Decizia nr. 1002/2011

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Andrei Florin Alexandru în Dosarul nr. 10.087/99/2008 al Tribunalului Iași - Secția civilă - litigii de muncă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.132D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 21 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 10.087/99/2008, Tribunalul Iași - Secția civilă - litigii de muncă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Andrei Florin Alexandru într-o cauză având ca obiect soluționarea unui litigiu de muncă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, autorul acesteia susține că textul criticat, limitând posibilitatea revizuirii unei hotărâri judecătorești numai la situația în care magistratul a fost sancționat disciplinar, îngrădește dreptul la un proces echitabil și, prin urmare, contravine dispozițiilor art. 16, 21 și 24 din Legea fundamentală. Această situație este asemănătoare celei avute în vedere de Curtea Constituțională atunci când a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă prin Decizia nr. 66 din 31 ianuarie 2008 . Astfel, trebuie considerat că nu este necesar ca magistratul să fie sancționat disciplinar, întrucât există posibilitatea ca termenul de sesizare a comisiei de disciplină să fi trecut și, prin urmare, să nu mai fie posibilă sancționarea acestuia chiar dacă a săvârșit o abatere disciplinară sau a încălcat Codul deontologic al magistraților.

În esență, se solicită ca instanța de revizuire să se poată pronunța asupra existenței abaterii disciplinare, în cazul în care aceasta nu a fost anterior constatată, în același mod cum se poate pronunța, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunilor prevăzute în prima teză a art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă.

Tribunalul Iași - Secția civilă - litigii de muncă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Critica autorului excepției vizează, în realitate, imposibilitatea sancționării disciplinare a magistraților în situația în care a trecut termenul de un an de la data săvârșirii abaterii disciplinare. Totodată, dispozițiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă constituie norme de procedură, care dau expresie dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora legiuitorul este liber să stabilească competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată, cu respectarea celorlalte prevederi și principii constituționale. De asemenea, instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine dispozițiilor art. 21 din Constituție, atât timp cât părților le este asigurată posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate nefavorabile.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 referitoare la accesul liber la justiție și ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

I. Referitor la admisibilitatea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată următoarele:

În redactarea inițială, dispozițiile art. 322 pct. 4 aveau următorul conținut: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [... ]

4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății. În cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii;".

Prin

art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, s-a dispus modificarea pct. 4 al art. 322, în sensul eliminării din acest text a tezei potrivit căreia "în cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii". Totodată, prin aceeași modificare textului i s-a adăugat teza potrivit căreia revizuirea unei hotărâri se poate cere "dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză".

Prin

Decizia nr. 66 din 31 ianuarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 25 februarie 2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile

art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, prin care s-a eliminat din cuprinsul art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă textul în conformitate cu care "[...] în cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii", sunt neconstituționale.

Referitor la competența sa, Curtea a reținut, prin

Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, că "art. 146 lit. d) din Constituție nu exceptează de la controlul de constituționalitate dispozițiile legale de abrogare și că, în cazul constatării neconstituționalității lor, acestea își încetează efectele juridice în condițiile prevăzute de art. 147 alin (1) din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte". De asemenea, prin

Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, urmând aceeași linie, Curtea a reținut că, "începând cu data de 28 februarie 2010, continuă să își producă efectele juridice

Legea nr. 188/1999

cu conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale ce i-au fost aduse prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009

și (...) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009".

Așa fiind, Curtea constată că textul criticat, incluzând teza referitoare la posibilitatea instanței de revizuire de a se pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate, formează obiectul excepției de neconstituționalitate. Așa fiind, rezultă că în prezent dispozițiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă au următorul conținut: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [...]

4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză. În cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii."

II. Referitor la critica de neconstituționalitate intrinsecă, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere:

- dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină;

- dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății;

- dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză.

Curtea reține că instanța de revizuire se pronunță mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței unei infracțiuni privitoare la pricină, infracțiune săvârșită de un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, ori asupra existenței sau inexistenței infracțiunii de fals, în cazul în care hotărârea revizuită s-a dat în temeiul înscrisului rezultat al infracțiunii de fals.

În cazul în care motivul revizuirii îl constituie sancționarea disciplinară a unui magistrat pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, Curtea constată că, pentru ca revizuirea să fie admisibilă, este necesară existența unei hotărâri irevocabile pronunțate de către Consiliul Superior al Magistraturii referitoare la sancționarea magistratului pentru comportamentul mai sus menționat.

Eventuala constatare a exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență nu se poate realiza pe cale incidentală de către instanța de revizuire, Consiliul Superior al Magistraturii având, potrivit

Legii nr. 317/2004 , atribuții exclusive în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților. Astfel, întreaga procedură referitoare la acțiunea disciplinară îndreptată împotriva magistraților este prevăzută de ansamblul dispozițiilor cuprinse în secțiunea a 4-a -

art. 44-50 din Legea nr. 317/2004 .

Totodată, Curtea constată că inclusiv prevederile constituționale ale art. 134 alin. (2) prevăd rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor al Consiliului Superior al Magistraturii, prin secțiile sale.

Prin urmare, Curtea observă că, în materia răspunderii disciplinare a magistraților, legiuitorul român a prevăzut - referitor la procedura disciplinară - o fază administrativă, cercetarea disciplinară efectuându-se de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru judecători, respectiv din cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru procurori, și o fază jurisdicțională, care se desfășoară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit dispozițiilor

Legii nr. 317/2004

și celor ale Codului de procedură civilă ( Decizia nr. 128 din 1 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 8 aprilie 2011).

Astfel, faza administrativă a procedurii disciplinare poate fi inițiată de către orice persoană interesată, prin semnalarea problemelor inspecției judiciare, care, la rândul ei, poate sesiza comisiile de disciplină în legătură cu abaterile disciplinare ale judecătorilor și procurorilor.

Totodată, faza jurisdicțională implică doar persoana judecătorului sau procurorului supus procedurii acțiunii disciplinare, iar din economia dispozițiilor

art. 49 din Legea nr. 317/2004

rezultă că judecătorul sau procurorul este singurul care poate exercita recurs împotriva hotărârii secției Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară îndreptată împotriva sa.

Dacă instanța de revizuire ar putea, pe cale incidentală, să se pronunțe asupra exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență de către un magistrat s-ar încălca înseși prevederile art. 134 alin. (2) din Legea fundamentală.

Așa fiind, Curtea constată că dispozițiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorul excepției.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Andrei Florin Alexandru în Dosarul nr. 10.087/99/2008 al Tribunalului Iași - Secția civilă - litigii de muncă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2011.