Decizia nr. 42/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 55 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. b) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Zhu Aibo în Dosarul nr. 9.302/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 1.366D/2010 al Curții Constituționale, la care, la termenul din 9 decembrie 2010, a fost conexat Dosarul nr. 1.512D/2010, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Zheng Guisong în Dosarul nr. 9.444/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpretul autorizat de limba chineză solicitat pentru a asigura traducerea în cauză.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 3 martie 2010 și 16 martie 2010, pronunțate în dosarele nr. 9.302/2/2009 și, respectiv, nr. 9.444/2/2009, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 55 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. b) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Zhu Aibo și, respectiv, Zheng Guisong în cauze având ca obiect soluționarea plângerilor formulate împotriva deciziilor Oficiului Român pentru Imigrări de returnare a acestora și de respingere a cererilor de prelungire a dreptului de ședere în România în scopul desfășurării de activități comerciale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textele de lege criticate sunt lipsite de precizie și claritate, neîndeplinind criteriul de calitate prevăzut de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în înțelesul dat de practica jurisprudențială a Curții Europene a Drepturilor Omului, "în condițiile în care textul de lege nu precizează nici asupra documentelor cerute pentru a face dovada desfășurării unei activități în conformitate cu planul de afaceri, nici asupra criteriilor de evaluare". Ca urmare a lipsei de precizie și claritate, este afectată însăși substanța dreptului dedus judecății, ceea ce aduce o vătămare gravă dreptului la un proces echitabil. În plus, autorii excepției susțin că vor înregistra pierderi financiare majore, inclusiv investițiile imobiliare realizate în România, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate privată.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 55 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. b) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 55 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. b): "(2) Prelungirile ulterioare ale dreptului de ședere temporară se pot acorda dacă străinul îndeplinește următoarele condiții:

a) activitatea societății comerciale se desfășoară în conformitate cu planul de afaceri; [...]

(3) Dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute în prezentul articol se face cu următoarele documente: [...]

b) documentele care atestă că activitatea se desfășoară în conformitate cu planul de afaceri."

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Legea fundamentală cuprinse la art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil și la art. 44 alin. (1) și (2) care garantează dreptul de proprietate privată, precum și celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil și celor ale art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 adițional la aceeași Convenție, privitoare la protecția dreptului de proprietate privată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în jurisprudența sa, a statuat că instituirea unor norme potrivit cărora străinului intrat în România în scopul desfășurării de activități comerciale i se poate prelungi dreptul de ședere temporară sub condiția prezentării unor documente care să ateste realizarea unor investiții nu aduce atingere dreptului de proprietate privată, ale cărui conținut și limite sunt stabilite prin lege. Condițiile cerute străinului pentru prelungirea dreptului de ședere în vederea desfășurării de activități comerciale se circumscriu scopului pentru care fiecare categorie de străini nominalizată de lege solicită prelungirea dreptului de ședere temporară în România și se justifică prin însuși interesul pretins de solicitantul dreptului.

Totodată, Curtea a reținut că textele de lege criticate sunt suficient de clare și precise încât destinatarii acestora să aibă o reprezentare adecvată a semnificației acestora. În acest sens, Curtea a observat că o eventuală enumerare limitativă a documentelor ce pot fi prezentate în scopul dovedirii conformității activității economice desfășurate de societatea comercială la care străinul solicitant al prelungirii dreptului de ședere este acționar sau asociat ar putea genera consecințe nefavorabile, întrucât s-ar îngusta foarte mult posibilitățile aflate la îndemâna solicitantului de dovedire a îndeplinirii condițiilor cerute de lege și, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Reckvenyi contra Ungariei, reglementarea ar suferi de o rigiditate excesivă.

Aceste argumente se regăsesc, de exemplu, în

Decizia nr. 278 din 26 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 17 martie 2009, sau în

Decizia nr. 341 din 3 aprilie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 4 mai 2007.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine modificarea soluției pronunțate prin deciziile menționate, atât aceasta, cât și argumentele pe care s-a bazat își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Totodată, Curtea observă că instituirea unor norme potrivit cărora străinului intrat în România în scopul desfășurării de activități comerciale i se poate prelungi dreptul de ședere temporară cu condiția prezentării unor documente care să ateste realizarea unor investiții nu este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil. Astfel, etapa analizării cererii de către Oficiul Român pentru Imigrări cuprinde exclusiv operațiuni administrative, cărora, prin ipoteză, nu li se aplică exigențele unui proces echitabil. În cazul contestării deciziei Oficiului Român pentru Imigrări, instanța judecătorească se va pronunța asupra plângerii în cadrul unui proces, al cărui caracter echitabil nu poate fi însă afectat de cerința prevăzută de textele de lege criticate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. b) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Zhu Aibo și de Zheng Guisong în dosarele nr. 9.302/2/2009 și, respectiv, nr. 9.444/2/2009 ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 ianuarie 2011.