Decizia nr. 234/1997

Ioan Muraru - președinte

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Valer-Vasilie Bica - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Bunescu Victoria și de Cantemir Elena împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 147 din 17 decembrie 1996 .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10 iunie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, în lipsa părților, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 17 iunie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Decizia nr. 147 din 17 decembrie 1996, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992

și ale

art. 77 din Legea nr. 58/1991 , invocată de Bunescu Victoria și Cantemir Elena în Dosarul nr. 842/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.

Pentru a decide astfel, completul a reținut, cu privire la dispozițiile

art. 26 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 , ca, prin Decizia nr. 5 din 23 februarie 1993, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că, potrivit principiului constituțional al neretroactivitatii legii, singura soluție posibila pentru despăgubirea persoanelor care au fost prejudiciate în anii regimului totalitar este adoptarea unor legi speciale de despăgubire. Astfel, cum se arata în textele criticate, decizia amintita a rămas definitivă, devenind obligatorie pentru toate cauzele similare apărute ulterior, iar, întrucât nu au survenit elemente noi în problema discutata, excepția a fost respinsă ca vadit nefondata.

Cat privește

art. 77 din Legea nr. 58/1991 , acesta cuprinzând dispoziții asemănătoare celor ale

art. 26 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 , pentru aceleași motive, s-a dat o soluție similară.

Împotriva acestei decizii, autoarele excepției au declarat recurs, bazat pe trei motive. Potrivit primului dintre ele, se arata ca instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor de neconstituționalitate invocate, lăsând nesolutionata critica referitoare la încălcarea art. 1, 21 și 41 din Constituție.

În cel de-al doilea motiv de recurs se susține ca decizia cuprinde motive străine de natura pricinii. Astfel, din cuprinsul Deciziei nr. 5 din 23 februarie 1993, invocată ca fiind un precedent obligatoriu, rezultă ca textul

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

a fost atacată, arătându-se ca el ar avea ca scop sa sustragă controlului constituționalității o serie de acte normative emise în perioada 22 decembrie 1989 - 8 decembrie 1991, pe când, în cazul de fața, textul a fost considerat neconstitutional, deoarece împiedica accesul la justiția ordinară.

În sfârșit, în cel de-al treilea motiv de recurs, s-a susținut ca decizia a fost data cu încălcarea prevederilor art. 21 alin. (1) și ale art. 41 din Constituție.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate, raportate la dispozițiile Constituției și ale

Legii nr. 47/1992 , retine:

Actul de sesizare a Curții Constituționale este încheierea pronunțată de instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate. Litigiul constituțional se desfășoară în limitele determinate de actul de sesizare. În speta, acest act este reprezentat de Încheierea din 25 septembrie 1996, pronunțată în Dosarul nr. 842/1996 al Secției civile a Curții Supreme de Justiție, care consemnează faptul ca avocatul intimatelor a invocat excepția de neconstituționalitate a art 26 alin. (3) teza a doua din

Legea nr. 47/1992

și a

art. 77 din Legea nr. 58/1991 , adică exact a textelor care au fost analizate în decizia atacată.

Motivul de recurs, prin care s-a atacat decizia, pentru că nu a analizat constituționalitatea altor texte de lege, se dovedește, în aceste condiții, nefondat.

Tot astfel apare și cel de-al doilea motiv de recurs. Argumentele invocate de recurente nu pot fi reținute. Decizia atacată a constatat constituționalitatea

art. 26 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992

în lumina principiului neretroactivitatii legii. Controlul de constituționalitate nu se poate aplica actelor normative anterioare Constituției. Aceasta idee se regaseste și în motivarea Deciziei Curții Constituționale nr. 5 din 23 februarie 1993, cat și a celei de fața.

Modul în care recurentele și-au fundamentat motivele de recurs este indiferent dacă el se loveste de principiul neretroactivitatii legii, care are un caracter absolut și activează în toate ramurile dreptului.

Nici cel de-al treilea motiv de recurs nu poate fi reținut.

Faptul ca textele criticate prevăd ca soluționarea despăgubirilor persoanelor vătămate prin actele regimului totalitar se va face prin legi speciale nu are în nici un fel semnificatia îngrădirii liberului acces la justiție, deoarece aceasta se apreciază în raport de legislația existenta. Prevederile de acest tip exprima tocmai grija deosebită a legiuitorului constituțional pentru adoptarea unor astfel de legi de despăgubire, în situația în care neretroactivitatea a fost ridicată la nivelul unui principiu constituțional.

Când astfel de legi se vor adopta, părțile își vor putea apara drepturile, libertățile și interesele legitime în fața instanțelor judecătorești, potrivit art. 21 din Constituție.

Faptul ca astfel de legi nu au fost adoptate încă în toate domeniile este expresia unei politici legislative, dar și economice, care depășește atribuțiile contenciosului constituțional.

În consecința, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 și ale

art. 26 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Bunescu Victoria și de Cantemir Elena împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 147 din 17 decembrie 1996 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 1997.