Decizia nr. 686/2011

Articolul 74

alin. (5) din Legea nr. 275/2006

a fost modificat, ulterior sesizării instanței de contencios constituțional, prin

Legea nr. 83/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 19 mai 2010, cu menținerea însă a soluției legislative atacate. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 71 alin. (1) lit. f): "(1) Sancțiunile care pot fi aplicate în cazul săvârșirii abaterilor disciplinare sunt: [...] f) izolarea pentru maximum 10 zile.";

- Art. 74 alin. (2), (3), (5) și (8): "(2) Persoana condamnată este ascultată la locul de deținere, în mod obligatoriu, la judecarea plângerii.

(3) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane, în vederea aflării adevărului.

[...] (5) Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată și administrația penitenciarului pot introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.

[...] (8) Hotărârea judecătoriei este definitivă."

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 22 alin. (2) privind interzicerea torturii și a tratamentelor inumane ori degradante, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, ale art. 26 privind viața intimă, familială și privată și ale art. 53 referitoare la condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și a prevederilor art. 3 referitoare la interzicerea torturii și ale art. 6 pct. 3 lit. c) privind dreptul la apărare din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile

art. 71 alin. (1) din Legea nr. 275/2006

au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la dispozițiile art. 26 din Constituție, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 1.035 din 13 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 813 din 28 noiembrie 2007, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, reținând că dispozițiile de lege criticate reglementează o serie de sancțiuni disciplinare în cazul săvârșirii unor abateri de către persoanele condamnate și nu sunt de natură să aducă atingere, în vreun mod, prevederilor constituționale invocate de autorul excepției. De altfel, legiuitorul a prevăzut, chiar în cuprinsul

art. 71 din Legea nr. 275/2006 , o serie de garanții pentru persoana sancționată disciplinar, alin. (3) al acestui articol stabilind că "aplicarea sancțiunilor disciplinare nu poate îngrădi dreptul la apărare, dreptul de petiționare, dreptul la corespondență, dreptul la asistență medicală, dreptul la hrană, dreptul la lumină și dreptul la plimbarea zilnică".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru motivele arătate, prevederile

art. 71 alin. (1) din Legea nr. 275/2006

nu aduc atingere nici dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Constituție și ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Referitor la pretinsa încălcare a art. 53 din Constituție, aceste prevederi sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu poate fi reținută.

De asemenea, Curtea s-a mai pronunțat și asupra dispozițiilor

art. 74 din Legea nr. 275/2006

prin raportare la prevederile art. 24 din Constituție, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 462 din 15 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, Curtea, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, a statuat că prevederile de lege criticate se circumscriu celei de-a treia faze a procesului penal, și anume fazei de executare. Prin urmare, cadrul general de reglementare vizează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit deja existența vinovăției în materie penală. Așa fiind, aspectele criticate de autorul excepției excedează procedurii penale speciale care guvernează numai fazele de urmărire penală și de judecată, deoarece situația juridică a condamnatului nu este identică cu cea a făptuitorului, învinuitului ori cu cea a inculpatului. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia din 23 septembrie 2004, pronunțată în Cauza Pilla contra Italiei, când a decis că, în măsura în care cererile reclamantului se referă la executarea pedepselor, art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil este inaplicabil unei proceduri ce privește executarea unei pedepse. În plus, niciuna dintre prevederile contestate de autor nu suprimă dreptul la apărare, în sensul consfințit de art. 24 din Legea fundamentală. Astfel, nimic nu îl oprește pe condamnat să își angajeze un avocat pe tot cursul procesului ce vizează aspecte referitoare la executarea pedepsei. Împrejurarea că acesta este privat de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale referitoare la asistența juridică obligatorie.

În același sens sunt și

Decizia nr. 827 din 2 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 25 octombrie 2007, și

Decizia nr. 1.077 din 16 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010.

Deoarece nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 alin. (1) lit. f) și

art. 74 alin. (2), (3), (5) și (8) din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Teodor-Ciprian Roman în Dosarul nr. 4.911/245/2010 al Judecătoriei Iași - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 31 mai 2011.