Decizia nr. 1013/2011

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I pct. 1 și pct. 40 din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Asociația de Proprietari nr. 10 din Suceava în Dosarul nr. 2.743/86/2009 al Tribunalului Suceava - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Asociația de Proprietari nr. 10 din Suceava a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător cu drept de a pleda în fața Curții Constituționale.

Președintele acordă cuvântul procurorului, care se opune cererii de amânare. Curtea, având în vedere data sesizării sale, respectiv 28 mai 2010, apreciază că autorul excepției a avut suficient timp pentru angajarea unui apărător și, prin urmare, respinge cererea de amânare formulată.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 28 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2.743/86/2009, Tribunalul Suceava - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. I pct. 1 și pct. 40 din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă.

Excepția a fost invocată de Asociația de Proprietari nr. 10 din Suceava într-un dosar având ca obiect soluționarea unui recurs formulat împotriva unei sentințe judecătorești prin care s-a respins cererea de anulare a unei autorizații de construcție/demolare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neclare prin faptul că nu definesc exact conținutul sintagmei "valoarea obiectului" în cazul proceselor și cererilor în materie civilă sau comercială.

În acest fel se lasă loc arbitrariului, revenind instanțelor posibilitatea de a califica o cale de atac și de a adăuga sau exclude un grad de jurisdicție, posibilitate ce este recunoscută exclusiv legiuitorului.

Tribunalul Suceava - Secția civilă, contrar dispozițiilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. I pct. 1 și pct. 40 din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005. Analizând motivele invocate de autorul excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. b) și ale art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, întrucât dispozițiile

art. I pct. 1 și pct. 40 din Legea nr. 219/2005

se referă tocmai la modificarea art. 2 alin. 1 lit. b) și ale art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Ulterior sesizării Curții Constituționale, art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă a fost modificat prin

art. I pct. 26 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, însă soluția legislativă de principiu a fost menținută, astfel încât, având în vedere că noua reglementare este aplicabilă litigiului pendinte, Curtea urmează să se pronunțe asupra art. 2 alin. 1 lit. b) și a art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă în noua redactare.

Dispozițiile legale criticate au următorul conținut:

- Art. 2: "Tribunalul judecă:

1. în primă instanță: [...]

b) procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar;"

- Art. 282^1 alin. (1): "Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, asupra acțiunilor posesorii, acțiunilor în evacuare în materie comercială, a celor referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă și luarea măsurilor asigurătorii, asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale și în alte cazuri prevăzute de lege."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 124 privind înfăptuirea justiției, art. 126 privind instanțele judecătorești și art. 129 privind folosirea căilor de atac din Constituția României, precum și dispozițiilor art. 6 paragrafele 1 și 2 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale atacate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituționale.

În ceea ce privește dispozițiile art. 282^1 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat prin

Decizia nr. 970 din 25 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 septembrie 2009, că instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine, așa cum susținea autorul excepției de neconstituționalitate, prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiție, atât timp cât, potrivit celor prevăzute de art. 282^1 din Codul de procedură civilă, părților interesate le este asigurată posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabile.

De altfel, astfel cum au reținut Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în

Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2008, prevederile art. 282^1 din Codul de procedură civilă exprimă voința legiuitorului de a suprima posibilitatea exercitării apelului împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în primă instanță în litigiile patrimoniale considerate de o importanță valorică mai redusă, în scopul asigurării celerității de soluționare a acestora.

Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a statuat că dreptul de acces la tribunale nu este absolut și că, fiind vorba despre un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să îl definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975 pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 38). Pentru aceste motive nu poate fi reținută nici încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum și art. 129, care prevede că, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac.

De asemenea, prin

Decizia nr. 440 din 15 septembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 octombrie 2005 și prin

Decizia nr. 522 din 11 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 9 noiembrie 2005, Curtea a reținut, în esență, că diferențierea hotărârilor care pot fi sau nu pot fi supuse apelului se face pe criteriul valorii obiectului litigiului, iar nu pe cel al averii și, prin urmare, textul legal criticat nu instituie discriminări pe criteriile prevăzute de art. 4 din Constituție, de natură să aducă atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii.

Regimul juridic diferit este determinat de deosebirea de situații care impune soluții legislative diferite în vederea asigurării celerității soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor.

Referitor la prevederile art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție, Curtea Constituțională a stabilit prin

Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale nicio categorie sau grup social, însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

Aceleași concluzii se impun și în privința dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă, așa cum a constatat, de altfel, Curtea Constituțională în jurisprudența sa, de exemplu, prin

Decizia nr. 1.417 din 2 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2011, statuând că dispozițiile legale respective sunt constituționale.

Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale în materie, atât soluția, cât și considerentele din deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. b) și ale art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Asociația de Proprietari nr. 10 din Suceava în Dosarul nr. 2.743/86/2009 al Tribunalului Suceava - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2011.