Decizia nr. 209/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 480 din Codul civil și ale art. 61 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gheorghe Eugeniu Păunescu Mitulescu în Dosarul nr. 9.876/4/2006 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

La apelul nominal se prezintă apărătorul părții Daniela Bucur, cu delegație la dosar, lipsind autorul excepției și cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 1.705 D/2007, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 480 din Codul civil, ridicată de Sanda Anna Bănciulescu în Dosarul nr. 21.625/299/2006 al Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

La apelul nominal se prezintă apărătorul părții Aurelia Micșunescu, cu delegație la dosar, lipsind autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă că la dosar s-au depus mai multe acte, printre care și o cerere formulată de autorul acesteia de renunțare la judecată.

Curtea acordă cuvântul pe cererea de renunțare la judecată.

Apărătorul părții Aurelia Micșunescu solicită să se ia act de această cerere.

Reprezentantul Ministerului Public arată că, potrivit

art. 55 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în fața acesteia nu sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului, așa încât Curtea nu poate lua act de această cerere.

Deliberând, Curtea respinge cererea și pune în discuție conexarea dosarelor sus-menționate, având în vedere obiectul excepțiilor ridicate.

Apărătorii prezenți ai părților și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 1.705 D/2007 la Dosarul nr. 1.578 D/2007, care este primul înregistrat.

Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul părții Daniela Bucur solicită respingerea excepției de neconstituționalitate și păstrarea practicii Curții în materie.

Apărătorul părții Aurelia Micșunescu lasă soluționarea excepției de neconstituționalitate la aprecierea Curții.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, apreciind că se impune păstrarea jurisprudenței Curții în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierile din 9 octombrie 2007 și 11 septembrie 2007, pronunțate în Dosarele nr. 9.876/4/2006 și nr. 21.625/299/2006, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 480 din Codul civil și ale art. 61 din Codul de procedură civilă.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în cauze având ca obiect recursurile împotriva unei decizii prin care s-a menținut o sentință ce dispunea evacuarea autorului excepției și împotriva unei decizii prin care s-a admis o acțiune posesorie.

În motivarea excepției Gheorghe Eugeniu Păunescu Mitulescu susține că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât permit ca un promitent-cumpărător să fie evacuat dintr-un imobil pentru lipsa titlului locativ.

Autorul Sanda Anna Bănciulescu susține că dispozițiile art. 480 din Codul civil sunt neconstituționale, fiind contrare art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât dau posibilitatea desființării unor acte juridice încheiate cu bună-credință și cu respectarea legilor în vigoare în acel moment.

Se arată că dispozițiile art. 480 din Codul civil încalcă prevederile art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi din Legea fundamentală, atâta vreme cât permit ca un proprietar legitim să își piardă dreptul de proprietate, deși proprietatea este garantată. De asemenea, se susține că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, deoarece impun limitări legale ale exercițiului dreptului de proprietate, fără a ține seama de exigențele constituționale cuprinse în art. 44 alin. (7), potrivit cărora dreptul de proprietate obligă și la respectarea "celorlalte sarcini" ce revin titularului său potrivit obiceiului.

Autorul susține că prevederile criticate încalcă și dispozițiile constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) și (2), întrucât se creează o situație privilegiată pentru așa-zișii "proprietari anteriori", care sunt favorizați în fața celor ce sunt proprietari ca urmare a cumpărării cu bună-credință, în baza

Legii nr. 112/1995 , a unor imobile ce aparțineau statului.

Totodată, se apreciază că se înfrâng și dispozițiile de principiu stabilite prin art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală și că prevederile criticate reprezintă o nesocotire a art. 27 alin. (1) privind inviolabilitatea domiciliului, cât și a art. 136 alin. (5) relativ la inviolabilitatea proprietății private.

Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie opinează că niciunul dintre textele de lege criticate nu contravine prevederilor constituționale invocate. În esență, se arată că art. 480 din Codul civil dă definiția legală a proprietății, ale cărei atribute pot fi exercitate liber de titularul respectivului drept cu respectarea ordinii publice și a dispozițiilor imperative ale legii, respectiv ale Constituției, ca lege fundamentală a Statului român. Totodată, se arată că dispozițiile art. 61 din Codul de procedură civilă nu instituie reguli speciale privind calitatea persoanelor îndreptățite să formuleze o cerere de chemare în garanție, ci doar aspecte procedurale, care mai degrabă se impune a fi respectate ca o cerință prevăzută de art. 21 din Constituție.

Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, făcând referire la jurisprudența Curții în materie.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile apărătorilor prezenți ai părților și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 480 din Codul civil și ale art. 61 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

- Art. 480 din Codul civil: "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.";

- Art. 61 din Codul de procedură civilă: "Cererea va fi făcută în condițiile de formă pentru cererea de chemare în judecată. Cererea făcută de pârât se va depune odată cu întâmpinarea; când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

Cererea de chemare în garanție făcută de reclamant se poate depune, până la închiderea dezbaterilor, înaintea primei instanțe."

Excepția de neconstituționalitate este raportată la prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligația respectării Constituției și a legilor, ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 26 alin. (1) privind ocrotirea vieții intime, familiale și private, ale art. 27 referitor la inviolabilitatea domiciliului, ale art. 44 alin. (1), (2) și (7) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiției și ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietății private.

Examinând excepția, Curtea Constituțională reține următoarele:

1. Prevederile art. 480 din Codul civil au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, Curtea pronunțându-se prin mai multe decizii dintre care menționăm:

Decizia nr. 873 din 30 noiembrie 2006 ,

Decizia nr. 925 din 14 decembrie 2006

și

Decizia nr. 937 din 18 octombrie 2007 , statuând, de fiecare dată, că sunt constituționale.

Cu aceste prilejuri, s-a reținut, în esență, că dispozițiile art. 480 din Codul civil dau definiția legală a proprietății, precizând că dreptul de proprietate este atât un drept absolut, ce rezultă din exercitarea celor trei atribute ale acestui drept real, usus, fructus și abusus, cât și un drept exclusiv, din punctul de vedere al titularului care îl poate exercita în mod liber, cu respectarea însă a ordinii publice și a dispozițiilor imperative ale legii.

Prin urmare, condiționarea liberei exercitări a dreptului de proprietate de respectarea dispozițiilor legii include și Constituția, ca Lege fundamentală, situată, din punctul de vedere al forței juridice, în vârful ierarhiei actelor normative, astfel încât textul de lege criticat este în deplină concordanță cu exigența impusă de art. 44 alin. (7) din Constituție, ce impune proprietarului obligația respectării tuturor sarcinilor care îi revin, potrivit legii sau obiceiului.

Pentru aceleași considerente, art. 480 din Codul civil nu înfrânge prevederile constituționale ale art. 44 alin. (1) și (2) și art. 136 alin. (5).

Curtea a reținut că art. 480 din Codul civil cuprinde o definiție legală a dreptului de proprietate ce se aplică tuturor proprietarilor, fără discriminări, fiind astfel respectat principiul egalității cetățenilor în fața legii.

Cu privire la celelalte dispoziții constituționale invocate de autorii excepției, Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză. Aceasta deoarece pretinsa lor încălcare rezultă din modul în care instanțele de judecată au aplicat art. 480 din Codul civil, aspect ce excedează însă controlului Curții Constituționale.

2. Cu privire la dispozițiile art. 61 din Codul de procedură civilă Curtea s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 913 din 18 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 27 noiembrie 2007, reținând, în esență, că stabilirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, principiul liberului acces la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a le utiliza, în formele și în modalitățile instituite de lege.

În consecință, prin reglementările cuprinse în art. 61 din Codul de procedură civilă, referitoare la termenele până la care reclamantul, respectiv pârâtul, poate depune cererea de chemare în garanție, legiuitorul nu a înțeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existența unor situații procesuale diferite. În aceste condiții, părților interesate nu li se încalcă nici accesul liber la justiție atâta vreme cât pot sesiza instanțele judecătorești, în termenul legal, cu cererea de chemare în garanție.

Mai mult, obligația părților de a-și exercită drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

Întrucât criticile de neconstituționalitate privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele cuprinse în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 480 din Codul civil și art. 61 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gheorghe Eugeniu Păunescu Mitulescu și de Sanda Anna Bănciulescu în dosarele nr. 9.876/4/2006 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și nr. 21.625/299/2006 al Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 februarie 2008.