Decizia nr. 947/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 369/2004

privind aplicarea Convenției asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin

Legea nr. 100/1992 , excepție ridicată de Rahela-Mihaela Dragomir în Dosarul nr. 9.081/3/2010 (1.661/2010) al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.775D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că prevederile legale criticate au rolul de a asigura soluționarea cu celeritate a cauzei, în considerarea interesului copilului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 9.081/3/2010 (1.661/2010), Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 369/2004

privind aplicarea Convenției asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin

Legea nr. 100/1992 .

Excepția a fost ridicată de Rahela-Mihaela Dragomir cu prilejul soluționării recursului împotriva Sentinței civile nr. 454 din 7 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă într-o cauză având ca obiect răpirea internațională de copii.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că inexistența căii de atac a apelului împotriva hotărârii date în fond în materia reglementată prin Convenția asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii nu respectă imperativul normelor constituționale privind liberul acces la justiție, restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți și exercitarea căilor de atac. Consideră că nu este constituțională restrângerea căilor de atac în cazul hotărârilor date în procedura contencioasă privind deplasarea transfrontalieră de minori, întrucât asemenea acțiuni sunt de drept comun și implică garantarea tuturor drepturilor procesuale. În opinia autorului excepției, celeritatea soluționării cauzei nu poate să prevaleze în detrimentul temeiniciei soluționării acesteia și nici nu se poate invoca o procedură de urgență, de natura ordonanței președințiale, atât timp cât o asemenea acțiune poate fi exercitată concomitent.

Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate până la data pronunțării prezentei decizii.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 369/2004

este neîntemeiată, deoarece procedura de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Invocă

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994

și

Decizia Curții Constituționale nr. 786/2006 , subliniind că obiectivul Convenției asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, prevăzut în art. 1, este de a asigura înapoierea imediată a copiilor deplasați sau reținuți ilicit și de a face să se respecte în celelalte state contractante drepturile privind încredințarea și vizitarea care există într-un stat contractant.

Avocatul Poporului consideră că prevederile

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 369/2004

sunt constituționale, deoarece, în concordanță cu dispozițiile art. 129 din Constituție, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată, căile de atac și condițiile exercitării acestora.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 369/2004

privind aplicarea Convenției asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin

Legea nr. 100/1992 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 29 septembrie 2004, potrivit cărora: "Hotărârea este supusă recursului la Curtea de Apel București, Secția pentru minori și familie, în termen de 10 zile de la comunicare."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat încalcă dispozițiile din Constituție cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 129 privind folosirea căilor de atac.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate stabilesc reguli de procedură privind exercitarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii instanței judecătorești referitoare la legalitatea deplasării sau reținerii copilului pe teritoriul României.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate formulată în raport cu art. 21 din Constituție, Curtea reiterează cele statuate prin

Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Astfel, semnificația art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia accesul la justiție nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale nicio categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul în toate cazurile la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

În același timp, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, limitările dreptului de acces la un tribunal, incluse în marja de apreciere lăsată la dispoziția statelor, cuprind și condițiile în care poate fi atacată o hotărâre a unor instanțe de fond. A se vedea în acest sens hotărârile pronunțate în Cauza Brualla Gomez de la Torre contra Spaniei, 1997, paragraful 33, și Cauza Guerinn contra Franței, 1998, paragraful 37. De asemenea, în Hotărârea pronunțată în Cauza Tudor Comerț contra Moldovei, 2008, paragraful 35, Curtea Europeană a statuat că art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil nu garantează dreptul la apel împotriva unei hotărâri pronunțate în primă instanță.

Totodată, chiar dispozițiile art. 129 din Constituție stabilesc că, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Curtea constată că această normă constituțională permite ca, prin lege, să se reglementeze în mod diferit căile de atac. Nicio dispoziție constituțională nu limitează dreptul legiuitorului la o anumită reglementare a unei căi de atac, cu condiția de a nu se aduce atingere altor texte constituționale. În acest sens este jurisprudența Curții Constituționale, spre exemplu,

Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000.

În cazul de față, opțiunea legiuitorului este pe deplin justificată de exigența soluționării cu celeritate a procesului dedus judecății, dată fiind starea de incertitudine ce planează asupra legalității deplasării ori reținerii copilului pe teritoriul României, cu consecințe majore asupra interesului acestuia, de importanță primordială în orice problemă privind încredințarea sa. De altfel, chiar dispozițiile art. 11 alin. (1) din Convenția din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, la care România a aderat prin

Legea nr. 100/1992 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 30 septembrie 1992, stabilesc că "Autoritățile judiciare sau administrative ale oricărui stat contractant urmează să procedeze de urgență în vederea înapoierii copilului".

În aceste condiții, Curtea constată că absența apelului și reglementarea exercitării direct a recursului împotriva hotărârii instanței judecătorești pronunțate în cauză nu contravin dispozițiilor constituționale privind accesul liber la justiție și nici celor privind folosirea căilor de atac.

Având în vedere că nu s-a constatat încălcarea dreptului de acces liber la justiție, Curtea reține că invocarea de către autorul excepției a prevederilor art. 53 din Constituție este irelevantă, excepția de neconstituționalitate urmând să fie respinsă și sub acest aspect.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 369/2004

privind aplicarea Convenției asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin

Legea nr. 100/1992 , excepție ridicată de Rahela-Mihaela Dragomir în Dosarul nr. 9.081/3/2010 (1.661/2010) al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 iulie 2011.