Decizia nr. 244/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 și 34 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Petre Ioan Datculescu în Dosarul nr. 8.412/2001 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca fiind inadmisibila, întrucât autorul acesteia nu a motivat-o, incalcand astfel dispozițiile

art. 12 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată. Apreciază ca nici pe fond excepția nu este intemeiata, deoarece prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale pretins incalcate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 18 decembrie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 8.412/2001, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 și 34 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Petre Ioan Datculescu.

În susținerea excepției de neconstituționalitate se arata ca dispozițiile art. 31 alin. 1 și 2 și ale art. 34 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă contravin prevederilor art. 21, 51, ale art. 123 alin. (1), art. 128 și ale art. 150 alin. (1) din Constituție, precum și celor ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă apreciază ca dispozițiile procedurale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul acesteia, deoarece soluționarea cererii de recuzare are loc potrivit unor reguli speciale, derogatorii de la prevederile dreptului comun, cum sunt cele referitoare la sistemul probator și exercitarea căilor de atac, aplicabile la judecarea drepturilor deduse judecații.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens se arata ca prevederile de lege criticate "nu contravin principiului accesului liber la justiție, reglementat în art. 21 din Legea fundamentală, având în vedere ca cererea de recuzare nu vizează fondul cauzei, iar potrivit art. 34 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă, încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca o dată cu fondul, urmând a se reface toate actele și dovezile administrate la prima instanța, atunci când se constată că respingerea recuzării este nefondata".

Guvernul apreciază criticile de neconstituționalitate ca fiind neintemeiate, având în vedere ca "textele de lege criticate nu împiedica ci, dimpotriva, asigura cadrul legal pentru desfășurarea judecații asupra fondului cu respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale ale celor îndreptățiți sa participe la aceasta judecata. Or, aceste drepturi și garanții nu fac obiectul procedurii de soluționare a recuzării, care, de altfel, se desfășoară în camera de consiliu, fără prezenta părților, unde nu au loc și nici nu se pune, de principiu, problema unor dezbateri contradictorii legate de realizarea unor interese ale părților".

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și prevederile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Prin Încheierea din 18 decembrie 2001, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 și 34 din Codul de procedură civilă. Din conținutul cererii autorului excepției, formulată în susținerea acesteia, rezultă ca, în realitate, obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 31 alin. 1 și 2 și ale art. 34 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă. În consecința, controlul de constituționalitate exercitat în prezenta cauza se va limita la aceste texte legale, care au următorul conținut:

- Art. 31 alin. 1 și 2: "Instanța decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenta părților și ascultând pe judecătorul recuzat numai dacă găsește de cuviință.

Nu se admite interogatoriul sau jurământul ca mijloc de dovada a motivelor de recuzare.";

- Art. 34 alin. 1 și 2: "Încheierea prin care s-a încuviințat sau respins abținerea, ca și aceea prin care s-a încuviințat recuzarea, nu este supusă la nici o cale de atac.

Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul."

Autorul excepției susține ca textele legale criticate încalcă dispozițiile constituționale privind accesul liber la justiție (art. 21), respectarea Constituției și a legilor (art. 51), înfăptuirea justiției [art. 123 alin. (1)], folosirea căilor de atac (art. 128) și conflictul temporal de legi [art. 150 alin. (1)]. De asemenea, susține ca textele de lege criticate ar contraveni și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

I. În legătură cu incidența dispozițiilor constituționale ale art. 150 alin. (1), potrivit cărora "Legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituții", Curtea Constituțională constata ca, ulterior intrării în vigoare a Constituției, Codul de procedură civilă a fost modificat expres prin mai multe acte normative, de exemplu, prin legile nr. 104/1992, nr. 65/1993, nr. 7/1996 și nr. 99/1999, precum și prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 59/2001 . Rezultă ca în caz de contradictie cu o dispoziție constituțională nu se pune problema aplicării art. 150 alin. (1) din Constituție, ci aceea a controlului legitimitatii constituționale a prevederilor acestui act normativ.

În acest sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii, de exemplu, prin Decizia nr. 90 din 4 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 23 noiembrie 1995, și nu au fost aduse în discuție în prezentul dosar elemente noi de natura sa determine modificarea acestei jurisprudente.

II. Analizând susținerile autorului excepției, Curtea constata ca prevederile art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu contravin dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Constituție, care interzic îngrădirea prin lege a accesului liber la justiție, deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei și nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii. Prin aceasta reglementare legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple și operative de soluționare a acestei cereri. Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca o dată cu fondul, instanța superioară de fond urmând a reface toate actele și dovezile administrate la prima instanța, atunci când constata ca cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă.

Curtea nu poate retine nici susținerea referitoare la neconstituționalitatea prevederilor alin. 2 al art. 31 din Codul de procedură civilă, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale. În jurisprudenta sa Curtea Constituțională a statuat ca reglementarea procedurii de judecată, care include și sistemul probator, este de competența exclusiva a legiuitorului. Este, de altfel, o soluție care rezultă din dispozițiile art. 125 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege".

III. Referitor la susținerea potrivit căreia prevederile art. 34 alin. 1 din Codul de procedură civilă contravin dispozițiilor art. 128 din Constituție, Curtea constata, de asemenea, ca este neîntemeiată. Faptul ca încheierea prin care s-a încuviințat sau respins abținerea, ca și cea prin care s-a încuviințat recuzarea, nu este supusă nici unei cai de atac nu constituie o infrangere a dispozițiilor art. 128 din Constituție, potrivit cărora "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Textul constituțional pretins încălcat lasă la latitudinea legiuitorului ordinar reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia din urma sa excepteze de la exercitarea lor, atunci când considera ca se impune, anumite hotărâri judecătorești, asa cum a procedat prin art. 34 alin. 1 din Codul de procedură civilă, fără a se putea afirma ca, procedând astfel, ar contraveni dispoziției constituționale.

În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor alin. 2 al art. 34 din Codul de procedură civilă, Curtea retine ca, în realitate, nemultumirea autorului excepției consta în faptul că nu dispune de o cale de atac împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea, distinctă de cea îndreptată împotriva soluției pe fond.

În condițiile în care însă, potrivit art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, reglementarea competentei și procedurii de judecată se afla în aria de reglementare a legiuitorului, instituirea unui regim juridic derogatoriu de la dreptul comun, stabilit tot de către acesta într-un domeniu care, prin specificul sau, face necesară o asemenea reglementare, nu conține nici un aspect de neconstituționalitate.

De altfel, reglementarea actuala din Codul de procedură civilă nu lipsește partea interesată de dreptul de a ataca încheierea prin care s-a respins recuzarea, iar faptul ca exercițiul acestui drept este corelat cu contestarea fondului cauzei nu reprezintă un impediment real, sub raport constituțional, al exercițiului unei cai de atac. Prin instituirea acestei proceduri legiuitorul a urmărit - și este o ratiune suficienta - sa restrângă posibilitatea de tergiversare prin exercitarea abuzivă a unei atare cai de atac și sa realizeze un spor de celeritate în soluționarea cauzelor.

IV. Totodată Curtea constata ca dispozițiile art. 51 din Legea fundamentală nu sunt incidente în cauza și, în consecința, nu poate retine încălcarea lor.

V. În sfârșit, Curtea retine ca prevederile de lege criticate nu contravin art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât acesta se referă exclusiv la soluționarea în fond a cauzei, el nefiind aplicabil unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu, astfel cum este recuzarea.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. 1 și 2 și ale art. 34 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Petre Ioan Datculescu în Dosarul nr. 8.412/2001 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 septembrie 2002.