Decizia nr. 765/2011

În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituție și al

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, la data de 26 mai 2011, un grup de 51 de senatori a solicitat Curții Constituționale să se pronunțe asupra constituționalității dispozițiilor Legii pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.

Sesizarea de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 3.147 din 26 mai 2011 și constituie obiectul Dosarului nr. 662A/2011.

La sesizare a fost anexată lista cuprinzând semnăturile celor 51 de senatori, și anume: Ilie Sârbu, Sorin-Constantin Lazăr, Alexandru Cordoș, Ecaterina Andronescu, Toni Greblă, Viorel Arcaș, Vasile-Cosmin Nicula, Ioan Mang, Trifon Belacurencu, Laurențiu Florian Coca, Gheorghe-Pavel Bălan, Elena Mitrea, Gheorghe Marcu, Radu-Cătălin Mardare, Valer Marian, Daniel Savu, Gavril Mîrza, Nicolae-Dănuț Prunea, Ion Rotaru, Sergiu-Florin Nicolaescu, Petre Daea, Lia-Olguța Vasilescu, Iulian Bădescu, Titus Corlățean, Constantin Tămagă, Gheorghe Pop, Marius-Sorin-Ovidiu Bota, Alexandru Mazăre, Adrian Țuțuianu, Miron-Tudor Mitrea, Florin Constantinescu, Doina Silistru și Avram Crăciun - aparținând grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, Crin George Laurențiu Antonescu, Marian Cristinel Bîghiu, Minerva Boitan, Cristian David, Mircea Diaconu, Emilian Valentin Frâncu, Puiu Hașotti, Paul Ichim, Vasile Mustățea, Marius-Petre Nicoară, Romeo-Florin Nicoară, Mario-Ovidiu Oprea, Liviu-Titus Pașca, Cornel Popa, Nicolae Robu, Dan-Radu Rușanu, Cristian-George Țopescu - aparținând grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și Vasile Nistor - senator independent.

În susținerea obiecției de neconstituționalitate au fost aduse următoarele argumente:

1. Prevederile Legii pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor contravin dispozițiilor art. 47 alin. (1) și art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituție, întrucât afectează nivelul de trai. În acest sens, se arată că, în contextul realităților economice și sociale actuale, reducerea indemnizației lunare și a duratei concediului pentru creșterea copiilor plasează persoanele care au calitatea de beneficiari într-o situație defavorabilă. Or, dreptul la concediu de maternitate este un drept fundamental. Mai mult, se aduce atingere și "principiului protecției așteptărilor legitime ale cetățenilor" cu privire la un anumit nivel al protecției și securității sociale.

2. Aceleași prevederi de lege, referitoare la diminuarea dreptului la concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, vin în contradicție și cu art. 44 din Constituție referitor la dreptul de proprietate privată. Astfel, se arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, concretizată prin Hotărârea din 26 noiembrie 2002, pronunțată în Cauza Buchen contra Republicii Cehe, noțiunea de "bun", la care se referă art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, înglobează orice interes al unei persoane de drept privat cu o valoare economică. Un astfel de drept este și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, iar diminuarea acesteia - ca element de patrimoniu aflat în proprietatea beneficiarilor acesteia - constituie o ingerință care afectează dreptul de proprietate. Se mai arată că, în jurisprudența aceleiași instanțe europene, se impune necesitatea asigurării unui just echilibru între exigențele interesului general și imperativul salvării drepturilor fundamentale. În acest sens, sunt citate Hotărârea din 23 septembrie 1982, pronunțată în Cauza Sporrong și Lonnroth împotriva Suediei, Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunțată în Cauza Mellacher și alții contra Austriei, și Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Marii Britanii. Din aceste hotărâri se desprinde concluzia că limitarea folosinței bunurilor proprietate privată este conformă convenției mai sus amintite numai dacă se urmărește un scop de utilitate publică și este însoțită de o despăgubire a proprietarului. Or, în ceea ce privește actul normativ criticat, care instituie practic o expropriere, nu există niciun fel de indicații cu privire la existența vreunei cauze de utilitate publică și nici cu privire la acordarea unei juste și prealabile despăgubiri.

3. Dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile art. 53 din Constituție, întrucât restrâng exercițiul unor drepturi fundamentale fără respectarea condițiilor prevăzute de acest text constituțional. În acest sens, se arată că, în lipsa precizării cauzei care a justificat restrângerea drepturilor la un nivel de trai decent și la concediu de maternitate, precum și a dreptului de proprietate privată, nu rezultă nici faptul că această restrângere "se impune", așa cum cere textul constituțional, nici că ar fi proporțională cu situația care a determinat-o. Criza economică nu poate constitui un pretext pentru îngrădirea unor drepturi consacrate constituțional, cu atât mai mult cu cât o asemenea măsură nu a fost aplicată cu titlu excepțional, nu are caracter temporar, ci permanent, și nu a fost însoțită de garanții destinate să asigure protecția nivelului de trai al categoriilor sociale afectate. În ceea ce privește proporționalitatea măsurii restrângerii dreptului la indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, se precizează că nici această cerință nu este respectată, de vreme ce măsurile legislative criticate pot avea drept consecință reducerea natalității și, pe termen lung, reducerea populației. În plus, scopul urmărit de legiuitor putea fi atins și prin alte măsuri.

4. În sfârșit, se susține că legea criticată contravine dispozițiilor art. 20 din Constituție, prin raportare la prevederile art. 1, art. 17 alin. (1), art. 34 alin. (1) și art. 52 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și prin raportare la dispozițiile art. 17 și art. 25 paragraful 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

În conformitate cu dispozițiile

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , sesizarea a fost transmisă președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstituționalitate.

Președintele Camerei Deputaților a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 51/2.676 din 7 iunie 2011, punctul său de vedere, în care se arată că Legea pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

este în integralitatea sa conformă cu prevederile constituționale și cu cele din conținutul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și al Declarației Universale a Drepturilor Omului.

Astfel, în ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 47, art. 53 și art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituție, se susține că o asemenea critică nu este conformă cu realitatea cotidiană notorie de criză economică și financiară prin care trece România, situație ce determină reducerea cheltuielilor din bugetul de stat și din cel al asigurărilor sociale de stat. Prin urmare, măsurile criticate au o justificare obiectivă și rațională, iar lipsa intervenției statului pe această cale ar fi putut afecta stabilitatea economică a țării și implicit securitatea națională. În acest sens, sunt amintite și cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009,

Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010

și

Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 , ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. Consideră că nota de fundamentare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

confirmă cele arătate mai sus și justifică măsurile dispuse prin acest act normativ.

În ceea ce privește susținerea autorilor obiecției de neconstituționalitate referitoare la încălcarea principiului protecției așteptărilor legitime ale cetățenilor cu privire la un anumit nivel al protecției și securității sociale, președintele Camerei Deputaților arată că o asemenea critică nu este argumentată și că un astfel de principiu nu este prevăzut de Constituție. În măsura în care se bucură totuși de o consacrare în actele internaționale la care România este parte, atunci instanțele de judecată sunt cele care trebuie să cenzureze nerespectarea lui. În acest sens, este amintită și

Decizia Curții Constituționale nr. 575 din 4 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011.

Referitor la critica raportată la art. 44 din Constituție, arată că dispozițiile de lege criticate afectează nivelul indemnizației pentru creșterea copilului de la momentul intrării acestora în vigoare, iar nu și pentru trecut. Or, "dreptul de proprietate privată se exercită doar asupra sumelor deja încasate, nu și asupra celor care ar urma să fie încasate" și ca urmare nu se poate vorbi despre o expropriere.

În sfârșit, cu privire la criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 20 din Constituție, arată că autorii obiecției de neconstituționalitate nu au adus niciun fel de argumente, astfel că acestea nu pot constitui obiect al analizei Curții Constituționale.

Președintele Senatului a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. I - 467 din 10 iunie 2011, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituționalitate este întemeiată.

Reluând aceleași argumente ca și cele invocate de autorii obiecției de neconstituționalitate, se arată, în esență, că Legea pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

încalcă dispozițiile art. 47 și art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituție, întrucât este afectat nivelul de trai al beneficiarilor dreptului la concediu și indemnizația pentru creșterea copiilor. Totodată, se aduce atingere și dreptului de proprietate, întrucât indemnizația amintită reprezintă un "bun", iar reducerea acesteia echivalează cu expropriere. În sfârșit, consideră că sunt încălcate și dispozițiile Legii fundamentale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți coroborate cu cele ale art. 47 alin. (2) teza întâi din Constituție, care consacră dreptul la concediu de maternitate, întrucât nu rezultă că restrângerea acestui drept constituțional "se impune".

În plus, diminuarea dreptului la indemnizația pentru creșterea copilului nu are un caracter temporar.

Guvernul a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 5/3.333 din 31 mai 2011/EB, punctul său de vedere, în care se arată că argumentele prezentate de autorii criticii de neconstitu ționalitate nu sunt întemeiate.

În acest sens, susține că prin textele de lege criticate statul nu numai că nu și-a încălcat obligațiile constituționale invocate de autorii sesizării, ci, dimpotrivă, a luat măsurile necesare pentru a asigura protecția socială a cetățenilor săi. Mai mult, consideră că, în condițiile economice actuale, intervenția statului prin soluții ca cele criticate în prezenta obiecție a fost necesară pentru a preveni situații de neacceptat, ca aceea a incapacității de plată a unor drepturi fundamentale, așa cum sunt salariul, pensia etc.

Referitor la critica privind încălcarea dreptului de proprietate, arată că dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în interpretarea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu garantează un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia ca drept câștigat.

În ceea ce privește susținerea autorilor obiecției potrivit căreia s-ar aduce atingere unor drepturi fundamentale, fără a fi respectate însă condițiile art. 53 din Constituție, se arată că dreptul la concediu și indemnizația pentru creșterea copilului nu reprezintă drepturi fundamentale.

Pentru aceleași argumente expuse mai sus, Guvernul consideră că nu pot fi reținute nici criticile raportate la actele internaționale invocate de autorii obiecției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând obiecția de neconstituționalitate, punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și celor ale

art. 1, 10, 15 și 18 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze sesizarea de neconstituționalitate.

Obiectul controlului de constituționalitate, astfel cum rezultă din sesizarea formulată, îl constituie dispozițiile Legii pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, ordonanță de urgență publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010.

Din motivarea sesizării rezultă explicit însă voința autorilor acesteia de a supune controlului de constituționalitate, pe lângă legea de aprobare, însăși ordonanța de urgență. Astfel, dispozițiile de lege criticate, referitoare la reglementarea condițiilor de acordare a concediului și indemnizației lunare pentru creșterea copiilor, sunt prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 .

În acest sens, Curtea, prin

Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al Românie, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, a statuat că ordonanțele Guvernului aprobate de Parlament prin lege încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare și devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din rațiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă și elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern.

Autorii obiecției de neconstituționalitate consideră că aceste prevederi de lege limitează, fără a fi respectate condițiile constituționale, drepturi fundamentale, precum dreptul de proprietate privată, dreptul la un nivel de trai decent și dreptul la concediu de maternitate, aducându-se astfel atingere art. 44, art. 47, art. 53 și art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituție. De asemenea, susțin că sunt înfrânte și dispozițiile art. 20 din Constituție, prin raportare la prevederile art. 1, art. 17 alin. (1), art. 34 alin. (1) și art. 52 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și prin raportare la dispozițiile art. 17 și art. 25 paragraful 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Aceste dispoziții internaționale consacră și ocrotesc drepturi și valori precum demnitatea umană, proprietatea privată, dreptul la măsuri de securitate socială oferite de stat și dreptul la un nivel de trai decent și stabilesc condițiile în care poate fi restrâns exercițiul unor drepturi fundamentale.

Examinând obiecția de neconstituționalitate, Curtea constată că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

a urmărit instituirea unui program de acordare a dreptului la concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor adaptat realităților economice. În acest sens, în nota de fundamentare a ordonanței de urgență se arată că, "situația economică actuală impune utilizarea eficientă a resurselor bugetului de stat, inclusiv a resurselor financiare pentru asigurarea plății indemnizației pentru creșterea copilului sau, după caz, a stimulentului de inserție lunar, rezultând necesitatea regândirii acestui program din punctul de vedere al perioadei de acordare, al condițiilor de eligibilitate, precum și al cuantumurilor acordate." Prin urmare, art. 2 al ordonanței de urgență prevede că "(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din activități agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia opțional de următoarele drepturi:

a) concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la un an, precum și de o indemnizație lunară;

b) concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum și de o indemnizație lunară.

(2) Indemnizația lunară prevăzută la alin. (1) lit. a) se stabilește în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni și nu poate fi mai mică de 600 lei și nici mai mare de 3.400 lei.

(3) Indemnizația lunară prevăzută la alin. (1) lit. b) se stabilește în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni și nu poate fi mai mică de 600 lei și nici mai mare de 1.200 lei.

(4) Pentru copilul cu handicap concediul pentru creșterea copilului se acordă până la împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani, iar indemnizația aferentă se acordă în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni și nu poate fi mai mică de 600 lei și nici mai mare de 3.400 lei."

Efectul acestei reglementări a fost acela al diminuării dreptului la concediu și indemnizația pentru creșterea copiilor în raport cu reglementarea anterioară, respectiv

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 7/2007 , cu modificările aduse de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2008

privind unele măsuri financiar-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 31 decembrie 2008, și chiar în raport cu dispozițiile

art. 12 din Legea nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, dispoziții care diminuau cu 15% cuantumul indemnizației.

Așa fiind, Curtea urmează a analiza în ce măsură diminuarea indemnizației pentru creșterea copilului are semnificația afectării drepturilor fundamentale amintite de autorii obiecției și, în situația în care se va constata o restrângere a acestor drepturi, în ce măsură aceasta este compatibilă cu cerințele impuse de art. 53 din Constituție.

Prin urmare, examinând criticile referitoare la încălcarea dreptului la un nivel de trai decent, Curtea constată că diminuarea cuantumului indemnizației pentru creșterea copiilor, însoțită de restrângerea la un an a duratei pentru care se acordă o sumă mai mare, respectiv 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mare de 3.400 lei, reprezintă măsuri care influențează nivelul de trai. Acesta este însă un drept cu o natură specifică. Astfel, așa cum Curtea a constatat și prin

Decizia nr. 30 din 6 aprilie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 18 aprilie 1994, conceptul de "nivel de trai decent" nu este definit de Constituție. Mai mult, nici mijloacele de realizare a acestui obiectiv nu sunt prevăzute de Constituție, legiuitorul fiind chemat, în spiritul acestui text constituțional, să instituie un ansamblu de măsuri prin care statul să asigure protejarea și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor atât prin reglementarea unor drepturi fundamentale, precum dreptul la securitate socială, dreptul la muncă - condiție principală pentru un trai decent -, dreptul la o salarizare echitabilă, dreptul la protecția sănătății și altele asemenea, dar și prin drepturi care nu au o consacrare constituțională și care tind către același obiectiv. În același spirit, Constituția consacră, în chiar art. 1 alin. (3), caracterul de stat social al României, obligă statul, prin dispozițiile art. 135 alin. (2) lit. f), să creeze condițiile necesare pentru creșterea calității vieții, iar prin art. 41 alin. (2) și art. 47 alin. (2) prevede dreptul salariaților, respectiv al cetățenilor și la alte măsuri de protecție socială și de asistență socială decât cele nominalizate expres în Legea fundamentală, măsuri stabilite prin lege.

Caracteristic tuturor acestor drepturi ale cetățenilor și obligații corelative ale statului este faptul că, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituție, legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecție socială luate, fără a fi necesar să se supună condițiilor art. 53 din Constituție, întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu și cele stabilite prin legi.

O astfel de concluzie se desprinde și din considerentele

Deciziei nr. 871 din 25 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, în care Curtea constata că dispozițiile art. 53 din Constituție raportate la dreptul la un nivel de trai decent sunt lipsite de relevanță, întrucât dreptul pus în discuție, respectiv dreptul la pensie specială de serviciu, nu era un drept fundamental.

Un astfel de drept, a cărui reglementare depinde de opțiunea legiuitorului, este și cel pus în discuție în prezenta cauză, concediul și indemnizația pentru creșterea copiilor neavând o consacrare constituțională, așa cum în mod eronat susțin autorii obiecției, care fac o confuzie cu dreptul la concediu de maternitate. Acesta din urmă este reglementat distinct de

cap. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 399/2006 , cu modificările și completările ulterioare.

Curtea consideră însă că, deși legiuitorul dispune de libertatea alegerii mijloacelor prin care să realizeze protecția socială a cetățenilor, respectarea obligației de a asigura un nivel de trai decent trebuie avută în vedere în mod independent, urmărindu-se în ultimă instanță nu numai modalitatea prin care statul realizează această obligație, ci și modul în care cetățenii reușesc să își satisfacă nevoile de trai într-un anumit moment, în funcție de resursele de care dispun.

În acest context, se impune observația că stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat ca fiind decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcție de o serie de factori conjuncturali. Situația economică a țării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar și nivelul de dezvoltare al societății, gradul de cultură și civilizație la un anumit moment și modul de organizare a societății reprezintă deopotrivă coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul "decent" al vieții. În concluzie, aprecierea modului și a măsurii în care statul reușește să ducă la îndeplinire obligația de a asigura un nivel de trai decent trebuie să fie raportată la acești factori, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil.

Curtea consideră că măsurile adoptate prin textele de lege criticate au mai degrabă caracterul unei adaptări la condițiile economice existente, iar, raportat la acestea, măsurile dispuse nu au un caracter disproporționat, neputându-se vorbi despre o afectare a nivelului de trai decent contrară Constituției.

Un alt criteriu care a fost avut în vedere pentru reglementarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

îl constituie și condițiile de acordare a unor drepturi similare în alte state europene, sens în care Curtea observă că, așa cum sunt prevăzute la momentul actual, condițiile din România se încadrează între limitele minime și maxime stabilite în aceste state. Astfel, dacă în Belgia indemnizația pentru creșterea copilului se acordă pe o perioadă de doar 3-6 luni, în Cehia, aceeași perioadă poate ajunge până la 4 ani. În majoritatea statelor însă, așa cum sunt Austria, Bulgaria, Franța, Norvegia sau Ungaria, acest ajutor de creștere a copilului este prevăzut pentru 2 ani.

În ceea ce privește cuantumul indemnizației, dacă în Bulgaria este stabilită o indemnizație care variază între echivalentul a 51 de euro și 179 euro lunar, iar în Ungaria limita maximă este echivalentă cu 365 de euro lunar, în Belgia acest cuantum diferă în funcție de întreruperea totală sau parțială a activității profesionale și de vârsta beneficiarului, cea mai mică indemnizație fiind de 342,46 euro, iar cea mai mare de 684,94 euro. De asemenea, dacă în Austria se acordă o indemnizație de 14,53 euro zilnic, în Danemarca este prevăzută o indemnizație anuală de numai 1006 euro. În acest din urmă caz însă indemnizația se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 9 ani.

Privind aceste exemple, se poate concluziona că măsurile de lege criticate se circumscriu condițiilor care, la nivel european, sunt considerate ca necesare, dar și suficiente pentru a asigura un nivel de trai decent.

În continuare, examinând susținerea autorilor obiecției referitoare la încălcarea dreptului de proprietate privată, Curtea constată că reglementările

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

se aplică persoanelor ai căror copii se nasc începând cu data de 1 ianuarie 2011, precum și persoanelor care au adoptat un copil, cărora li s-a încredințat un copil în vederea adopției sau care au un copil în plasament ori în plasament în regim de urgență ori au devenit tutori începând cu data mai sus amintită. Persoanele care anterior au dobândit dreptul la concediu și indemnizație pentru creșterea copilului de până la 2, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, nu se supun noii reglementări. Prin urmare, niciunul dintre destinatarii

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

nu beneficiază la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ de dreptul la concediu și indemnizația pentru creșterea copilului, calitatea de beneficiar al acestor drepturi fiind condiționată de nașterea unui copil și de dobândirea drepturilor părintești ulterior acestui moment. Prin urmare, nu se poate vorbi de afectarea unui drept de natură patrimonială aflat deja în patrimoniul persoanelor amintite.

În ceea ce privește susținerea autorilor obiecției privind încălcarea principiului protecției așteptărilor legitime, Curtea constată că acest principiu nu are o consacrare constituțională, dar transpare însă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ca un element în aprecierea respectării drepturilor fundamentale. Acest principiu impune existența unei legislații predictibile, unitare și coerente. De asemenea, impune limitarea posibilităților de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea, ceea ce presupune obligații deopotrivă opozabile atât legiuitorului primar, cât și celui delegat.

Curtea apreciază însă că acest principiu nu poate dobândi semnificația unei interdicții pentru legiuitor de a interveni în sensul modificării condițiilor de acordare a unor drepturi pentru viitor în conformitate cu politica adoptată de stat, cu atât mai mult cu cât condițiile și cuantumul indemnizației nu sunt prevăzute și nici garantate de dispozițiile Legii fundamentale și nu sunt afectate drepturi câștigate în trecut. Așa cum s-a arătat deja,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

se aplică numai acelor drepturi ce se vor naște după intrarea sa în vigoare.

Așa fiind, Curtea apreciază că în cauza de față nu se poate vorbi despre o încălcare a principiului protecției așteptărilor legitime, invocat de autorii obiecției.

În ceea ce privește susținerile potrivit cărora Legea pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor ar contraveni art. 20 din Constituție, Curtea constată că autorii obiecției de neconstituționalitate nu își motivează criticile de neconstituționalitate în raport cu dispozițiile Declarației Universale a Drepturilor Omului. Or, Curtea nu are competența de a formula propriile critici, la care, ulterior, să și răspundă. Astfel, o enumerare a dispozițiilor internaționale pretins încălcate prin legea criticată nu echivalează cu o veritabilă critică de neconstituționalitate, nefiind respectate exigențele

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 .

Cu privire la prevederile invocate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, act distinct ca natură juridică de celălalt tratat internațional invocat, Curtea reține că acestea, de principiu, sunt aplicabile în controlul de constituționalitate în măsura în care asigură, garantează și dezvoltă prevederile constituționale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecție este cel puțin la nivelul normelor constituționale în domeniul drepturilor omului. În consecință, cu privire la speța de față, Curtea constată că prevederile cuprinse în Cartă nu sunt cu nimic afectate pentru toate considerentele sus-menționate.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că Legea pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor este constituțională.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și primului-ministru și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 15 iunie 2011 și la aceasta au participat: Augustin Zegrean, președinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Iulia Antoanella Motoc, Mircea Ștefan Minea, Ion Predescu, Puskâs Valentin Zoltân și Tudorel Toader, judecători.