Decizia nr. 826/2011

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ioan Călin în Dosarul nr. 5.690/40/2010 al Curții de Apel Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal și care face obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 394D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 628D/2011, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gicu Palade în Dosarul nr. 354/113/2011 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției de neconstituționalitate, Gicu Palade, a depus la dosar un înscris prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și judecarea cauzei în lipsă în eventualitatea absenței sale de la dezbateri.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 628D/2011 la Dosarul nr. 394D/2011.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 628D/2011 la Dosarul nr. 394D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată și menținerea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 5.690/40/2010, Curtea de Apel Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ioan Călin într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva hotărârii instanței de declinare a competenței.

Prin Încheierea din 6 mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. 354/113/2011, Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gicu Palade într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva hotărârii instanței de declinare a competenței.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate îngrădesc dreptul de a exercita calea de atac a recursului împotriva hotărârii de declinare a competenței și suprimă un drept prevăzut de normele europene, apreciind că se impune aplicarea principiului priorității dreptului comunitar.

Curtea de Apel Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată, dispoziția legală criticată fiind o normă de procedură edictată în scopul de a se evita tergiversarea soluționării cauzei, pentru a se asigura celeritatea procesului și în final dreptul la un proces echitabil.

Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată și face referire la jurisprudența Curții Constituționale potrivit căreia accesul liber la justiție presupune și accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului. Accesul liber la justiție nu înseamnă accesul în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. Stabilirea regulii conform căreia hotărârile în care instanța se declară necompetentă nu sunt supuse niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente, împiedică prelungirea excesivă a duratei procesului și contribuie, prin aceasta, la soluționarea cauzei pe fond într-un termen rezonabil.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin

art. I pct. 20 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, dispoziții care au următorul cuprins: "Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent."

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 care consacră principiul universalității, art. 16 care privește egalitatea în drepturi, art. 21 care statuează accesul liber la justiție, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 129 privind folosirea căilor de atac și art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) care consacră principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul intern, precum și art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepțiile de neconstituționalitate și dispozițiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituționale invocate, Curtea reține că în materia excepției de necompetență, în scopul soluționării cu celeritate a cauzei, legiuitorul a eliminat calea de atac a recursului care putea fi exercitată împotriva hotărârii prin care instanța se declara necompetentă. Astfel, în cazul în care instanța se declară necompetentă, hotărârea nu mai este supusă niciunei căi de atac, dosarul urmând a fi trimis instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent. Curtea constată că normele legale criticate nu vin în contradicție cu Legea fundamentală, acestea fiind edictate pentru a evita tergiversarea soluționării cauzei, pentru a asigura celeritatea procesului și dreptul la un proces echitabil, or atingerea acestor deziderate presupune soluționarea neîntârziată a oricărui litigiu de către instanța judecătorească competentă.

Curtea arată că dreptul la un proces echitabil și dreptul la folosirea căilor de atac sunt asigurate prin art. 159^1 alin. 4 din Codul de procedură civilă, care instituie în sarcina instanței învestite prin hotărârea de declinare a competenței de a verifica și de a stabili, din oficiu, dacă este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, iar prin art. 304 pct. 3 din Codul de procedură civilă se conferă părții interesate posibilitatea de a critica nelegalitatea sentinței pronunțate asupra fondului prin invocarea motivului de recurs, respectiv dacă hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, invocată în condițiile legii.

Curtea a statuat, în mod constant, în jurisprudența sa că "accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac". Relevante în acest sens sunt

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994,

Decizia nr. 66 din 27 februarie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 4 aprilie 2001, precum și

Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate, prin raportare la art. 20 alin. (2) din Constituție coroborat cu art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în cauza de față chiar dacă autorul excepției nu mai dispune de calea de atac a recursului reglementată anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 202/2010 , Curtea observă că o instanță judecătorească a fost cea care a dispus asupra problemei de competență ridicată, instanță care îndeplinește cerințele de independență și imparțialitate impuse prin exigențele art. 13 din Convenție. Este de reținut că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se referă la posibilitatea efectivă de a supune judecății unei instanțe naționale cazul violării unui drept consacrat de Convenție (Hotărârea pronunțată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, 2000) și, în consecință, "nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac" ( Decizia Curții Constituționale nr. 288 din 3 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003).

În privința invocării în susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. (2) din Constituție, Curtea constată că nu sunt arătate, nici măcar în mod formal, textele actelor obligatorii ale Uniunii Europene pretins încălcate, astfel încât instanța constituțională nu poate reține incidența în cauză a textului constituțional invocat.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ioan Călin în Dosarul nr. 5.690/40/2010 al Curții de Apel Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal și, respectiv, Gicu Palade în Dosarul nr. 354/113/2011 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 iunie 2011.