Decizia nr. 1082/2011

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 371^7 alin. 2, 3 și 4, art. 399 alin. 1, 2^1 și 3, art. 403 alin. 1 și 3 și art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de MKB Romexterra Bank - S.A. din București și MKB Romexterra Bank - S.A. Sucursala Timișoara, în Dosarul nr. 4.585/325/2010 al Judecătoriei Timișoara.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudența în materie a Curții, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierea din 18 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4.585/325/2010, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 371^7 alin. 2, 3 și 4, art. 399 alin. 1, 2^1 și 3, art. 403 alin. 1 și 3 și art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost invocată de MKB Romexterra Bank - S.A. din București și MKB Romexterra Bank - S.A. Sucursala Timișoara, într-un dosar având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât restrâng abuziv mijloacele procedurale de apărare ale justițiabililor, prin limitarea invocării de către persoanele vătămate în drepturile lor a apărărilor de fond în cadrul contestației la executare. De asemenea, aceste dispoziții din Codul de procedură civilă restrâng obiectul cercetării judecătorești în cadrul acestui litigiu.

Prin faptul că respectivele dispoziții legale nu definesc cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite, i se dă executorului judecătoresc posibilitatea discreționară să le stabilească la libera sa apreciere, întocmai ca o instanță de judecată. De asemenea, procesul-verbal prin care executorul judecătoresc fixează onorarii și stabilește cheltuieli de executare reprezintă titlu executoriu, instituindu-se astfel dreptul executorului judecătoresc de a aprecia arbitrar cuantumul cheltuielilor de executare. Se poate ajunge astfel la situația inadmisibilă ca debitorul să fie obligat la plata unor sume cu mult mai mari decât cele prevăzute în titlul executoriu, voința exclusivă a executorului judecătoresc dobândind valoarea unei hotărâri judecătorești învestite cu formulă executorie.

În plus, se creează un dezechilibru în raportul execuțional între situația creditorului și cea a debitorului, favorizându-se concurența neloială, imposibilitatea efectuării de plăți către terții contractanți fiind de natură a paraliza întreaga activitate economică a debitorului.

Judecătoria Timișoara consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 371^7 alin. 2, 3 și 4, art. 399 alin. 1, 2^1 și 3, art. 403 alin. 1 și 3 și art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Dispozițiile criticate au următorul conținut:

- Art. 371^7 alin. 2, 3 și 4: "Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.

Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii.

Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol procesul-verbal constituie titlu executoriu.";

- Art. 399 alin. 1, 2^1 și 3: "Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281^1, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege. [...]

De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condițiilor legale.

În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.";

- Art. 403 alin. 1 și 3: "Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel. [...]

Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 și 2, instanța, în toate cazurile, se pronunță prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.";

- Art. 454 alin. 1: "Poprirea se înființează fără somație, prin adresă însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 452, înștiințându-se totodată și debitorul despre măsura luată."

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți din Constituția României, precum și dispozițiilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

I. În ceea ce privește dispozițiile art. 403 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că autorii excepției nu arată în ce fel dispozițiile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale invocate, iar simpla enumerare în susținerea excepției de neconstituționalitate a unor prevederi constituționale pretins a fi încălcate nu este de natură să satisfacă exigențele

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 . Având în vedere acest aspect, Curtea urmează să respingă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, întrucât, potrivit

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate".

II. În ceea ce privește dispozițiile art. 371^7 alin. 2, 3 și 4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin

Decizia nr. 749 din 24 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, și prin

Decizia nr. 1.040 din 13 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 4 decembrie 2007. Cu acele prilejuri, instanța constituțională a reținut că, prin intermediul art. 371^1 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a instituit un ansamblu de mijloace procedurale menite să facă posibilă realizarea efectivă a dreptului chiar și în cazurile în care debitorul nu își execută de bunăvoie obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu. Astfel, executarea silită intervine numai în cazul neexecutării de bunăvoie a măsurilor dispuse de judecător, fără a se încălca dispozițiile din Legea fundamentală și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate de autorul excepției.

De asemenea, Curtea a statuat că "stabilirea cheltuielilor de executare, prevăzută de art. 371^7 alin. 3 și 4 din Codul de procedură civilă, printr-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, încheiat de executorul judecătoresc, nu este un act arbitrar al acestuia, ci, potrivit chiar reglementării criticate, are loc pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Sub imperiul reglementării deduse controlului, procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc nu scapă controlului instanțelor de judecată, iar întocmirea acestuia, în condițiile prevăzute de lege, nu lezează în niciun fel accesul liber la justiție sau dreptul persoanei la apărare, câtă vreme art. 399 din Codul de procedură civilă, care prevede că împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, oferă toate garanțiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi".

Cu privire la dispozițiile art. 454 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut că poprirea se realizează prin intermediul unei proceduri suple și rapide în vederea recuperării creditului, art. 454 din Codul de procedură civilă având ca finalitate tocmai asigurarea celerității executării prestației la care debitorul este obligat printr-un titlu executoriu. În considerarea acestor rațiuni și pentru prevenirea unor eventuale abuzuri din partea debitorilor rău-platnici, în sensul tergiversării executării obligațiilor ce le incumbă, legiuitorul a prevăzut în mod expres înființarea popririi fără obligația somării prealabile a debitorului, însă în condițiile în care respectivul debitor are posibilitatea de a lua cunoștință despre înființarea popririi, textul de lege criticat nu lezează în niciun fel accesul liber la justiție sau dreptul persoanei la apărare. Astfel, în temeiul art. 399 din Codul de procedură civilă, care prevede că împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, debitorul beneficiază de toate garanțiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi, supunând cenzurii instanței măsura dispusă, în cadrul unei proceduri contradictorii. În consecință, Curtea a constatat că textul de lege dedus controlului nu contravine art. 21 și 24 din Constituție.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 399 alin. 1, 2^1 și 3, Curtea constată că, prin Decizia nr. 915 din 5 iulie 2011 , nepublicată la data pronunțării prezentei decizii*), și

Decizia nr. 816 din 19 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 6 august 2009, a statuat că procedura contestației la executare este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze titlul executoriu ce urmează a fi valorificat. În cadrul soluționării contestației, instanța nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei și care sunt de natură să repună în discuție hotărâri care emană de la organe cu activitate jurisdicțională în fața cărora au avut loc dezbateri contradictorii, părțile având posibilitatea, cu acel prilej, de a invoca apărările de fond necesare. O soluție contrară sub acest aspect ar nesocoti principiul autorității de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.

-------------

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 25 iulie 2011.

De altfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilirea competenței instanțelor și a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ținut, desigur, ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituțional. Or, Curtea a constatat că reglementarea dedusă controlului satisface exigența impusă de norma constituțională, fiind în deplină concordanță cu prevederile constituționale ale art. 21 și 53.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de MKB Romexterra Bank - S.A. din București și MKB Romexterra Bank - S.A. Sucursala Timișoara în Dosarul nr. 4.585/325/2010 al Judecătoriei Timișoara.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 371^7 alin. 2, 3 și 4, art. 399 alin. 1, 2^1 și 3 și art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de aceleași părți în dosarul aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2011.