Decizia nr. 129/1998

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Carmen Daniela Manea - magistrat-asistent

Pe rol, soluționarea excepției de neconstituționalitate a

art. 1 din Legea nr. 17/1994

pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafețe locative, ridicată de Veres Ilona în procesul civil ce face obiectul Dosarului nr. 12.952/1996 al Judecătoriei Brașov.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 6 octombrie 1998 și sunt consemnate în încheierea de la aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 13 octombrie 1998.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 12 noiembrie 1997, pronunțată în Dosarul nr. 12.952/1996, Judecătoria Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Legea nr. 17/1994

pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafețe locative, excepție ridicată de Veres Ilona într-o cauza civilă.

În motivarea excepției se arata ca prevederile

art. 1 din Legea nr. 17/1994

încalcă garanția constituită prin art. 41 alin. (1) din Constituție referitoare la dreptul de proprietate, precum și art. 49 din Constituție, care stabilește limitativ situațiile excepționale în care exercițiul unor drepturi și libertăți poate fi restrâns. De asemenea, se susține ca

art. 1 din Legea nr. 17/1994

încalcă dispozițiile art. 20 din Constituție, întrucât contravine dispozițiilor Convenției europene a drepturilor omului în ceea ce privește dreptul de proprietate. Totodată se susține ca

art. 1 din Legea nr. 17/1994

este neconstitutional, întrucât "prin lipsa oricăror distingeri sau diferentieri suprima persoanei titulare a unui drept de proprietate posibilitatea de a-și exercită deplin toate prerogativele".

Exprimandu-și opinia, instanța de judecată considera ca excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă.

În conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului - singurul care a fost înaintat Curții Constituționale - se arata ca "prelungirea prin lege a contractelor de închiriere fiind o măsura de protecție a chiriașilor are temei constituțional în prevederile art. 43 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora statul este obligat sa ia măsuri de protecție socială de natura să asigure cetățenilor un nivel de trai decent". În concluzie, invocandu-se și practica jurisdicțională constanta în domeniu a Curții Constituționale, se considera ca excepția de neconstituționalitate este nefondata.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate și a fost legal sesizată, în conformitate cu dispozițiile art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Potrivit

art. 1 din Legea nr. 17/1994 , "Contractele de închiriere, indiferent de proprietar, privind suprafețele locative cu destinația de locuințe, supuse normarii și închirierii conform Legii nr. 5/1973, precum și cele folosite de către așezăminte social-culturale și de învățământ, de partide politice, sindicate și alte organizații neguvernamentale, aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi, se prelungesc de drept, pe o perioadă de 5 ani, în aceleași condiții".

Cu referire la constituționalitatea

art. 1-4 din Legea nr. 17/1994 , Curtea s-a pronunțat, în cadrul controlului prealabil, prin Decizia nr. 30 din 6 aprilie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 18 aprilie 1994, prin care s-a constatat ca acestea sunt constituționale. Motivele pentru care constituționalitatea textelor de lege a fost contestată sunt aceleași cu cele care se invoca prin excepția ridicată în prezenta cauza, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Constituție.

Pentru a pronunța aceasta decizie, Curtea a statuat în esenta următoarele: potrivit art. 41 alin. (1) din Constituție, conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege; prelungirea prin lege a contractului de închiriere "își are temeiul constituțional în prevederile art. 43 din Constituție, potrivit cărora statul este obligat sa ia măsuri de protecție socială de natura să asigure cetățenilor un nivel de trai decent"; deși conținutul acestei notiuni nu este definit de Constituție, "el rezultă în funcție de situațiile avute în vedere de legiuitor, precum și în funcție de reglementările internaționale privind drepturile omului, obligatorii în temeiul art. 11 și 20 din Constituție"; potrivit art. 25 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, dreptul la un nivel de trai corespunzător cuprinde, printre altele, și dreptul la locuinta; prelungirea contractului de închiriere nu atinge cu nimic dreptul de dispoziție al proprietarului, închirierea fiind, în dreptul civil, un simplu act de administrare, care nu afectează atributul dispoziției.

În consecința, Curtea nu poate retine ca prevederea atacată încalcă dispozițiile art. 41 alin. (1) din Constituție și nici prevederile referitoare la proprietate din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994.

Referirea autoarei excepției de neconstituționalitate la art. 49 din legea fundamentală nu este concludenta pentru rezolvarea cauzei, deoarece, potrivit practicii Curții Constituționale, nu ne aflam în prezenta unei restrangeri a unor drepturi și libertăți.

În ceea ce privește problemele legate de aplicarea în procesul civil a prevederilor

Legii nr. 17/1994

la raporturile de locațiune între părțile în litigiu, acestea urmează să fie rezolvate de instanțele de judecată.

Soluția menționată a fost confirmată și în cadrul controlului ulterior, Curtea pronunțându-se în acest sens prin deciziile nr. 42 din 12 aprilie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 23 august 1995, și nr. 32 din 19 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 23 aprilie 1997.

Având în vedere ca în speta nu au intervenit elemente noi care să determine reconsiderarea practicii jurisdicționale a Curții, urmează ca excepția privind dispozițiile

art. 1 din Legea nr. 17/1994

să fie respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Legea nr. 17/1994

pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafețe locative, ridicată de Veres Ilona în Dosarul nr. 12.952/1996 al Judecătoriei Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 octombrie 1998.