Decizia nr. 778/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 7 și 8 lit. a) și b), art. 72 alin. 2, art. 77, art. 86 alin. 3, art. 87, art. 88 alin. 2 și art. 173 alin. 1 din Codul de procedură penală, a

art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006

pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, a

Deciziei nr. 48/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite "completată și referitor la dispozițiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, în ceea ce privește sintagma «când probele existente la dosar sunt suficiente»", precum și a dispozițiilor art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală, "atât în ceea ce privește forma anterioară din

Legea nr. 356/2006

(lit. b și c), cât mai ales forma introdusă de această lege", excepție ridicată de Ion Criveanu în Dosarul nr. 142/288/2008 al Tribunalului Vâlcea - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că același autor a invocat o excepție similară la judecarea pe fond a aceleiași cauze, excepție reiterată în recurs, prilej cu care a criticat și alte texte de lege, care nu au însă legătură cu cauza. Asupra acestei excepții, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Decizia nr. 903 din 23 iunie 2009 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 21 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 142/288/2008, Tribunalul Vâlcea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 7 și 8 lit. a) și b), art. 72 alin. 2, art. 77, art. 86 alin. 3, art. 87, art. 88 alin. 2 și art. 173 alin. 1 din Codul de procedură penală, a

art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006

pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, a

Deciziei nr. 48/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite "completată și referitor la dispozițiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, în ceea ce privește sintagma «când probele existente la dosar sunt suficiente»", precum și a dispozițiilor art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală, "atât în ceea ce privește forma anterioară din

Legea nr. 356/2006

(lit. b și c), cât mai ales forma introdusă de această lege", excepție ridicată de Ion Criveanu într-o cauză având ca obiect plângere împotriva rezoluției procurorului.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține, în esență, că textele criticate sunt neconstituționale, deoarece nu permit părții care formulează o plângere să își realizeze dreptul la apărare în faza urmăririi penale în sensul de a asista la efectuarea unor acte de cercetare penală, respectiv să fie prezentă la audierea făptuitorului sau învinuitului, să pună întrebări acestor persoane, să asiste la audierea martorilor și să pună întrebări acestora. Se solicită în acest sens Curții Constituționale "să expliciteze în mod clar, fără a mai lăsa loc interpretărilor [...] că persoana vătămată poate să exercite personal drepturile pe care legea i le conferă prin apărător". În plus, prin textele de lege menționate nu se conferă petentului aceleași drepturi ca și în faza cercetării judecătorești, lăsându-se soluția la îndemâna procurorului, care are posibilitatea de a nu trimite în judecată persoanele bănuite că ar săvârși infracțiuni. Cu privire la Decizia nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se arată că "nu duce decât la tergiversarea cercetărilor penale și a judecății, cu consecința prescrierii faptelor penale, adică este dată tocmai în scopul favorizării infractorilor în detrimentul persoanelor care sunt victime ale infracțiunilor și infractorilor". În ceea ce privește

art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006 , prin care s-a modificat art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală, se arată că ar trebui modificat ("și de altfel întregul Cod de procedură penală"), în sensul că toate infracțiunile ar trebui să se judece direct în fața instanței, prin plângerea persoanei vătămate adresate acesteia și cu administrarea tuturor probelor în fața instanței, eventual, pentru anumite infracțiuni de o complexitate mai ridicată judecătorul de instrucție stabilind ce probe trebuie administrate și în ce mod. Autorul mai arată că, în forma anterioară modificării prin

Legea nr. 356/2006 , pentru un număr de 8 infracțiuni, plângerea prealabilă se adresa direct instanței, cu administrarea probelor direct în fața acesteia, făptuitorul având direct calitatea de inculpat, nefiind nicio opțiune din partea procurorului pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, acest drept avându-l exclusiv persoana vătămată, drept ce îi este încălcat în forma actuală, în situația în care procurorul dispune neînceperea urmăririi penale. Autorul mai susține că, în cadrul procedurii speciale prevăzute de art. 278^1 din Codul de procedură penală, nu este admisibilă proba cu martori, ci doar cu acte, ceea ce încalcă prevederile constituționale și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate.

Tribunalul Vâlcea - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 7 și 8 lit. a) și b), art. 72 alin. 2, art. 77, art. 86 alin. 3, art. 87, art. 88 alin. 2 și art. 173 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum și a

art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006

pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi este neîntemeiată. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 din Codul de procedură penală în forma anterioară modificării prin

Legea nr. 356/2006 , precum și a

Deciziei nr. 48/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se apreciază că aceasta este inadmisibilă, deoarece, pe de o parte, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra dispozițiilor legale în vigoare, iar, pe de altă parte, deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție nu pot forma obiectul unei examinări din punct de vedere al constituționalității.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 7 și 8 lit. a) și b), art. 72 alin. 2, art. 77, art. 86 alin. 3, art. 87, art. 88 alin. 2, art. 173 alin. 1 și art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală, ale

art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006

pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, precum și Decizia nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite.

Textele din Codul de procedură penală criticate au următorul cuprins:

- Art. 278^1 alin. 7 și 8 lit. a) și b): "Judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Judecătorul pronunță una dintre următoarele soluții:

a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată;

b) admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă;";

- Art. 72 alin. 2: "În cursul judecății dispozițiile art. 323 alin. 2 și 3 se aplică în mod corespunzător."; [dispozițiile art. 323 alin. 2 și 3 prevăd că: "Inculpatul este lăsat să arate tot ce știe despre fapta pentru care a fost trimis în judecată, apoi i se pot pune întrebări de către președinte și în mod nemijlocit de ceilalți membri ai completului, de către procuror, de partea vătămată, de partea civilă, de partea responsabilă civilmente, de ceilalți inculpați și de apărătorul inculpatului a cărui ascultare se face.

Instanța poate respinge întrebările care nu sunt concludente și utile cauzei."];

- Art. 77: "Ascultarea părții vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente se face potrivit dispozițiilor privitoare la ascultarea învinuitului sau inculpatului, care se aplică în mod corespunzător.";

- Art. 86 alin. 3: "Dispozițiile art. 71-74 se aplică în mod corespunzător și la ascultarea martorului.";

- Art. 87: "Când se constată că există contraziceri între declarațiile persoanelor ascultate în aceeași cauză, se procedează la confruntarea acelor persoane, dacă aceasta este necesară pentru lămurirea cauzei.";

- Art. 88 alin. 2: "Organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate încuviința ca persoanele confruntate să-și pună reciproc întrebări.";

- Art. 173 alin. 1: "Apărătorul părții vătămate, al părții civile și al părții responsabile civilmente are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală și poate formula cereri și depune memorii.";

- Art. 279 alin. 2 lit. b) și c) din Codul de procedură penală, în forma anterioară modificării prin

Legea nr. 356/2006 , aveau următorul cuprins: "Plângerea prealabilă se adresează: [... ]

b) organului de cercetare penală sau procurorului, în cazul altor infracțiuni decât cele arătate la lit. a);

c) organului competent să efectueze urmărirea penală, când plângerea prealabilă este îndreptată contra unui judecător, procuror, notar public, militar, judecător și controlor financiar de la camera de conturi județeană, controlor financiar de la Curtea de Conturi sau contra uneia dintre persoanele arătate în art. 29 pct. 1."

Dispozițiile

art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006

pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, au următorul conținut:

"140. La articolul 279, alineatul 2 va avea următorul cuprins:

«Plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului, potrivit legii.»"

Formează obiectul excepției de neconstituționalitate și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 pentru examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală în cazul plângerii formulate împotriva rezoluției, ordonanței ori dispoziției din rechizitoriul de neîncepere sau de clasare a cauzei, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 30 iulie 2008.

Textele din Constituție invocate în motivarea excepției sunt următoarele: art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 privind liberul acces la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 124 privind înfăptuirea justiției și art. 126 privind instanțele judecătorești, cu raportare la art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

I. Potrivit

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională asigură controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului", iar, potrivit art. 29 alin. (1) din același act normativ, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță [...]". Prin urmare, nu intră în competența Curții, astfel cum este aceasta prevăzută de Constituție și de prevederile legii sale de organizare și funcționare, controlul de constituționalitate al deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii cu care este învestită. Astfel fiind, excepția de neconstituționalitate a Deciziei nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

II. Cât privește dispozițiile legale criticate de autorul excepției, Curtea, examinându-le în raport cu cauza în care a fost ridicată această excepție - recursul împotriva unei sentințe prin care s-a respins plângerea formulată împotriva unei rezoluții date de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea -, constată că au legătură cu această cauză numai dispozițiile art. 278^1 alin. 7 și 8 lit. a) din Codul de procedură penală. Astfel fiind și având în vedere prevederile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia", Curtea urmează să respingă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. 2, art. 77, art. 86 alin. 3, art. 87, art. 88 alin. 2 și art. 173 alin. 1 din Codul de procedură penală, ale

art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006 , ale art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală, "atât în ceea ce privește forma anterioară din

Legea nr. 356/2006

(lit. b și c), cât mai ales forma introdusă de această lege", precum și ale art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală.

III. În ceea ce privește dispozițiile art. 278^1 alin. 7 și 8 lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra acelorași critici, în sensul că textele în cauză nu permit persoanei vătămate să solicite proba cu martori sau alte probe necesare unei juste soluționări a cauzei, formulate de același autor, de exemplu prin

Decizia nr. 903 din 23 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 12 august 2009, sau prin

Decizia nr. 1.277 din 25 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2009. Cu acele prilejuri, Curtea s-a referit la jurisprudența sa constantă în care a reținut că limitarea mijloacelor de probă care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, realizată prin dispozițiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, este justificată având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al rezoluției sau al ordonanței procurorului atacate, sub aspectul legalității acesteia. Ca urmare, este firesc ca în vederea soluționării plângerii instanța să verifice, pe baza lucrărilor și a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanței sau a rezoluției de netrimitere în judecată atacate, dacă această soluție a fost ori nu dispusă cu respectarea dispozițiilor legale. De asemenea, Curtea a reținut că dispozițiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfințit de prevederile constituționale și de reglementările internaționale, petentul având deplina libertate de a demonstra în fața instanței de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, precum și posibilitatea prezentării unor probe suplimentare față de cele deja administrate, respectiv "înscrisuri noi". Plângerea prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală a fost concepută de legiuitor ca o cale de atac în cadrul căreia instanța analizează legalitatea și temeinicia ordonanței sau a rezoluției procurorului, așa încât este firesc ca instanța de judecată, cu ocazia soluționării acesteia, să se raporteze la "lucrările și materialele din dosarul cauzei" care au fost avute în vedere de către procuror și pe care se întemeiază soluția.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, cele statuate în jurisprudența menționată își mențin valabilitatea.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. b), art. 72 alin. 2, art. 77, art. 86 alin. 3, art. 87, art. 88 alin. 2, art. 173 alin. 1 și art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală, a

art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006

pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, precum și a Deciziei nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, excepție ridicată de Ion Criveanu în Dosarul nr. 142/288/2008 al Tribunalului Vâlcea - Secția penală.

II. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 7 și 8 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 iunie 2011.