Decizia nr. 1123/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (1), art. 28, art. 32 și

art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Valter Aanei în Dosarul nr. 5.921/320/2009 al Judecătoriei Târgu-Mureș și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.585D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 31 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 5.921/320/2009, Judecătoria Târgu Mureș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (1), art. 28, art. 32 și

art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de pârâtul Valter Aanei într-o cauză având ca obiect o obligație de a face.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale deoarece sunt "lacunare", "sintetice" și "confuze". Astfel, calificarea drept abateri contravenționale a executării sau desființării fără autorizație a lucrărilor prevăzute la

art. 3 din Legea nr. 50/1991

lasă agentului constatator posibilitatea interpretării abuzive. Legiuitorul nu a prevăzut în mod expres și detaliat condiții tehnice care să stea la baza menținerii unei construcții. De asemenea, lipsește și norma legală privitoare la obligația autorității administrative publice de a motiva corect decizia de desființare a construcției executate fără autorizație, legea limitându-se la a impune indicarea locului, a datei și a orei constatării.

Mai susține că, în situația în care construcția este ridicată pe terenul altuia în regimul accesiunii imobiliare artificiale, rămâne eludat principiul celor două tratamente juridice ale constructorului de bună-credință și, după caz, al constructorului de rea-credință și al efectului concret al acestora, respectiv posibilitatea opțiunii proprietarului terenului de a dobândi dreptul de proprietate asupra construcției. De altfel, principiul accesiunii imobiliare definit la art. 492 și următoarele din Codul civil nu este altceva decât expresia principiului constituțional al garantării dreptului de proprietate.

În concluzie, autorul excepției de neconstituționalitate arată că forma legislativă lacunară a textelor de lege criticate "nu face decât să sfideze noțiunea de echitate a procesului, astfel cum a fost definită atât în art. 21 alin. (3) din Constituție, cât și în art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale" (raportat și la art. 20 din Constituție), iar demolarea, respectiv dezafectarea, în temeiul dispozițiilor de lege criticate, nu face "decât să sfideze principiul constituțional al garantării dreptului de proprietate".

Judecătoria Târgu Mureș consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, dispozițiile de lege criticate fiind constituționale. Instanța reține mai întâi că textele de lege sunt criticate din perspectiva clarității lor, a tehnicii de redactare, și mai puțin din perspectiva prevederilor constituționale invocate. Or, Curtea Constituțională a statuat în numeroase rânduri cu privire la imposibilitatea realizării unui astfel de control al calității normei.

Din perspectiva textelor constituționale invocate, instanța reține că susținerile autorului excepției de neconstituționalitate nu au legătură cu art. 21 alin. (3) din Constituție ce garantează dreptul la un proces echitabil. Raportat la art. 44 alin. (2) din Constituție, apreciază că excepția este neîntemeiată, având în vedere că textele de lege criticate nu impun un regim juridic diferit prin raportare la categorii diferite de proprietari.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 26 alin. (1), art. 28, art. 32 și

art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, astfel cum au fost modificate și completate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/2008

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 16 decembrie 2008, și prin

Legea nr. 261/2009

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/2008

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 16 iulie 2009.

Textele de lege criticate au în prezent următorul conținut:

- Art. 26 alin. (1): "(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni:

a) executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant;

b) executarea sau desființarea, cu nerespectarea prevederilor autorizației și a proiectului tehnic, a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor prevăzute la lit. b), precum și continuarea executării lucrărilor autorizate fără solicitarea unei noi autorizații de construire în situațiile prevăzute la art. 7 alin. (15), de către investitor și executant;

c) aprobarea furnizării de utilități urbane, ca urmare a executării de lucrări de branșamente și racorduri la rețele pentru construcții noi neautorizate;

d) menținerea după expirarea termenului prevăzut prin autorizație sau după terminarea lucrărilor autorizate ori adaptarea în alte scopuri față de cele prevăzute în autorizație a construcțiilor, lucrărilor și amenajărilor cu caracter provizoriu;

e) neaducerea terenului la starea inițială de către investitor, după terminarea lucrărilor prevăzute la art. 3 lit. c), precum și nerealizarea lucrărilor de curățare, amenajare ori degajare, după caz, a amplasamentului și/sau a terenurilor adiacente ocupate temporar pe durata execuției, odată cu încheierea lucrărilor de bază;

f) împiedicarea ori sustragerea de la efectuarea controlului, prin interzicerea accesului organelor de control abilitate sau prin neprezentarea documentelor și a actelor solicitate;

g) neanunțarea datei începerii lucrărilor de construcții autorizate, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (8);

h) neemiterea certificatelor de urbanism în termenul prevăzut la art. 6 alin. (2), precum și emiterea de certificate de urbanism incomplete ori cu date eronate, care nu conțin lista cuprinzând avizele și acordurile legale necesare în raport cu obiectivul de investiții, sau eliberarea acestora condiționat de elaborarea prealabilă a unei documentații de urbanism sau a oricăror documentații tehnice de definire a scopului solicitării, cu depășirea termenului legal, sau refuzul nejustificat ori condiționarea furnizării informațiilor de interes public prevăzute la art. 6 alin. (1);

h^1) neemiterea autorizațiilor de construire în termenul prevăzut la art. 7 alin. (1);

i) emiterea de autorizații de construire/desființare:

- în lipsa unui drept real asupra imobilului, care să confere dreptul de a solicita autorizația de construire/desființare;

- în lipsa sau cu nerespectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, aprobate potrivit legii;

- în baza unor documentații incomplete sau elaborate în neconcordanță cu prevederile certificatului de urbanism, ale Codului civil, ale conținutului-cadru al proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, care nu conțin avizele și acordurile legale necesare sau care nu sunt verificate potrivit legii;

- în lipsa expertizei tehnice privind punerea în siguranță a întregii construcții, în cazul lucrărilor de consolidare;

- în baza altor documente decât cele cerute prin prezenta lege;

j) neorganizarea și neexercitarea controlului privind disciplina în autorizarea și executarea lucrărilor de construcții de către compartimentele abilitate din cadrul aparatului propriu al consiliilor județene și al primăriilor, în unitățile lor administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor art. 27 alin. (3) și (4), precum și neurmărirea modului de îndeplinire a celor dispuse de Inspectoratul de Stat în Construcții, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (3);

k) neîndeplinirea, la termenul stabilit, a măsurilor dispuse de Inspectoratul de Stat în Construcții la controlul anterior;

l) refuzul nejustificat sau obstrucționarea sub orice formă a accesului persoanelor fizice sau al reprezentanților persoanelor juridice la documentele prevăzute la art. 34 alin. (7).";

- Art. 28: "(1) Odată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) și b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției.

(2) Decizia menținerii sau a desființării construcțiilor realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administrației publice competente, pe baza planurilor urbanistice și a regulamentelor aferente, avizate și aprobate în condițiile legii, sau, după caz, de instanță. Pentru lucrări ce se execută la clădirile prevăzute la art. 3 lit. b) este necesar avizul Ministerului Culturii și Cultelor.

(3) Măsura desființării construcțiilor se aplică și în situația în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției, contravenientul nu a obținut autorizația necesară.";

- Art. 32: "(1) În cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:

a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației;

b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.

(2) În cazul admiterii cererii, instanța va stabili termenele limită de executare a măsurilor prevăzute la alin. (1).

(3) În cazul nerespectării termenelor limită stabilite, măsurile dispuse de instanță, în conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliție, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate.

(4) În situațiile prevăzute la art. 24, organele de control vor putea cere instanței să dispună, prin hotărârea de condamnare, măsurile menționate la alin. (1). Organele de control competente, potrivit legii, pot cere organelor de urmărire penală sesizate și, după caz, instanței să dispună oprirea temporară a executării lucrărilor, pe tot parcursul procesului penal.

(5) Persoanele care au beneficiat de subvenție pentru construirea unei locuințe și pentru care s-a dispus măsura prevăzută la alin. (1) lit. b) vor restitui subvențiile primite, cu plata dobânzilor legale pentru perioada în care le-au folosit.";

- Art. 35 alin. (1) și (2): "(1) În condițiile prezentei legi, descrierea faptei ce constituie contravenție se face cu indicarea locului, datei și orei constatării, în conformitate cu dispozițiile art. 31.

(2) Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Plângerea suspendă executarea sancțiunii amenzii, dar nu suspendă măsura de oprire a executării lucrărilor, dispusă odată cu aplicarea sancțiunii contravenționale în condițiile art. 28 alin. (1) și ale art. 29 alin. (2). De asemenea, plângerea nu suspendă măsura desființării în condițiile art. 33 alin. (1) a lucrărilor de construcții executate fără autorizație pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor sau comunelor ori a construcțiilor, lucrărilor și amenajărilor cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor ori comunelor al căror termen prevăzut prin autorizație este expirat, dispusă în condițiile art. 28 alin. (1)."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată, precum și pe cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate, sub aspectul unor critici identice celor formulate în prezenta cauză, putând fi amintită, cu titlu exemplificativ,

Decizia nr. 1.612 din 26 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010.

Cu acel prilej, Curtea a statuat că art. 44 din Constituție referitor la garantarea dreptului de proprietate statornicește că limitele și conținutul acestuia sunt stabilite prin lege, iar alin. (7) al aceluiași text constituțional prevede că dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. De asemenea, din jurisprudența Curții Constituționale și din cea a Curții Europene a Drepturilor Omului se desprinde ideea că dreptul de proprietate nu este unul absolut, ci comportă unele limitări, care trebuie să păstreze un echilibru între interesul general și interesul privat al cetățenilor. În acest sens sunt, spre exemplu,

Decizia Curții Constituționale nr. 144 din 25 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 11 mai 2004, și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 23 septembrie 1982, pronunțată în Cauza Sporrong și Lonnroth contra Suediei, din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu contra României, și din 21 aprilie 2005, pronunțată în Cauza Basoukou contra Greciei.

În ceea ce privește edificarea de construcții, nu se poate susține că prin desființarea unei construcții nelegal executate s-ar încălca dreptul de proprietate, întrucât demolarea, dispusă de o instanță judecătorească la finalul unui proces în care s-au putut formula apărări și administra probe, este consecința nerespectării de către constructor a prevederilor imperative ale legii privitoare la autorizările necesare edificării imobilului respectiv.

De asemenea, prin

Decizia nr. 199 din 14 aprilie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 15 iunie 2005, Curtea a reținut că prin textul de lege criticat se instituie obligația obținerii autorizației de construcție, al cărei scop este prevenirea consecințelor negative în cazul unor construcții necorespunzătoare, sancțiunea nerespectării acestei obligații - desființarea construcției - nefiind contrară prevederilor constituționale ale art. 53.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 28 alin. (1) și (2) din legea examinată, față de dispozițiile art. 21 din Constituție, Curtea a constatat că acestea nu au incidență în cauză, deoarece textele de lege atacate nu conțin norme contrare liberului acces la justiție și nici exercitării dreptului la un proces echitabil. Totodată, Curtea a reținut că procedura de constatare și sancționare a contravențiilor de către agentul constatator reprezintă o etapă administrativă, aceasta fiind urmată de cea jurisdicțională, declanșată prin acțiunea judiciară a părții vătămate și în cadrul căreia ea își poate formula apărările și exercită garanțiile și drepturile procesuale specifice unui proces echitabil, pretinsele "abuzuri de drept" fiind supuse controlului de legalitate și temeinicie al instanței. Nici dispozițiile

art. 35 alin. (2) din Legea nr. 50/1991

nu sunt de natură să îngrădească accesul liber la justiție al persoanei interesate, ci, dimpotrivă, reglementează o cale de acces la instanță, respectiv plângerea contravențională.

Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În final, Curtea constată că susținerile potrivit cărora dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece sunt "lacunare", "sintetice" și "confuze", nu pot fi primite, deoarece acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate, ci aspecte care țin de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (1), art. 28, art. 32 și

art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Valter Aanei în Dosarul nr. 5.921/320/2009 al Judecătoriei Târgu Mureș.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 septembrie 2011.