Decizia nr. 583/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 1, 6 și 12,

art. 31 și 33 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "Cardinal IG" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 34.222/3/2009 al Curții de Apel București - Secția a VI-a comercială și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.832D/2010.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât, ulterior sesizării Curții Constituționale, dispozițiile legale criticate au fost modificate în sensul criticilor formulate de autorul sesizării, astfel că excepția a rămas fără obiect.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 4 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 34.222/3/2009, Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 1, 6 și 12,

art. 31 și 33 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "Cardinal IG" - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect o cerere întemeiată pe dispozițiile

Legii nr. 85/2006 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16, 21 și 53, în condițiile în care nu instituie în sarcina creditorului nicio obligație de a dovedi starea de insolvență a debitorului, ci instituie o prezumție de insolvență în defavoarea acestuia. Astfel, prevederile art. 3 pct. 1 lit. a) sunt neconstituționale, deoarece dispun că neplata unei datorii în termen de 30 de zile de la scadență dă dreptul creditorului de a formula o cerere introductivă de deschidere a procedurii insolvenței, indiferent care ar fi motivul neachitării datoriei, iar, potrivit dispozițiilor art. 31 și 33, societatea comercială debitoare, deși are suficiente bunuri în patrimoniu, precum și creanțe asupra terților, nu-și poate dovedi starea de solvabilitate, fiind la dispoziția oricărui creditor care poate iniția procedura insolvenței.

Tribunalul București - Secția a VII-a comercială apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Astfel, specificul procedurii insolvenței a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, derogatorii de la dreptul comun, iar valoarea taxelor de timbru este stabilită de lege în mod diferit în funcție de obiectul acțiunilor introduse la instanțe, legiuitorul fiind singurul competent a decide cu privire la aceste aspecte.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl reprezintă prevederile art. 3 pct. 1, 6 și 12,

art. 31 și 33 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare. Analizând însă încheierea de sesizare și notele scrise ale autorului excepției, rezultă că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie doar dispozițiile art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 și 12, art. 31 alin. (1) teza întâi și art. 33 alin. (2) teza a doua, dispoziții care au următorul conținut:

- Art. 3: "În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

1. insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile:

a) insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori; [...]

6. prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile; [...]

12. cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, este de 30.000 lei, iar pentru salariați, de 6 salarii medii pe economie;";

- Art. 31 alin. (1) teza întâi: "Orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă[...]";

- Art. 33 alin. (2) teza a doua: "[...] Dacă debitorul contestă starea de insolvență, iar contestația sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 21 - accesul liber la justiție și art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Ulterior sesizării Curții Constituționale,

Legea nr. 85/2006

a fost modificată prin

Legea nr. 169/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010. Astfel, prin art. I pct. 1 și 2 a fost modificat art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 și 12, astfel:

- Art. 3: "În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

1. insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile:

a) insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; prezumția este relativă; [...]

6. prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile. Creditorii, inclusiv cei bugetari, vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenței doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată acestora va depăși suma prevăzută la pct. 12; [...]

12. valoare-prag reprezintă cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului. Acesta este de 45.000 lei, iar pentru salariați, de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat;".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile cuprinse în

Legea nr. 85/2006 , supuse unor critici similare, au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate.

Astfel, prin

Decizia nr. 1.144 din 16 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 19 noiembrie 2008, Curtea a constatat, referindu-se la condițiile în care orice creditor poate introduce cerere pentru deschiderea procedurii de insolvență, că acestea sunt stabilite cu rigurozitate de lege și că introducerea cererii nu duce în mod automat la deschiderea procedurii de insolvență, întrucât cererile introductive care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege nu vor putea produce efecte juridice și vor fi respinse de judecătorul-sindic. De asemenea, Curtea a reținut că toate textele de lege criticate constituie norme de procedură a căror stabilire, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului. În virtutea acestor prerogative constituționale, legiuitorul, în considerarea unor situații deosebite, poate să stabilească și reguli de procedură speciale, derogatorii de la regulile dreptului comun.

Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la prevederile

art. 21 din Constituție, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 78 din 8 februarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2007, reținând că o atare critică este lipsită de temei, întrucât accesul liber la justiție, ca de altfel orice drept fundamental, consacrat ca atare de Constituție, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credință, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor și intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept. Stabilirea de către legiuitor a acestor limite nu aduce nicio îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanță cu exigențele generale proprii unui stat de drept.

Prin

Decizia nr. 954 din 30 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, Curtea a statuat, cu privire la art. 3 pct. 1 lit. a), că acesta "instituie o prezumție de insolvență pentru comerciantul debitor care nu stinge o datorie exigibilă după 30 de zile de la scadență (în prezent, 90 de zile, nota Curții Constituționale). Instituirea acestei prezumții este justificată de necesitatea asigurării celerității în desfășurarea procedurii insolvenței, principiu recunoscut pentru desfășurarea raporturilor de drept comercial, precum și de nevoia de a se evita obligația creditorului de a dovedi starea de insolvență, fapt ce ar fi imposibil în condițiile în care acesta nu are acces la documentele debitorului și la datele privind disponibilitățile bănești ale acestuia.

Cu toate acestea, prezumția instituită de

art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006

nu are caracter absolut. Astfel, debitorul are posibilitatea, potrivit art. 33 alin. (2) din aceeași lege, să conteste existența stării de insolvență, dovedind că, în realitate, nu sunt întrunite condițiile pentru constatarea existenței acesteia".

În ceea ce privește critica

art. 3 pct. 6 și 12 din Legea nr. 85/2006 , Curtea, prin

Decizia nr. 1.138 din 4 decembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, a stabilit că, "potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situații deosebite. O situație deosebită o reprezintă și starea de insolvență cauzată de culpa debitorului constând în neplata unei creanțe certe, lichide și exigibile, având un anumit cuantum, într-un termen de 30 de zile (în prezent 90 de zile, nota Curții Constituționale) și care, sub imperiul celerității specifice soluționării raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului și reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în același timp, valorificarea cu eficiență sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanțelor creditorilor.

Acest mod de reglementare este în perfect acord cu principiul constituțional al egalității în drepturi, care, după cum s-a statuat în numeroase rânduri în jurisprudența Curții Constituționale, nu presupune omogenitate, astfel încât situații diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferențiat".

Cu privire la critica de neconstituționalitate a

art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 , prin

Decizia nr. 1.247 din 18 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 19 decembrie 2008, Curtea a constatat că "aceasta are în vedere, de fapt, «doar interzicerea debitorului de a mai solicita reorganizarea judiciară după ce anterior a contestat existența stării de insolvență, iar contestația i-a fost respinsă. [...] Curtea reține că garantarea libertății economice trebuie să aibă loc, în mod egal, pentru toți cei care desfășoară o activitate economică. Astfel, garantarea drepturilor comercianților debitori nu poate aduce prejudicii drepturilor creditorilor. Prin urmare, limitarea exercițiului unor drepturi ale debitorilor care nu și-au exercitat voluntar obligațiile de plată apare ca justificată cu prilejul desfășurării procedurii insolvenței ce urmărește tocmai acoperirea pasivului acestora prin satisfacerea creanțelor creditorilor.

Restrângerea anumitor drepturi ale debitorului nu duce însă la dispariția totală a acelor drepturi. Astfel, debitorul are posibilitatea de a opta între acceptarea soluției cu privire la deschiderea procedurii insolvenței și propunerea unui plan de reorganizare sau contestarea soluției de deschidere a procedurii insolvenței, contestare care însă nu trebuie să tindă spre o simplă tergiversare a cauzei. În plus, chiar dacă va fi respinsă contestația, un plan de reorganizare va putea fi propus de administratorul-judiciar sau de către creditori. Astfel, [...] legea pune la dispoziție mai multe căi prin care debitorul își poate valorifica drepturile sale, inclusiv prin exercitarea accesului liber la justiție".

Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie, soluția adoptată în precedent, precum și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față.

De altfel, Curtea constată că, în urma modificărilor aduse prin

Legea nr. 169/2010 , o parte dintre criticile formulate de autorul excepției au fost înlăturate, legiuitorul mărind perioada de la 30 la 90 de zile de la scadența creanței după care operează prezumția de insolvență a debitorului, precum și valoarea-prag, cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, care a crescut de la 10.000 la 45.000 lei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 1, 6 și 12,

art. 31 și 33 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "Cardinal IG" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 34.222/3/2009 al Curții de Apel București - Secția a VI-a comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 mai 2011.