Codul muncii, pe lângă reparațiile acordate salariatului al cărui contract de muncă s-a suspendat, reprezintă și garanții pentru prevenirea comportamentului abuziv al angajatorului. Întrucât dispozițiile legale examinate nu restrâng exercițiul niciunui drept fundamental, prevederile art. 53 din Constituție nu au incidență în cauză.

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de George-Cesario Răucescu în Dosarul nr. 2.914/91/2009 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 ianuarie 2011.