Decizia nr. 487/2011

Articolul 1

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2009

are, în prezent, următorul conținut: "Prin derogare de la prevederile

Legii nr. 26/1990

privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale

Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de la prevederile celorlalte acte normative incidente, competența de soluționare a cererilor de înregistrare în registrul comerțului și, după caz, a altor cereri aflate în competența de soluționare a judecătorului delegat aparține, până la reglementarea activității de înregistrare în registrul comerțului efectuată de registratori comerciali, directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoanei ori persoanelor desemnate de către directorul general al Oficiului Național al Registrului Comerțului."

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum și celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a pronunțat asupra prevederilor de lege care formează obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate, prin Decizia nr. 226 din 14 martie 2011, nepublicată până la data pronunțării prezentei decizii, respingând excepția de neconstituționalitate a acestora.

Cu acel prilej, Curtea a constatat că, în ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, această susținere nu este întemeiată, ci, dimpotrivă,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2009

constituie o soluție legislativă de rezolvare a blocajului existent la oficiile registrului comerțului, blocaj ce conducea la prelungirea excesivă a soluționării cererilor de înregistrare sau de înscriere de mențiuni în registrul comerțului, nerespectându-se astfel drepturile comercianților.

Curtea a mai arătat că, potrivit art. 3 din actul normativ criticat, cererile formulate de Oficiul Național al Registrului Comerțului care erau în competența de soluționare a judecătorului delegat se soluționează de tribunalul comercial sau de secția comercială a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul comerciantul, iar cererile privind constatarea dizolvării persoanei juridice și radierea din registrul comerțului se soluționează tot de tribunalul comercial sau de secția comercială a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul comerciantul.

Prin urmare, unele atribuții ale judecătorului delegat la registrul comerțului au fost preluate - temporar, până la înființarea profesiei de registrator comercial -, de către directorii oficiilor registrului comerțului, iar altele au fost date în competența de soluționare a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul comerciantul. Așadar, nu se poate susține încălcarea dreptului părților la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială.

Întrucât criticile de neconstituționalitate privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziei menționate își mențin valabilitatea și în cauza de față.

În plus, Curtea constată că, potrivit art. 6 din ordonanța criticată, împotriva rezoluției directorului și/sau persoanei sau persoanelor desemnate se poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronunțare pentru părți și de la data publicării rezoluției sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, pentru oricare alte persoane interesate, plângere ce se înaintează instanței în termen de 3 zile de la data depunerii de către oficiul registrului comerțului. Totodată, plângerea se soluționează de urgență și cu precădere, instanța putând să solicite orice lămuriri și dovezi părții sau informații scrise autorităților competente. De asemenea, potrivit art. 6 alin. (7) din ordonanță, hotărârea pronunțată în soluționarea plângerii este supusă recursului.

Având în vedere acestea, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate îndeplinesc toate garanțiile dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzei de către o instanță independentă și imparțială.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 116/2009

pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, excepție ridicată de Societatea Profesională cu Răspundere Limitată Tempus Legis Moreni în Dosarul nr. 1.901/120/2010 al Tribunalului Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 aprilie 2011.