Decizia nr. 130/1998

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent șef

Pe rol, soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 59 alin. 1 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , ridicată de recurentul Dinu Emil-Dumitru în Dosarul nr. 564/1997 al Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 6 octombrie 1998, în prezenta autorului excepției, lipsind reprezentantul Presedentiei României, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția de contencios administrativ, prin Încheierea din 18 februarie 1998, pronunțată în Dosarul nr. 564/1997, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 59 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , ridicată de recurentul Dinu Emil-Dumitru.

Din încheierea de sesizare, ca și din actele și lucrările dosarului menționat al Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ, rezultă ca obiectul litigiului pe fond îl constituie acțiunea introdusă la data de 26 septembrie 1996 de către domnul Dinu Emil-Dumitru, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, împotriva Presedentiei României "pentru refuzul nejustificat de a soluționa cererea de autorizare a urmăririi penale și a trimiterii în judecata a domnului Vasile Manea-Dragulin, fost procuror general, precum și pentru refuzul nejustificat de a soluționa reclamația privind nesoluționarea cererii respective". Recurentul Dinu Emil-Dumitru a solicitat autorizarea menționată, întrucât, potrivit opiniei sale, domnul Vasile Manea-Dragulin se face vinovat de "săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute la art. 246 alin. 1 din Codul penal și ultraj prevăzut la art. 239 alin. 1 din Codul penal", prin eliberarea sa "absolut ilegala și abuzivă" din funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București.

Prin Sentinta civilă nr. 1.180 din 12 decembrie 1996 a Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă; împotriva acestei sentințe Dinu Emil-Dumitru a formulat recurs.

În fața instanței de recurs, recurentul a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 59 din Legea nr. 56/1993 . Atât în încheierea de sesizare, cat și în cererea prin care s-a ridicat excepția și în cererea de recurs se susține ca dispozițiile acestui text sunt neconstituționale în măsura în care ele nu se aplică procurorului general și adjunctilor săi, întrucât încalcă dispozițiile constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1), potrivit cărora "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări" și dispozițiile constituționale cuprinse în art. 15 alin. (1), în baza cărora "cetățenii beneficiază de drepturile și libertățile consacrate prin Constituție și prin alte Legi". Tot astfel se arata ca se încalcă principiul potrivit căruia "justiția este unica și egala pentru toți". Autorul excepției susține, de asemenea, ca, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituție, "egalitatea în drepturi este aplicabilă și cetățenilor care ocupa funcții ori demnitati publice", iar aceste dispoziții impun ca procurorul general sa beneficieze de "dreptul garanție - regula specială de protecție prevăzută de

art. 59" din Legea nr. 56/1993

și sa nu poată fi urmărit penal ori trimis în judecata "fără autorizarea Președintelui României", întocmai ca președintele Curții Supreme de Justiție și cei enumerati prin dispoziția legală atacată.

În continuare, în esenta, sunt utilizate argumente în sprijinul sustinerii ca dispozițiile constituționale anterior citate "impun ca procurorul general sa beneficieze de dreptul garanție specială de protecție prevăzut de

art. 59 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , de a nu fi urmărit penal sau contraventional, ori trimis în judecata fără autorizarea Președintelui României, întocmai ca președintele Curții Supreme de Justiție, vicepreședintele, președinții de secții și ceilalți judecători ai acestei Curți", deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, procurorul general are calitatea de magistrat; acesta face parte din aceeași ierarhie a funcțiilor de conducere, având în vedere ca, potrivit prevederilor art. 47 din legea anterior menționată, ierarhia funcțiilor de conducere în cadrul corpului magistraților se stabilește în raport cu nivelul instanțelor și al parchetelor; întocmai ca și președintele, vicepreședintele, președinții de secții și ceilalți judecători ai Curții Supreme de Justiție, procurorul general este numit în funcție de Președintele României, pe o durată de 6 ani, la propunerea Consiliului Suprem al Magistraturii; funcția de "procuror general al României constituie o demnitate publică, nefiind echivalenta funcției de simplu magistrat"; ministrul justiției, conform prevederilor constituționale și ale Legii nr. 92/1992, nu are autoritate asupra "procurorului general al României", pentru că nu are atribuții de numire a lui în funcție și, implicit, nu poate aviza urmărirea penală sau trimiterea sa în judecata"; Președintele României autorizeaza urmărirea penală a persoanelor pe care le numește în demnitati publice potrivit art. 108 alin. (2) din Constituție, "neputând fi admisă discriminarea negativa a procurorului general al României"; lipsa unor reglementări explicite privind condițiile speciale de urmărire penală ori de trimitere în judecata a procurorului general nu poate fi interpretată în sensul că acesta nu ar beneficia de aceleași reguli speciale de protecție, prevăzute la

art. 59 din Legea nr. 56/1993 , de care beneficiază ceilalți demnitari aflați în aceeași situație juridică.

Curtea Suprema de Justiție - Secția de contencios administrativ și-a exprimat opinia ca, deși excepția de neconstituționalitate este admisibilă, fiind în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 de organizare și funcționare a Curții Constituționale, aceasta este nefondata.

În temeiul prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat puncte de vedere președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului se arata ca, prin excepția ridicată, nu se "pune problema neconstitutionalitatii prevederilor citate din

Legea nr. 56/1993 , ci aceea a interpretării lor extensive, în sensul că ele ar trebui să fie aplicabile și altui magistrat care nu are calitatea de judecător al Curții Supreme de Justiție". Se mai susține ca, întrucât

Legea nr. 56/1993

are caracter special, dispozițiile sale sunt de stricta interpretare și aplicare. În consecința, Guvernul considera ca excepția "nu poate fi reținută ca admisibilă".

Președinții Camerei Deputaților și Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului și ale autorului excepției, precum și dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Dispoziția legală atacată din

Legea nr. 56/1993

are următorul cuprins:

"Președintele Curții Supreme de Justiție, vicepreședintele, președinții de secții și ceilalți judecători ai acestei Curți nu pot fi urmăriți penal sau contraventional ori trimiși în judecata fără autorizarea Președintelui României.

Ministerul de Interne are obligația sa acorde, la cerere, protecție magistraților și familiilor lor, în cazurile în care viața, integritatea corporală sau avutul acestora sunt supuse unei amenințări."

Curtea, examinandu-și competența potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, urmează să se pronunțe numai asupra constituționalității dispozițiilor alin. 1 al

art. 59 din Legea nr. 56/1993 , pentru ca, deși prin excepție a fost atacat articolul în integralitatea sa, nici din cererea prin care s-a ridicat excepția și nici din încheierea de sesizare nu rezultă vreo referire la dispozițiile alin. 2 al art. 59.

Se retine ca autorul excepției considera ca alin. 1 al

art. 59 din Legea nr. 56/1993

ar trebui sa prevadă ca nici procurorul general de pe lângă Curtea Suprema de Justiție sa nu poată fi urmărit penal sau contraventional ori trimis în judecata fără autorizarea Președintelui României. În măsura în care textul legal atacat nu se aplică și procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, se încalcă dispozițiile constituționale care consacra principiul egalității, "neputând fi admisă discriminarea negativa a procurorului general". În opinia autorului excepției, președintele Curții Supreme de Justiție, președinții de secție, vicepreședinții, ceilalți judecători și procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție se bucura de drepturile și libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi, în mod egal, potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) și ale art. 16 alin. (1) și (3) din Constituție.

Curtea retine însă ca atât art. 15 alin. (1), cat și art. 16 alin. (1) din Constituție privesc drepturi cetățenești, garantand egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, iar nu egalitatea autorităților sau a demnitarilor în fața legii.

Nu este intemeiata nici susținerea ca, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (3) din Constituție, "egalitatea în drepturi este aplicabilă și cetățenilor care ocupa funcții și demnitati publice", fiindca aceasta dispoziție reglementează dreptul exclusiv al cetățenilor români cu domiciliul în țara de a ocupa funcții și demnitati publice.

Se constata ca legiuitorul constituant a stabilit distinct pentru autoritățile publice norme fundamentale de organizare și funcționare în titlul III al Constituției, denumit "Autoritățile publice", și, de asemenea, în secțiuni distincte, la cap. VI "Autoritatea judecătorească", reglementări cu privire la instanțele de judecată și cu privire la Ministerul Public, creând și statute diferite pentru judecători și pentru procurori.

Dispozițiile constituționale ale art. 124 referitoare la statutul judecătorilor prevăd ca aceștia sunt numiți de Președintele României și sunt inamovibili, iar cele ale art. 131 referitoare la statutul procurorilor prevăd ca aceștia își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției.

Statutul legal al magistraților a fost reglementat prin Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în noțiunea de "magistrat" fiind incluși atât judecătorii, cat și procurorii.

Cu toate ca dispozițiile art. 130 din Constituție nu prevăd ca procurorii sunt numiți de Președintele României, numirea acestora în același mod cu numirea judecătorilor se realizează în temeiul art. 133 alin. (1), coroborat cu art. 94 lit. c) din Constituție.

Însă, prin efectul numirii, procurorii nu sunt inamovibili, fiindca inamovibilitatea nu decurge din actul de numire, ci din norma constituțională; or, legiuitorul constituant a stabilit prin art. 124 din legea fundamentală ca sunt inamovibili numai judecătorii, iar nu și procurorii.

Același statut constituțional diferit a fost avut în vedere de legiuitor și la elaborarea dispozițiilor

art. 59 din Legea nr. 56/1993 , prevăzând numai pentru președintele, vicepreședintele, președinții de secții și pentru ceilalți judecători ai Curții Supreme de Justiție condiția autorizării de către Președintele României a urmăririi lor penale sau contravenționale ori pentru trimiterea în judecata.

Textul alin. 1 al

art. 59 din Legea nr. 56/1993

este criticat și pentru ca încalcă dispozițiile art. 108 alin. (2) din Constituție, care, susține autorul excepției, prevăd ca Președintele României autorizeaza "urmărirea penală a persoanelor numite în demnitati publice". Curtea retine însă ca prevederile art. 108 alin. (2) din Constituție se referă la dreptul Camerei Deputaților, al Senatului și al Președintelui României sa ceara urmărirea penală a membrilor Guvernului, precum și la dreptul Președintelui României sa dispună suspendarea acestora din funcție.

Fața de cele de mai sus, urmează să se constate ca dispoziția legală atacată este constituțională.

În afară considerentelor arătate deja, soluția respingerii excepției se impune și pentru ca în exercitarea controlului de constituționalitate, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 de organizare și funcționare a Curții Constituționale, Curtea nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. Aceasta ar insemna ca instanța de contencios constituțional să se transforme în legiuitor pozitiv, ceea ce este contrar dispozițiilor art. 58 alin. (1) din Constituție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 58 alin. (1) și al art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 2 alin. (3), al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 59 alin. 1 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , ridicată de Dinu Emil-Dumitru în Dosarul nr. 564/1997 al Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 octombrie 1998.