Decizia nr. 851/2011

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și

art. 11 din Legea nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, excepție ridicată de Gheorghe Doicu în Dosarul nr. 1.833/116/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând totodată că prin

Legea nr. 348/2006

termenul în care persoanele îndreptățite la obținerea unor compensații pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, puteau depune cereri a fost prelungit cu 18 luni, calculate de la data intrării în vigoare a acestei legi.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.833/116/2009, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și

art. 11 din Legea nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, excepție ridicată de Gheorghe Doicu într-o cauză având ca obiect repunerea în termenul de formulare a cererii pentru acordarea de despăgubiri pentru bunurile deținute pe teritoriul statului bulgar.

Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2) din Constituție se susține că prin instituirea termenului de decădere din dreptul de a obține compensații pentru pagubele suferite ca urmare a aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, statul român nu își respectă obligația de a acorda compensații tuturor cetățenilor săi aflați în situația de a fi fost prejudiciați în urma aplicării tratatului anterior referit, obligație prevăzută la art. V alin. (1) din Acordul privitor la schimbul de populație română și bulgară, reglementat în anexa C la acest tratat, cu atât mai mult cu cât "a încasat efectiv și a folosit exclusiv despăgubirile acordate de statul bulgar încă din anul 1942".

Cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție se arată că termenul de decădere instituit prin prevederile legale criticate este discriminatoriu în raport cu toate celelalte categorii de titulari de drepturi de proprietate, fiind aplicat numai acelor proprietari care au părăsit Bulgaria în urma aplicării tratatului încheiat între cele două țări și semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 44 alin. (1), alin. (2) prima teză, alin. (4) și (8), se afirmă că prin termenul de decădere prevăzut la

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/1998

legiuitorul a instituit o limitare profund nerezonabilă a posibilității de valorificare a unui drept garantat. Totodată, se arată că ar fi putut fi îngrădit, prin textul de lege criticat, cel mult dreptul de a uza de procedura administrativă prevăzută de legea în cauză, dar nu și dreptul de a obține compensații pe cale judiciară, și că, în acest fel, cetățenii pe care statul român avea obligația să îi despăgubească, potrivit dispozițiilor aceleiași legi, sunt supuși unei exproprieri.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată și arată că stabilirea unui termen în care persoanele îndreptățite pot înregistra cereri de acordare a despăgubirilor reglementate prin

Legea nr. 9/1998

la comisiile județene pentru aplicarea acestei legi nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi și nici dreptul de proprietate privată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 4 alin. (1) și

art. 11 din Legea nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2007.

Din motivarea excepției de neconstituționalitate Curtea reține însă că, în realitate, autorul critică dispozițiile

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/1998 , asupra cărora Curtea, potrivit jurisprudenței sale, urmează să se pronunțe prin prezenta decizie.

Dispozițiile legale criticate au următorul cuprins:

"Art. 4. - (1) În termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele îndreptățite la compensații, foștii proprietari sau moștenitorii acestora, vor depune în acest sens cereri însoțite de acte doveditoare la comisia județeană sau a municipiului București pentru aplicarea legii."

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textele criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 11 alin. (1) și (2) referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și ale art. 44 alin. (1), alin. (2) teza întâi, alin. (4) și (8) cu privire la dreptul de proprietate privată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că într-adevăr există o diferență de tratament juridic între foștii proprietari care au deținut bunuri imobile în Bulgaria anterior semnării Tratatului din 7 septembrie 1940 și care, în prezent, dețin o creanță împotriva statului român (a se vedea

Decizia nr. 312 din 19 noiembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 7 februarie 2003) și celelalte persoane titulare ale dreptului de proprietate, tocmai pentru faptul că primei categorii de persoane, respectiv "persoanelor îndreptățite la compensații" potrivit

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/1998 , le-a fost impus un termen de decădere în interiorul căruia puteau solicita plata acestora. O asemenea diferență de tratament juridic este justificată în mod obiectiv și rațional de faptul că

Legea nr. 9/1998

face parte din categoria actelor normative prin care s-a legiferat în domeniul măsurilor reparatorii ce se acordă cetățenilor români, foști proprietari sau moștenitori ai acestora, pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.

De asemenea, în ceea ce privește compensațiile acordate pentru acoperirea prejudiciilor suferite de către titularii dreptului de proprietate deposedați în urma aplicării tratatului anterior arătat, legiuitorul are competența de a reglementa modalitatea de acordare și cuantumul acestora, potrivit situației juridice specifice acestei categorii de proprietari, fără ca astfel să creeze discriminare în raport cu titularii altor drepturi de proprietate.

De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, astfel încât, dimpotrivă, unor situații diferite, justificate obiectiv și rațional, trebuie să le corespundă un tratament juridic diferit, așa cum se statuează în

Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000.

În consecință, nu se poate reține încălcarea art. 16 din Constituție.

Cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale ale

art. 44, Curtea, prin Decizia nr. 119 din 1 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 4 mai 2005, a statuat că în analiza sa nu poate face abstracție de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Astfel, Curtea a arătat că, potrivit acestor dispoziții, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel unele limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat. Recunoașterea sine die a posibilității persoanei interesate de a declanșa procedura pentru obținerea de compensații, potrivit

Legii nr. 9/1998 , ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică a raporturilor civile, intolerabil într-un stat de drept.

Pe de altă parte, împrejurarea că persoana interesată, deși cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască termenul în care putea să solicite aceste compensații, precum și consecințele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenței legale dă expresie propriei sale culpe, potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans. Această atitudine este cu atât mai puțin scuzabilă, cu cât acest termen ar fi putut să fie prelungit cu încă 90 de zile de la data depunerii cererii, în situația imposibilității temporare de a procura acte doveditoare.

Curtea a arătat că termenul prevăzut de alin. (1) al art. 4 din lege este un termen de decădere, iar decăderea, ca sancțiune de drept civil, are ca efect stingerea dreptului subiectiv civil neexercitat în termenul prevăzut de lege, nefiindu-i astfel aplicabile regulile privitoare la întrerupere, suspendare și repunere în termen.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice modificarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată și argumentele pe care aceasta s-a întemeiat își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Distinct de cele arătate în decizia menționată, Curtea mai reține că, pentru rațiuni ce țin de realizarea unui just echilibru între interesul general și interesul particular și de asigurarea securității raporturilor juridice civile, legiuitorul poate opta pentru stabilirea unor termene de decădere înăuntrul cărora titularii dreptului la obținerea unor compensații să își poată valorifica dreptul astfel reglementat până în momentul împlinirii acestora, sub sancțiunea pierderii lui, fără a fi încălcate prevederile art. 44 din Constituție.

De altfel, Curtea observă că prin

Legea nr. 348/2006

privind stabilirea unui nou termen pentru cetățenii români care nu au beneficiat de prevederile

Legii nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 25 iulie 2006, termenul la care face referire autorul excepției a fost prelungit cu 18 luni, calculate de la data intrării în vigoare a acestei legi.

Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile legale criticate nu contravin nici prevederilor art. 11 din Constituție privind dreptul internațional și dreptul intern, stabilirea termenului de decădere criticat de autorul excepției neechivalând cu nesocotirea de către legiuitor a prevederilor Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, respectiv a dispozițiilor art. V alin. (1) din anexa C la tratat, intitulată "Acord privitor la schimbul de populațiune română și bulgară", potrivit cărora "Statul român ia în sarcina sa despăgubirea românilor ce părăsesc bunurile lor rurale situate în teritoriile transferate Bulgariei".

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, excepție ridicată de Gheorghe Doicu în Dosarul nr. 1.833/116/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 iunie 2011.