Decizia nr. 1240/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 122 alin. (2) din Legea nr. 128/1997

privind Statutul personalului didactic, excepție ridicată de Laurențiu Maxim în Dosarul nr. 2.044/121/2010 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului nr. 4.682D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent-șef referă asupra faptului că autorul excepției de neconstituționalitate a depus un înscris la dosarul cauzei prin care arată că renunță la judecarea excepției, întrucât, pe de o parte, instanța de fond i-a admis plângerea formulată, iar, pe de altă parte,

Legea nr. 128/1997

nu mai este în vigoare.

Cu privire la cererea de renunțare la judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, ținând cont de dispozițiile

art. 55 din Legea nr. 47/1992 , apreciază că cererea formulată este inadmisibilă.

Curtea, având în vedere dispozițiile art. 14 și

art. 55 din Legea nr. 47/1992 , constată că art. 246 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu este aplicabil în procedura din fața sa, astfel încât autorul excepției nu poate renunța la judecarea cauzei. În aceste condiții, cererea formulată este inadmisibilă și urmează să fie respinsă ca atare.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, se arată că dispozițiile legale criticate nu încalcă art. 16 din Constituție, tratamentul juridic diferit la care sunt supuse cadrele didactice față de celelalte categorii socio-profesionale sub aspectul contestării măsurii de sancționare disciplinară se datorează situației juridice specifice în care se află. Mai mult, hotărârea de sancționare disciplinară emisă de colegiul de disciplină de pe lângă inspectoratul școlar poate fi contestată la instanța judecătorească competentă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2.044/121/2010, Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 122 alin. (2) din Legea nr. 128/1997

privind Statutul personalului didactic, excepție ridicată de Laurențiu Maxim într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat în cadrul unei proceduri disciplinare ce vizează un cadru didactic din învățământul preuniversitar.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul legal criticat, prevăzând obligația cadrului didactic sancționat de a se adresa, în prealabil sesizării instanței judecătorești, cu o contestație la colegiul de disciplină al inspectoratului școlar, consacră o discriminare între cadrele didactice și angajații care intră sub incidența Codului muncii, din moment ce aceștia din urmă se pot adresa direct instanței de judecată pentru a contesta sancțiunea disciplinară dispusă.

Totodată, sunt încălcate și prevederile art. 21 din Constituție, întrucât o atare procedură prealabilă este de natură să îngrădească accesul liber la justiție.

Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, se arată că

art. 122 alin. (5) din Legea nr. 128/1997

prevede expres că dreptul persoanei sancționate de a se adresa instanțelor judecătorești este garantat și că este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri prealabile; o asemenea procedură asigură soluționarea mai rapidă a unor categorii de litigii, duce la descongestionarea instanțelor judecătorești și la evitarea cheltuielilor de judecată. În sensul celor mai sus arătate, sunt invocate considerentele care au stat la baza

Deciziei Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 .

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. Se susține că textul

art. 122 alin. (2) din Legea nr. 128/1997

se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza acesteia, fără nicio discriminare, iar diferența de tratament juridic existentă față de alte categorii profesionale constituie tocmai expresia principiului egalității cetățenilor în fața legii; în acest sens este invocată și

Decizia Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 . Totodată, se arată că atât timp cât hotărârea inspectoratului școlar este supusă controlului instanței judecătorești, dispozițiile legale criticate nu pot fi considerate ca fiind neconstituționale; în acest sens este menționat și art. 122 alin. (5) din lege, potrivit căruia dreptul persoanei sancționate de a se adresa instanțelor judecătorești este garantat.

Avocatul Poporului apreciază că textul legal criticat este constituțional. În acest sens, se apreciază că procedura de contestare a sancțiunilor disciplinare nu este de natură și nici în măsură să creeze o stare de discriminare. Se mai arată că nu sunt încălcate nici prevederile art. 21 din Constituție, din moment ce persoana interesată are posibilitatea de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 122 alin. (2) din Legea nr. 128/1997

privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, care au următorul cuprins:

"(2) În învățământul preuniversitar, persoanele sancționate au dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare, decizia respectivă la colegiul de disciplină de pe lângă inspectoratul școlar, pentru sancțiunile prevăzute la art. 116 lit. a)-c), și la colegiul central de disciplină al Ministerului învățământului [devenit Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului], pentru sancțiunile prevăzute la art. 116 lit. d)-f)".

Autorul excepției apreciază ca fiind încălcate dispozițiile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și ale art. 21 privind accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

I.

Legea nr. 128/1997

a fost abrogată prin

Legea educației naționale nr. 1/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, soluția legislativă fiind preluată de art. 280 alin. (8) teza întâi din noua lege. Însă, prin prisma art. 725 alin. 5 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus dispozițiilor vechii legi, și a

Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, textul criticat, chiar abrogat fiind, continuă să producă efecte juridice în cauza de față; prin urmare, Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității dispozițiilor cu care a fost sesizată, respectiv

art. 122 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 .

II. Pe fond, Curtea observă faptul că, potrivit

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, acest cod "se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii". Astfel, însăși legea-cadru în materia raporturilor de muncă prevede posibilitatea legiuitorului de a adopta dispoziții legale derogatorii de la aceasta. Desigur, aceste prevederi trebuie adoptate cu respectarea principiului egalității, principiu care, însă, nu presupune uniformitate de tratament juridic. Mai mult, legiuitorul este chiar obligat ca, în funcție de situațiile specifice în care se află diferite categorii de persoane, să prevadă aplicarea unui tratament juridic diferit, care, astfel, trebuie să se justifice în mod obiectiv și rezonabil.

În cauza de față, Curtea constată că, în situația cadrelor didactice din mediul preuniversitar sancționate disciplinar, legiuitorul a prevăzut parcurgerea unei proceduri prealabile sesizării instanței de judecată în ipoteza contestării măsurii luate de către persoana interesată. Impunerea unei asemenea proceduri derogatorii față de dispozițiile Codului muncii se justifică prin situația specială pe care o au cadrele didactice față de ceilalți angajați ce se supun Codului muncii, în primul rând, prin prisma statutului acestora, cadrele didactice având atât drepturi și obligații deosebite de angajații care se supun exclusiv Codului muncii, cât și o valorizare diferită a muncii prestate. În al doilea rând, modul specific de organizare a activității educaționale face ca inspectoratele școlare să se afle într-o poziție mult mai bună în a aprecia gravitatea abaterii disciplinare și proporționalitatea sancțiunii dispuse, toate acestea analizate prin prisma perturbării și afectării activității educaționale de persoane care activează în acest domeniu și care cunosc la un nivel ridicat exigențele care însoțesc calitatea de cadru didactic în mediul preuniversitar.

Aceste argumente sunt suficiente pentru a justifica situația obiectiv diferită în care se află cadrele didactice preuniversitare față de ceilalți angajați, ceea ce a și dus la impunerea unor măsuri derogatorii de la dispozițiile Codului muncii în privința modului de contestare a unei sancțiuni disciplinare.

În privința pretinsei încălcări a dispozițiilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție, Curtea observă că dreptul de acces la tribunale nu este absolut. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 38, a stabilit că, fiind vorba despre un drept pe care Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertății fundamentale l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept. Totodată, prin Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 57, Curtea a reținut că acest drept cere, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului, reglementare ce poate varia în timp și spațiu, însă în funcție de "resursele comunităților și nevoile indivizilor" în elaborarea unei astfel de reglementări, statele se bucură de o anumită marjă de apreciere.

De asemenea, Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 60 din 14 octombrie 1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, a statuat că "nicio dispoziție constituțională nu se opune ca, pentru anumite domenii de activitate sau categorii de demnități sau funcții publice, să se instituționalizeze și proceduri (jurisdicții) administrative sau disciplinare prin care să se rezolve probleme specifice, implicit conflicte. Dar nicio lege nu poate interzice celor interesați ca, în caz de nemulțumire sau eșec al acestor proceduri (jurisdicții), să se adreseze justiției, pentru că, în sistemul ordinii constituționale actual, justiția este garantul drepturilor și libertăților cetățenilor, iar art. 21 din Constituție valorifică tocmai această funcție a justiției".

În aceste condiții, în cauza de față, Curtea reține că o jurisdicție disciplinară prealabilă sesizării instanței judecătorești nu este ab initio neconstituțională, legiuitorul având îndrituirea constituțională de a impune obligativitatea parcurgerii unor astfel de proceduri chiar jurisdicționale (dar nu administrativ-jurisdicționale) anterior sesizării instanței pentru rațiunile arătate în analiza raportată la art. 16 din Constituție, dar și pentru descongestionarea activității instanțelor judecătorești. Totodată, conform

art. 122 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 , dreptul persoanei sancționate de a se adresa instanțelor judecătorești este garantat, ceea ce demonstrează că hotărârea colegiilor menționate este supusă cenzurii instanțelor judecătorești.

Având în vedere cele de mai sus, rezultă că textul legal criticat nu încalcă prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție.

În privința criticii de neconstituționalitate care vizează art. 21 alin. (4) din Constituție, Curtea observă că o procedură reglementată de textul legal criticat nu are caracter administrativ-jurisdicțional, chiar dacă colegiul central de disciplină de la nivelul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și colegiile de disciplină de la nivelul inspectoratelor școlare sunt calificate ca fiind organe administrativ-jurisdicționale prin art. 4 din Regulamentul privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Colegiului central de disciplină de la nivelul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și ale colegiilor de disciplină de la nivelul inspectoratelor școlare județene, aprobat prin

Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 847/2007 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2007. Astfel, potrivit

art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, o jurisdicție administrativă specială este definită ca fiind activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care are, conform legii organice speciale în materie, competența de soluționare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialității, asigurării dreptului la apărare și independenței activității administrativ-jurisdicționale. Or, nici colegiul central de disciplină și nici colegiile de disciplină de la nivelul inspectoratelor școlare nu sunt autorități publice în sensul

art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 , neacționând, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, iar actul contestat nu este unul administrativ, ci unul care vizează raporturile de serviciu ale cadrelor didactice, respectiv act de sancționare disciplinară.

În aceste condiții, Curtea reține că dispozițiile art. 21 alin. (4) din Constituție nu sunt incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 122 alin. (2) din Legea nr. 128/1997

privind Statutul personalului didactic, excepție ridicată de Laurențiu Maxim în Dosarul nr. 2.044/121/2010 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 septembrie 2011.