Decizia nr. 105/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 alin. 2, art. 31 alin. 1 și 2 și art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Steilmann Bukarest" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 20.841/3/2009 al Curții de Apel București - Secția a VI-a comercială.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Decizia comercială nr. 402R din 9 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 20.841/3/2009, Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 alin. 2, art. 31 alin. 1 și 2 și art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Steilmann Bukarest" - S.R.L. din București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile Codului de procedură civilă referitoare la recuzare instituie un regim discriminatoriu în defavoarea părților litigante, întrucât prevăd formarea completului de judecată, învestit cu soluționarea cererii de recuzare, numai din rândul judecătorilor colegi de instanță cu persoana recuzată. Mai mult, procedura judecării cererii de recuzare nu cuprinde etapa orală și contradictorie, ce ar fi permis părților să-și expună motivele pentru care au invocat o astfel de cerere, fapt ce este de natură a elimina caracterul echitabil, imparțial și transparent al judecății. Astfel, justițiabilul este împiedicat să participe la judecarea cererii de recuzare, împrejurare ce este de natură să creeze un dezechilibru evident în ceea ce privește drepturile procesuale și o inegalitate în fața legii între acesta și judecătorul recuzat.

Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Recuzarea nu poate conduce la împiedicarea tuturor judecătorilor unei instanțe de a soluționa cauzele cu care au fost învestiți. În plus, judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei și nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, prin această reglementare legiuitorul instituind o procedură simplă de soluționare a cererii. Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca odată cu fondul, instanța superioară urmând a reface toate actele și dovezile administrate la prima instanță, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl reprezintă prevederile art. 28 alin. 2, art. 31 alin. 1 și 2 și art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora:

- Art. 28 alin. 2: "Nu se pot recuza toți judecătorii unei instanțe sau ai unei secții a acesteia.";

- Art. 31 alin. 1 și 2: "Instanța decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezența părților și ascultând pe judecătorul recuzat.

Nu se admite interogatoriul sau jurământul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.";

- Art. 34 alin. 2: "Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 care consacră principiul egalității în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare și în art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și art. 6 paragraful 1, art. 13, art. 17 și art. 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Referitor la dispozițiile art. 28 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunțat în numeroase cazuri asupra unor excepții de neconstituționalitate similare cu cea din cauza de față, respingându-le ca fiind neîntemeiate. De exemplu, prin

Decizia nr. 197 din 13 martie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2007, s-a reținut că instituția recuzării în procesele judiciare se justifică prin imperativul asigurării unei judecăți imparțiale, în care părțile să fie protejate de eventuala părtinire a judecătorului, cauzată de legătura de rudenie sau afinitate cu una dintre părți, interesul personal pe care îl are în soluționarea cauzei deduse judecății sau alte asemenea împrejurări, expres prevăzute de lege. Recuzarea nu poate fi, în consecință, decât individuală, iar nu colectivă, și nici nu poate conduce, în sistemul nostru juridic, la împiedicarea tuturor judecătorilor unei instanțe de a judeca procesele cu care au fost învestiți în condițiile legii. Totodată, Curtea a statuat că, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înțeles să restrângă accesul liber la justiție sau dreptul la apărare, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării, în condiții optime, a acestor drepturi constituționale.

În ceea ce privește prevederile art. 31 alin. 1 și ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 244 din 17 septembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 15 octombrie 2002, statuând că acestea sunt constituționale. Cu acel prilej, Curtea a reținut că încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca odată cu fondul, instanța superioară de fond urmând a reface toate actele și dovezile administrate la prima instanță, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă.

Totodată, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că reglementarea procedurii de judecată, care include și sistemul probator, este de competența exclusivă a legiuitorului.

Referitor la neconstituționalitatea dispozițiilor alin. 2 al art. 34 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut că, în realitate, nemulțumirea autorului excepției constă în faptul că nu dispune de o cale de atac împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea, distinctă de cea îndreptată împotriva soluției pe fond. În condițiile în care reglementarea competenței și procedurii de judecată se află în aria de reglementare a legiuitorului, instituirea unui regim juridic derogatoriu de la dreptul comun, stabilit tot de către acesta într-un domeniu care, prin specificul său, face necesară o asemenea reglementare, nu conține niciun aspect de neconstituționalitate.

De altfel, reglementarea actuală din Codul de procedură civilă nu lipsește partea interesată de dreptul de a ataca încheierea prin care s-a respins recuzarea, iar faptul că exercițiul acestui drept este corelat cu contestarea fondului cauzei nu reprezintă un impediment real, sub raport constituțional, al exercițiului unei căi de atac. Prin instituirea acestei proceduri, legiuitorul a urmărit - și este o rațiune suficientă - să restrângă posibilitatea de tergiversare prin exercitarea abuzivă a unei atare căi de atac și să realizeze un spor de celeritate în soluționarea cauzelor.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudența Curții Constituționale, soluțiile și considerentele acestor decizii își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 alin. 2, art. 31 alin. 1 și 2 și art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Steilmann Bukarest" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 20.841/3/2009 al Curții de Apel București - Secția a VI-a comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 februarie 2011.