Decizia nr. 80/2011

Ion Predescu - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5-15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Final Construct" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 12.611/302/2009 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă și de Societatea Comercială "Ikonos" - S.R.L. din Bujoreni în Dosarul nr. 3.491/90/2009 al Tribunalului Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.887D/2010 și nr. 1.908D/2010, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite condițiile legale pentru conexare.

Curtea, în temeiul prevederilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 1.908D/2010 la Dosarul nr. 1.887D/2010, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens face referire la jurisprudența în materie a Curții, concretizată în

Decizia nr. 210 din 4 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 10 mai 2010.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 19 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 12.611/302/2009, Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5-15, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Final Construct" - S.R.L. din București.

Prin Încheierea din 31 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 3.491/90/2009, Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (2), art. 7 și

art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Ikonos" - S.R.L. din Bujoreni.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prin procedura reglementată de actul normativ criticat se creează un dezavantaj debitorului, care nu se poate apăra în mod adecvat, nu poate formula apărări de fond și nici nu poate administra probe. În măsura în care unul dintre participanții la proces, în speță creditorul, este favorizat prin dispozițiile textului de lege criticat, se creează o inegalitate ce poate duce la abuzuri din partea acestuia. De asemenea, posibilitatea oferită creditorului de a înainta cererea de chemare în judecată fără a parcurge procedura impusă de dispozițiile art. 720^1 din Codul de procedură civilă contravine prevederilor art. 21 din Constituție.

Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

instituie o procedură de judecată specială menită să asigure realizarea cu celeritate a creanțelor certe, lichide și exigibile izvorâte din contracte comerciale, fără a încălca prevederile din Legea fundamentală invocate de autoarea excepției.

Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 5-15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 118/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 2 iunie 2008.

Textele criticate fac parte din cap. IV al ordonanței de urgență, intitulat "Dispoziții procedurale".

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 124 referitoare la înfăptuirea justiției și art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac. De asemenea, se invocă și încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra constituționalității dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007

s-a pronunțat în repetate rânduri, exemplu fiind

Decizia nr. 1.129 din 10 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 23 octombrie 2009,

Decizia nr. 1.001 din 7 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008, sau

Decizia nr. 1.116 din 16 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008.

Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

a fost adoptată pentru a stabili măsuri pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată asumate prin contracte comerciale și pentru stabilirea unei proceduri simplificate de soluționare a acțiunilor în justiție având ca obiect asemenea obligații. Prevederile de lege criticate sunt în sensul aplicării principiului rolului activ al judecătorului, care, la soluționarea pricinilor în primă instanță, are obligația de a încerca împăcarea părților. Împrejurarea că, potrivit

art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007 , judecătorul citează părțile pentru explicații și lămuriri și stăruie în efectuarea plății sumei datorate înseamnă că hotărârea se va pronunța numai după ce judecătorul va analiza toate probele aflate la dosar, inclusiv pe cele propuse de debitor. Mai mult, art. 2 din ordonanța de urgență prevede că procedura reglementată de acest act normativ vizează exclusiv creanțele certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale, iar art. 10 dispune că ordonanța de plată se va emite numai în urma verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse potrivit art. 6 alin. (2), a declarațiilor părților, precum și a celorlalte probe administrate, instanța constatând că cererea este întemeiată.

În ceea ce privește critica potrivit căreia procedura reglementată de ordonanța de urgență oferă creditorului posibilitatea obținerii unei hotărâri judecătorești fără ca debitorul să fie citat și fără a se oferi celor două părți posibilitatea rezolvării litigiului pe cale amiabilă, Curtea a constatat că autorul excepției nu ține cont de dispozițiile art. 7 alin. (1), care prevăd expres că "pentru soluționarea cererii, judecătorul dispune citarea părților, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicații și lămuriri, precum și pentru a stărui în efectuarea plății sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o înțelegere a părților asupra modalităților de plată".

Referitor la critica ce vizează dispozițiile

art. 13 din ordonanța de urgență, Curtea constată că prin Decizia nr. 582 din 14 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 23 iunie 2009, a statuat că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluții diferite față de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintă, evident, o cale de atac împotriva ordonanței. Împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nu relevă niciun aspect de neconstituționalitate, fiind în deplină concordanță cu prevederile art. 129 din Constituție, întrucât textul constituțional de referință folosește termenul generic de "căi de atac", fără a le identifica și a le caracteriza, respectiv fără a se referi in terminis la apel și recurs, ipoteză în care respectarea acestor date de identificare ar fi fost convertită într-un criteriu de constituționalitate. Pe de altă parte, legiuitorul ordinar este deplin îndreptățit ca în considerarea anumitor particularități să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun.

O asemenea concluzie rezultă, de altfel, din chiar formula redacțională adoptată de legiuitorul constituțional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilește competența și procedura de judecată, evident cu condiția ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziții constituționale.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie, soluția adoptată în precedent, precum și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5-15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Final Construct" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 12.611/302/2009 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă și de Societatea Comercială "Ikonos" - S.R.L. din Bujoreni în Dosarul nr. 3.491/90/2009 al Tribunalului Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 ianuarie 2011.