Decizia nr. 456/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 111 din Codul de procedură civilă, precum și a celor ale art. 1073 și art. 1077 din Codul civil, excepție ridicată de Silvia Constantin în Dosarul nr. 25.653/215/2007 al Tribunalului Dolj - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul excepției de neconstituționalitate a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. Astfel, referitor la prevederile art. 111 din Codul de procedură civilă, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, iar în ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 1073 și art. 1077 din Codul civil, reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este motivată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 1 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 25.653/215/2007, Tribunalul Dolj - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 111 din Codul de procedură civilă, precum și ale art. 1073 și art. 1077 din Codul civil, excepție ridicată de Silvia Constantin într-o cauză civilă având ca obiect o acțiune în constatare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prin aplicarea prevederilor de lege criticate se încalcă art. 16 din Constituție, întrucât, pentru a se obține o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, părțile n-ar mai fi egale, încălcându-se, de asemenea, și dispozițiile constituționale ale art. 21 privind realizarea unui proces echitabil și cele ale art. 44, fiindu-i lezat astfel și dreptul de proprietate. Totodată, arată că prin aplicarea prevederilor deduse judecății se ajunge la restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale, cum este și dreptul de proprietate.

Tribunalul Dolj - Secția civilă apreciază că prevederile art. 111 din Codul de procedură civilă, precum și cele ale art. 1073 și art. 1077 din Codul civil nu contravin dispozițiilor constituționale, arătând că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că egalitatea consacrată de art. 16 din Constituție nu pretinde uniformitate, ci presupune existența unui tratament egal pentru persoanele aflate în situații similare, precum și reglementarea unor măsuri sau soluții diferite pentru situații diferite.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 111 din Codul de procedură civilă, precum și cele ale art. 1073 și art. 1077 din Codul civil, care au următorul conținut:

- Art. 111 din Codul de procedură civilă: "Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.";

- Art. 1073 din Codul civil: "Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare.";

- Art. 1077 din Codul civil: "Nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 care consacră accesul liber la justiție, art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, precum și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale.

În acest sens, sunt

Decizia nr. 754/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 7 iulie 2010, și

Decizia nr. 662/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 16 iunie 2010, referitoare la

art. 111 din Codul de procedură civilă, respectiv Decizia nr. 134/2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 28 aprilie 2009, cu privire la art. 1073 și art. 1077 din Codul civil, prin care Curtea a statuat că aceste prevederi de lege sunt constituționale.

Astfel, prin

Decizia nr. 754/2010 , Curtea a constatat că art. 111 din Codul de procedură civilă consacră acțiunea în constatare, numită și în recunoașterea dreptului sau în confirmare, acțiune prin care reclamantul solicită instanței să constate existența unui drept al său sau inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa. Pentru exercitarea acțiunii în constatare este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să justifice un interes și prin acțiune să nu urmărească contestarea existenței sau inexistenței unei stări de fapt. O particularitate importantă a acțiunii în constatare rezidă în caracterul său preventiv, scopul exercitării sale fiind acela de a preîntâmpina contestarea unui raport juridic. Prevederile art. 111 din Codul de procedură civilă statornicesc, de asemenea, principiul subsidiarității acțiunii în constatare în raport cu acțiunea în realizarea dreptului. Caracterul subsidiar și limitat al acestei acțiuni constituie expresia voinței legiuitorului de a adopta norme prin care actul de justiție să fie gestionat în mod eficient, astfel încât activitatea organelor judiciare să nu fie încărcată cu două acțiuni paralele: una în constatare și una în realizarea dreptului.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 16 din Constituție, Curtea a constatat că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

De asemenea, Curtea a apreciat că nu pot fi reținute nici criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil sau dreptul de proprietate, invocate de autorul excepției.

Prin

Decizia nr. 134/2009 , Curtea a reținut că art. 1073 din Codul civil stabilește regula de principiu privind efectul general al obligațiilor, și anume dreptul creditorului de a urmări și de a obține de la debitor îndeplinirea exactă a prestației la care s-a obligat sau de a cere despăgubiri în caz de neexecutare. Or, finalitatea acestui din urmă text din Codul civil constă, așa cum a statuat Curtea Constituțională, în realizarea drepturilor creditorului, prin determinarea debitorului de a executa obligația la care este ținut în temeiul unui contract încheiat între părți, sub sancțiunea suportării unor despăgubiri.

În ceea ce privește art. 1077 din Codul civil, Curtea a reținut că finalitatea acestuia constă în determinarea debitorului de a executa obligația la care este ținut în temeiul unui contract încheiat între părți, sub sancțiunea suportării cheltuielilor pe care le implică executarea sa. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmărește contracararea manoperelor abuzive, care ar duce la întârzierea îndeplinirii obligațiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerității, ca exigență a executării obligațiilor civile. Astfel, prin executarea silită a unei obligații de a face se asigură realizarea drepturilor creditorului, dând expresie principiului garantării dreptului de proprietate privată.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 111 din Codul de procedură civilă, precum și a celor ale art. 1073 și art. 1077 din Codul civil, excepție ridicată de Silvia Constantin în Dosarul nr. 25.653/215/2007 al Tribunalului Dolj - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 aprilie 2011.