Decizia nr. 227/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. 1 și art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Szilacyi Ladislau Iosif și Szilacyi Iuliana în Dosarul nr. 2.772/3/2009 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar prin care autorii excepției de neconstituționalitate solicită acordarea unui nou termen de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare.

Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare depusă de autorii excepției.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens face referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 22 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2.772/3/2009, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. 1 și art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Szilacyi Ladislau Iosif și Szilacyi Iuliana.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că textele de lege criticate contravin dispozițiilor art. 21 din Legea fundamentală prin aceea că împiedică accesul liber la justiție. Prin disjungerea cauzei se încalcă dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

Tribunalul București - Secția a III-a civilă arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 61 alin. 1 și art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, cu următorul conținut:

- Art. 61 alin. 1: "Cererea va fi făcută în condițiile de formă pentru cererea de chemare în judecată. Cererea făcută de pârât se va depune o dată cu întâmpinarea; când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfățișare.";

- Art. 63 alin. 2: "Când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate deosebit."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție și art. 24 referitoare la dreptul la apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 209 din 28 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 6 mai 2008, a statuat, referitor la dispozițiile art. 61 din Codul de procedură civilă, că stabilirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, principiul liberului acces la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a le utiliza, în formele și în modalitățile instituite de lege. În consecință, prin reglementările cuprinse în art. 61 din Codul de procedură civilă, referitoare la termenele până la care reclamantul, respectiv pârâtul, poate depune cererea de chemare în garanție, legiuitorul nu a înțeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existența unor situații procesuale diferite. În aceste condiții, părților interesate nu li se încalcă nici accesul liber la justiție atâta vreme cât pot sesiza instanțele judecătorești, în termenul legal, cu cererea de chemare în garanție. Mai mult, obligația părților de a-și exercită drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

În ceea ce privește critica referitoare la dispozițiile art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că prin

Decizia nr. 913 din 18 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 27 noiembrie 2007, a reținut că aceste dispoziții au în vedere soluționarea procesului cu celeritate, în absența lor cererea de chemare în garanție putând întârzia în mod nejustificat judecarea cererii principale, împrejurare care ar fi fost de natură a contraveni prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție.

De asemenea, prin

Decizia nr. 1.189 din 13 decembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2008, Curtea a statuat că instituirea, prin textul de lege criticat, a regulii potrivit căreia, în situația în care chemarea în garanție determină întârzierea judecății, instanța poate dispune disjungerea celor două cereri spre a fi judecate separat, are drept scop soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în deplin acord cu exigențele impuse de dreptul la un proces echitabil. Reglementarea criticată nu îngrădește sub niciun aspect posibilitatea părților de a formula apărările pe care le consideră necesare, astfel încât nu sunt încălcate nici prevederile art. 24 din Legea fundamentală.

Cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea, în cauza de față neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții în această materie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 alin. 1 și art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Szilacyi Ladislau Iosif și Szilacyi Iuliana în Dosarul nr. 2.772/3/2009 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 februarie 2011.