Decizia nr. 1069/2011

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (2) raportate la

art. 22 alin. (1) lit. e) și lit. g) din Legea nr. 188/2000

privind executorii judecătorești, excepție ridicată de Gheorghe Radu Danciu în Dosarul nr. 444/35/CA/2009 al Curții de Apel Oradea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspunde autorul excepției de neconstituționalitate, personal și asistat de avocații Dana Tofan și Mircea Ursuța, cu împuterniciri avocațiale depuse la dosar, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autorului excepției, Mircea Ursuța, care solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. În acest sens, arată că posibilitatea unui organ administrativ (cum este ministrul justiției) de a dispune pedepse complementare, care nu au fost dispuse prin hotărâri judecătorești, este neconstituțională, fiind firesc ca ministrul justiției să dispună încetarea calității de executor judecătoresc doar în urma unei acțiuni disciplinare. Or, în prezenta cauză, deși instanța de judecată care a soluționat cauza penală nu a dispus măsura interzicerii exercitării profesiei de executor judecătoresc, ca urmare a condamnării, ministrul justiției dispune încetarea calității de executor judecătoresc, ceea ce contravine prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituție. Totodată, susține că prevederile de lege criticate încalcă și dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (4), deoarece permit imixtiunea unui organ administrativ în atribuțiile puterii judecătorești, ale art. 16, ale art. 21 alin. (3) și art. 23 alin. (12) privind principiul legalității pedepsei, deoarece ne aflăm în prezența unei veritabile sancțiuni penale, iar nu administrative. Depune concluzii scrise în acest sens.

Avocatul Dana Tofan solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, susținând că prin dispozițiile de lege criticate se dă posibilitatea ministrului justiției să interfereze cu zona puterii judecătorești. Or, numai instanțele judecătorești, iar nu ministrul justiției, aplică legea, în temeiul art. 126 din Constituție, și pot decide dacă infracțiunea săvârșită de executorul judecătoresc aduce sau nu atingere prestigiului profesiei. Consideră că se încalcă și art. 16 din Constituție, dintr-o dublă perspectivă, deoarece, pe de-o parte, ministrul justiției este cel care apreciază dacă s-a încălcat prestigiul profesiei, iar, pe de altă parte, există și alte categorii profesionale pentru care legiuitorul nu a prevăzut o asemenea sancțiune. De asemenea, susține că dispozițiile de lege criticate contravin și prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituție, întrucât sancțiunea încetării calității de executor judecătoresc este una penală, care, potrivit normei constituționale invocate, nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii. Or, în cazul de față, nu există nici condiții și nici temei legal pentru aplicarea acestei sancțiuni penale.

În final, invocă

Decizia nr. 415/2010 , prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din

Legea nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, motivând că o autoritate administrativă autonomă a interferat în zona puterii judecătorești, încălcându-se astfel prevederile art. 124 din Constituție, potrivit cărora justiția este unică, egală și imparțială.

În concluzie, susține că textele de lege criticate, astfel cum sunt redactate, sunt neconstituționale, propunând completarea acestora cu sintagma "dacă instanța judecătorească a dispus încetarea calității de executor judecătoresc ca pedeapsa complementară", deoarece consideră că numai răspunderea disciplinară intervine pentru săvârșirea unei fapte ce aduce atingere profesiei. De altfel, textul care face obiectul excepției de neconstituționalitate intră în coliziune și cu prevederile art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, care consacră principiul separației și echilibrului puterilor în stat, pierderea calității de executor judecătoresc apărând ca o sancțiune cu caracter penal dispusă de către puterea executivă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale. Autorul excepției de neconstituționalitate dorește să învedereze că textele de lege criticate se interpretează și se aplică diferit, susținând că acestea sunt lacunare și dorește o completare a lor. Or, toate aceste critici excedează competenței Curții Constituționale și, prin urmare, susține că excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă, deoarece aspectele criticate intră în competența de soluționare a instanței supreme, pe calea pronunțării unui recurs în interesul legii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 444/35/CA/2009, Curtea de Apel Oradea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (2) raportate la

art. 22 alin. (1) lit. e) și lit. g) și din Legea nr. 188/2000

privind executorii judecătorești. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Gheorghe Radu Danciu într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluționarea unei cereri de anulare a Ordinului ministrului justiției și libertăților cetățenești nr. 641/C din 23 februarie 2009.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că este neconstituțională atribuirea dreptului ministrului justiției de a dispune o sancțiune de natură penală, care nu a fost aplicată de către o instanță penală. Mai concret, este neconstituțional ca un organ administrativ (ministrul justiției) să poată dispune o sancțiune care, potrivi legii, putea fi dispusă, dacă se aprecia necesar, doar de către instanța penală, ca pedeapsă penală complementară a interzicerii exercitării profesiei, ignorându-se astfel principiul separației puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituție.

Astfel, în raport cu dispozițiile

art. 22 lit. e) și g) din Legea nr. 188/2000 , excluderea din profesie apare ca o veritabilă sancțiune penală de interzicere a exercitării unei profesii, sancțiune care poate fi dispusă, însă, numai de către instanța penală pe baza unor motive strict enumerate de art. 65 din Codul penal.

De asemenea, arată că nu se poate susține că ar fi vorba despre o sancțiune disciplinară, atâta vreme cât, în mod clar, interzicerea exercitării unei profesii este reglementată de Codul penal ca o pedeapsă complementară, iar actul de excludere este întemeiat pe o hotărâre penală irevocabilă prin care nu s-a dispus pedeapsa complementară, sancțiunile disciplinare putând interveni doar ca urmare a nerespectării unor dispoziții disciplinare, cum ar fi cazul reglementat de art. 22 alin. (1) lit. f) din lege.

Cu privire la încălcarea art. 23 alin. (12) din Constituție, arată că textul criticat este neconstituțional, deoarece dă posibilitatea aplicării unei pedepse în alte condiții decât cele stabilite de legea penală, iar referitor la art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală susține că este neconstituțional ca un organ administrativ să aplice o sancțiune penală, astfel că textul de lege criticat consacră o imixtiune a puterii executive în atribuțiile puterii judecătorești.

Curtea de Apel Oradea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal consideră că dispozițiile de lege criticate nu contravin normelor constituționale.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, deoarece acestea stabilesc în sarcina ministrului justiției constatarea și dispunerea încetării calității de executor judecătoresc, când acesta din urmă nu mai îndeplinește condițiile legale pentru exercitarea acestei calități, or, o astfel de reglementare nu constituie o măsură de natură penală. Textul art. 23 alin. (12) din Constituție vizează atât "temeiul", cât și "condițiile" în care se poate aplica o pedeapsă, consacrându-se astfel principiul legalității în materie penală, potrivit căruia întreaga activitate în acest domeniu se desfășoară pe baza legii și în conformitate cu aceasta.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 1 alin. (4) și art. 126 alin. (1) din Constituție, consideră că aceasta nu poate fi reținută, deoarece, potrivit

Legii nr. 188/2000 , executorii judecătorești sunt învestiți să efectueze un serviciu de interes public, și anume executarea silită a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii. Astfel, executorii judecătorești acționează în interesul unei bune administrări a justiției, reprezentând un organ auxiliar al acesteia, sub coordonarea și controlul Ministerului Justiției. Prin urmare, deoarece activitatea executorilor judecătorești este supusă controlului profesional, este firesc ca măsura încetării calității de executor judecătoresc să revină ministrului justiției, fără ca aceasta să constituie o imixtiune a puterii executive în atribuțiile puterii judecătorești.

De asemenea, critica raportată la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție nu poate fi reținută, deoarece constatarea sau dispunerea de către ministrul justiției a încetării calității de executor judecătoresc nu împiedică partea interesată de a se adresa instanței de judecată și de a beneficia de dreptul la un proces echitabil.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 22 alin. (2) raportate la

art. 22 alin. (1) lit. e) și lit. g) din Legea nr. 188/2000

privind executorii judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 10 noiembrie 2000.

Dispozițiile art. 22 alin. (1) lit. e) au fost modificate prin articolul unic pct. 6 din

Legea nr. 332/2006

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 190/2005

pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 20 iulie 2006.

Textele de lege criticate au, în prezent, următorul conținut:

- Art. 22: "(1) Calitatea de executor judecătoresc încetează: [...]

e) în cazul condamnării definitive pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni care aduce atingere prestigiului profesiei;

[...]

g) în cazul în care executorul judecătoresc nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 15 lit. a), b), d), e) și f).

[...]

(2) Încetarea calității de executor judecătoresc se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiției, la solicitarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești sau din oficiu."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației puterilor în stat, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) privind principiul legalității și ale art. 126 alin. (1) privind realizarea justiției de către Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Prin Ordinul nr. 641/C din 23 februarie 2009, emis de către ministrul justiției și libertăților cetățenești, s-a dispus - în temeiul art. 22 alin. (1) lit. g) raportat la art. 15 lit. d), al art. 22 alin. (2) și al

art. 48 din Legea nr. 188/2000

- încetarea calității de executor judecătoresc a domnului Gheorghe Radu Danciu, având în vedere Sentința penală nr. 14 din 2 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4.088 din 10 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, prin care executorul judecătoresc Gheorghe Radu Danciu a fost condamnat la pedeapsa de 20.000 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. 1 din Codul penal, constatând că acesta nu mai îndeplinește condiția prevăzută de

art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000 , având antecedente penale.

Curtea reține că, potrivit

art. 13 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 , Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, întocmește lucrările privind numirea și încetarea funcției de executor judecătoresc, iar, potrivit art. 16 din aceeași lege, executorul judecătoresc este numit de ministrul justiției în circumscripția unei judecătorii, în baza cererii celui interesat și după verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 15.

În conformitate cu

art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000 , "Executor judecătoresc poate fi persoana care îndeplinește următoarele condiții: [...] d) nu are antecedente penale și se bucură de o bună reputație."

Or, în aceste condiții, Curtea constată că măsura încetării calității de executor judecătoresc pe care o constată ministrul justiției nu este pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, pedeapsă prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. c) din Codul penal, ci reprezintă o măsură de constatare a înscrierii antecedentelor penale în cazierul judiciar al executorului judecătoresc, ceea ce conduce la inexistența uneia dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea fi executor judecătoresc, și anume cea prevăzută de art. 15 lit. d) din lege. Astfel, în speță, încetarea calității de executor judecătoresc intervine de drept ca urmare a înscrierii antecedentelor penale în cazierul judiciar al executorului judecătoresc.

În consecință, critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, privind principiul legalității pedepsei, potrivit cărora nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile legii și în temeiul legii, nu poate fi primită, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, în speță, măsura încetării calității de executor judecătoresc nu are caracter penal și, prin urmare, norma constituțională invocată nu are incidență în cauză.

Cu privire la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației puterilor în stat și ale art. 126 alin. (1) privind realizarea justiției de către Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, Curtea constată că nici aceste critici nu sunt întemeiate, deoarece ministrul justiției dispune încetarea calității de executor judecătoresc în temeiul competenței sale referitoare la numirea și încetarea funcției de executor judecătoresc, prevăzută de dispozițiile

Legii nr. 188/2000 . Astfel, autorul excepției a fost numit executor judecătoresc prin Ordinul nr. 685/C din 4 aprilie 2001, emis tot de către ministrul justiției.

Este adevărat că pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie poate fi dispusă numai de către instanța judecătorească ce a pronunțat hotărârea de condamnare, însă atribuția ministrului justiției de a constata încetarea calității de executor judecătoresc nu este echivalentă cu pedeapsa complementară stabilită în condițiile și în temeiul art. 64 și 65 din Codul penal și, prin urmare, nu are semnificația unei interferențe în activitatea puterii judecătorești, ci a fost instituită de legiuitor ca urmare firească a competenței ministrului justiției de a numi și de a constata încetarea din funcție a executorilor judecătorești, care nu mai îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi executor judecătoresc. Astfel, în exercitarea atribuției prevăzute de dispozițiile de lege criticate, ministrul justiției nu decide - prin exces de putere - ce infracțiune poate aduce sau nu atingere prestigiului unei profesii, ci doar constată că executorul judecătoresc în cauză nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru exercitarea profesiei de executor judecătoresc.

Prin urmare, principiul constituțional al separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale nu este nesocotit de prevederile de lege criticate, deoarece ministrul justiției, în temeiul dispozițiilor de lege criticate, nu interferează în zona puterii judecătorești, astfel cum susține autorul excepției de neconstituționalitate.

Referitor la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat constituțional prin dispozițiile art. 21 alin. (3), Curtea constată că și această susținere este neîntemeiată, deoarece dispozițiile de lege criticate, care reglementează competența ministrului justiției de a constata - în anumite cazuri prevăzute de lege - încetarea calității de executor judecătoresc, nu îngrădesc dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială. Dovadă în acest sens este chiar ridicarea prezentei excepții de neconstituționalitate în cadrul litigiului având ca obiect anularea ordinului de încetare a calității de executor judecătoresc emis de către ministrul justiției.

În ceea ce privește propunerea de modificare și completare a textelor de lege criticate, formulată de autorul excepției, Curtea constată că aceasta nu poate fi acceptată, Curtea Constituțională pronunțându-se, în temeiul

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, "fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului."

În final - referitor la invocarea de către autorul excepției direct în fața Curții a prevederilor constituționale ale art. 16 - Curtea constată că nu se poate pronunța asupra excepției de neconstituționalitate, prin raportare la aceste norme constituționale, pentru motivele ce urmează. În cazul în care excepția de neconstituționalitate este ridicată de părțile din proces, acestea trebuie să-și motiveze, în scris sau oral, excepția de neconstituționalitate ridicată, adică să indice prevederile și/sau principiile din Constituție pretins a fi încălcate de dispozițiile de lege criticate. Astfel invocată, excepția de neconstituționalitate trebuie pusă în discuția părților, iar instanța de judecată trebuie să-și formuleze opinia cu privire la temeinicia excepției, toate acestea fiind menționate în încheierea de sesizare a Curții Constituționale. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, de exemplu

Decizia nr. 234/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 4 august 1997, "Actul de sesizare a Curții Constituționale este încheierea pronunțată de instanță în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate. Litigiul constituțional se desfășoară în limitele determinate de actul de sesizare". De asemenea, prin

Decizia nr. 24/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 24 februarie 2004, Curtea a reținut că "litigiul constituțional se desfășoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părți." Prin urmare, invocarea în fața Curții și a altor temeiuri de neconstituționalitate decât cele arătate prin ridicarea excepției de neconstituționalitate în fața instanței de judecată (în scris sau oral), în speță, invocarea art. 16 din Constituție, temei care nu a fost reținut în încheierea de sesizare pronunțată de instanța judecătorească, este inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (2) raportate la

art. 22 alin. (1) lit. e) și lit. g) din Legea nr. 188/2000

privind executorii judecătorești, excepție ridicată de Gheorghe Radu Danciu în Dosarul nr. 444/35/CA/2009 al Curții de Apel Oradea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2011.