Decizia nr. 66/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 366 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Aluci" - S.R.L. din Brașov în Dosarul nr. 336/Ap/C/2000 al Curții de Apel Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, considerând ca textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale ale art. 21, care consacra accesul liber la justiție, solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 13 iulie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 336/Ap/C/2000, Curtea de Apel Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 366 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Aluci" - S.R.L. din Brașov într-o cauza ce are ca obiect acțiunea în anulare formulată de Societatea Comercială "Allmetal Prodimpex" - S.R.L. din București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile art. 366 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă sunt contrare prevederilor art. 21 din Constituție, referitoare la accesul liber la justiție, întrucât partea este "lipsită de posibilitatea de a supune judecata fondului și caii de atac a apelului".

Instanța de judecată, exprimandu-și opinia, considera ca excepția ridicată este neîntemeiată, întrucât posibilitatea atacarii doar cu recurs a unor hotărâri judecătorești nu prejudiciază părțile, aplicabile fiind și dispozițiile art. 304^1 din Codul de procedură civilă, care stabilesc ca în cazurile în care hotărârea nu poate fi atacată cu apel recursul declarat nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 304 din Codul de procedură civilă, astfel încât instanța de recurs are posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția ridicată este neîntemeiată, întrucât din prevederile constituționale invocate "Nu rezultă însă ca reglementările privitoare la înfăptuirea justiției trebuie să prevadă în mod obligatoriu, în toate cazurile, folosirea tuturor căilor de atac și angajarea competentei tuturor instanțelor judecătorești". De asemenea, se arata ca "atât în doctrina, cat și în jurisprudenta constituțională se subliniaza în mod constant ca principiul egalității nu pretinde uniformitate, deci ca toate situațiile să fie tratate în același fel".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 366 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă. Aceste texte de lege prevăd ca "Instanța judecătorească, admițând acțiunea, va anula hotărârea arbitrală, iar, dacă litigiul este în stare de judecată, se va pronunța și în fond, în limitele convenției arbitrale. Dacă, însă, pentru a hotărî în fond este nevoie de noi probe, instanța judecătorească se va pronunța în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, hotărârea de anulare nu se va putea ataca decât o dată cu hotărârea asupra fondului.

Hotărârea instanței judecătorești cu privire la acțiunea în anulare poate fi atacată numai în recurs".

Norma constituțională invocată ca fiind incalcata de aceste dispoziții legale este cuprinsă în art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

Autorul excepției susține ca prevederile art. 366 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă ingradesc liberul acces la justiție, deoarece partea este lipsită de dreptul de a ataca cu apel hotărârea instanței judecătorești cu privire la acțiunea în anulare.

Examinând textul de lege criticat, Curtea constata ca stabilirea unei singure cai ordinare de atac împotriva sentințelor pronunțate în cauzele ce au ca obiect acțiuni în anulare nu contravine prevederilor art. 21 din Constituție. În conformitate cu prevederile constituționale ale art. 125 și 128 stabilirea competentei instanțelor judecătorești, a procedurii de judecată, precum și a condițiilor de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești intră în competența exclusiva a legiuitorului. Totodată accesul liber la justiție, prevăzut la art. 21 din Constituție, nu poate avea semnificatia ca acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

În acest sens este, de altfel, și jurisprudenta Curții Constituționale, care, prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996, și Decizia nr. 66 din 14 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 24 decembrie 1977, a statuat ca "Accesul liber la justiție nu înseamnă ca el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești, deoarece competența și căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații deosebite", precum și ca Legea fundamentală "nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac [...], ci statuează prin art. 128 ca «Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii», iar art. 125 alin. (3) prevede că prin lege se stabilesc competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată".

De asemenea, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat ca "semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia accesul la justiție nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedura, ca și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac".

Nici reglementările internaționale în materie nu impun un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac. Astfel art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede asigurarea posibilității unui recurs efectiv la o instanța naționala. De asemenea, art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la convenție prevede: "Orice persoană declarata vinovata de către un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege." În paragraful 2 al aceluiași articol se prevede posibilitatea stabilirii, prin excepție, și a unui singur grad de jurisdicție în cazul infracțiunilor minore sau în cazul în care cel interesat a fost judecat în prima instanța de către cea mai înaltă jurisdicție. Totodată Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunțată în cazul "Golder împotriva Regatului Unit", 1975, a statuat: "Dreptul de acces la tribunale, apreciază Curtea, nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără sa-l definească în sensul restrâns al cuvantului, exista posibilitatea limitarilor implicit admise chiar în afară limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept."

Prin Codul de procedură civilă, precum și prin Codul de procedură penală s-a adoptat, de principiu, existenta a 3 grade de jurisdicție, cu doua cai ordinare de atac apelul și recursul -, regula generală de la care, prin lege, s-au prevăzut derogări determinate de situații speciale, toate acestea fiind însă în deplina concordanta cu prevederile constituționale.

Considerentele pe care s-au bazat soluțiile anterioare ale Curții Constituționale, pronunțate în cauze similare, sunt valabile și în prezenta cauza, neexistand nici un motiv pentru reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 366 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Aluci" - S.R.L. din Brașov în Dosarul nr. 336/Ap/C/2000 al Curții de Apel Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 februarie 2001.