Decizia nr. 1381/2011

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. h) și

art. 3 din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 3.711/104/2010, și care formează obiectul Dosarului nr. 928D/2011 al Curții Constituționale.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Ion Dumitru, avocatul Lacrima Ciorbea din cadrul Baroului București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, constatându-se lipsa celeilalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că în Dosarul nr. 928D/2011 un număr de 83 de petenți au depus un înscris care cuprinde o cerere de intervenție în interes propriu și în interesul părții Ion Dumitru, prin care se solicită admiterea în principiu a acesteia, o cerere de conexare a dosarelor nr. 928D/2011, nr. 960D/2011 și nr. 975D/2011, precum și note scrise prin care se solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 930D/2011, nr. 960D/2011 și nr. 975D/2011 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. h) și

art. 3 din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarele nr. 13.408/63/2010, nr. 3.478/104/2010 și nr. 3.474/104/2010.

La apelul nominal răspunde, în dosarele nr. 960D/2011 și nr. 975D/2011, pentru părțile Octav Oprescu și Traian Iliescu, avocat Lacrima Ciorbea din cadrul Baroului București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, constatându-se lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că în dosarele nr. 960D/2011 și nr. 975D/2011 un număr de 83 de petenți a depus un înscris care cuprinde o cerere de intervenție în interes propriu și în interesul părților Octav Oprescu și Traian Iliescu, prin care se solicită admiterea în principiu a acesteia, o cerere de conexare a dosarelor nr. 928D/2011, nr. 960D/2011 și nr. 975D/2011, precum și note scrise prin care se solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

Curtea acordă cuvântul reprezentantului părților, care solicită admiterea cererilor de intervenție, precum și reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea acestor cereri.

Curtea, având în vedere susținerile părților și ale reprezentantului Ministerului Public, constată că dispozițiile art. 49 și următoarele din Codul de procedură civilă nu sunt compatibile cu procedura din fața Curții Constituționale și, în consecință, respinge cererile de intervenție formulate. A se vedea în acest sens

Decizia nr. 82 din 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009,

Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010

și

Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 930D/2011, nr. 960D/2011 și nr. 975D/2011 la Dosarul nr. 928D/2011.

Reprezentantul părților Ion Dumitru, Octav Oprescu și Traian Iliescu, precum și cel al Ministerului Public arată că sunt de acord cu măsura conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 930D/2011, nr. 960D/2011 și nr. 975D/2011 la Dosarul nr. 928D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului părților Ion Dumitru, Octav Oprescu și Traian Iliescu, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, arătând că din punct de vedere extrinsec

Legea nr. 119/2010

a fost promulgată la câteva ore după adoptarea acesteia, fiind încălcat astfel termenul de două zile prevăzut la

art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , în cazul adoptării legilor în procedură de urgență, în care autoritățile îndreptățite își pot exercita dreptul de a sesiza Curtea Constituțională în vederea exercitării controlului de constituționalitate a priori. De asemenea, se susține că din punct de vedere intrinsec dispozițiile

Legii nr. 119/2010

contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și ale art. 44 cu privire la dreptul de proprietate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, arătând că, deși dispozițiile criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de instanță,

Legea nr. 119/2010

a fost adoptată cu încălcarea procedurii legale, respectiv cu nesocotirea termenului de protecție de două zile dinaintea trimiterii spre promulgare, prevăzut la

art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale de către autoritățile publice limitativ enumerate în cuprinsul acestui text legal, în cazul adoptării legii în procedură de urgență.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 24 și 27 iunie și 4 iulie 2011, pronunțate în dosarele nr. 3.711/104/2010, nr. 13.408/63/2010, nr. 3.478/104/2010 și nr. 3.474/104/2010, Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată din oficiu în cauze având ca obiect anularea deciziei de recalculare a pensiei în baza

Legii nr. 119/2010

și menținerea deciziei prin care a fost stabilit dreptul la o pensie de serviciu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 1 lit. h) și

art. 3 din Legea nr. 119/2010

încalcă principiul neretroactivității legii, întrucât noua lege nu a procedat la o recalculare a drepturilor de pensie stabilite prin legea anterioară, ci la schimbarea modului de calcul al acesteia, a elementelor esențiale ale procedurii de stabilire a pensiei. Se arată că la momentul intrării în vigoare a

Legii nr. 119/2010

s-a produs o încălcare a dreptului de proprietate privată a titularilor pensiilor, întrucât aceștia erau deja proprietari în privința cuantumului pensiei aflate în plată. Sunt invocate în acest sens hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în cauzele Wieczorek împotriva Poloniei, Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, Rasmussen împotriva Poloniei și Domalewski împotriva Poloniei. Se mai arată că prin scăderea pensiei la un cuantum mult mai redus a fost lezat dreptul la pensie, garantat prin art. 47 din Constituție.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosare, concluziile părților prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie dispozițiile

Legii nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. În realitate, din motivarea excepției de neconstituționalitate rezultă că aceasta privește numai dispozițiile art. 1 lit. h) și

art. 3 din Legea nr. 119/2010 , texte asupra cărora Curtea, potrivit jurisprudenței sale, urmează a se pronunța prin prezenta decizie. Acestea au următorul cuprins:

- Art. 1 lit. h): "Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul

Legii nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare:

[...]

h) pensiile de serviciu ale personalului Curții de Conturi.";

- Art. 3: "(1) Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de

Legea nr. 19/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

(2 În situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de

Legea nr. 19/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

(3) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului."

Se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la protecția proprietății.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

I. În cadrul ședinței de judecată, reprezentantul părților Ion Dumitru, Octav Oprescu și Traian Iliescu a susținut și neconstituționalitatea extrinsecă a dispozițiilor

Legii nr. 119/2010 ; Curtea observă că astfel de susțineri nu se regăsesc în motivarea excepției de neconstituționalitate, așa cum aceasta a fost formulată de instanța de judecată. Prin urmare, Curtea constată că, în cauza de față, părțile menționate, prin reprezentantul lor, solicită extinderea cadrului procesual prin invocarea directă în fața Curții Constituționale a unor noi motive de neconstituționalitate a

Legii nr. 119/2010 , motive neavute în vedere de instanța de judecată.

Curtea constată că prin

Decizia nr. 63 din 25 ianuarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 14 februarie 2007, a statuat că motivarea excepției, prin indicarea textelor constituționale invocate, trebuie să fie făcută chiar prin actul de sesizare a Curții, pentru a fi posibilă exercitarea controlului de constituționalitate, deci în momentul ridicării excepției de neconstituționalitate în fața instanței de judecat, că Curtea Constituțională este competentă să se pronunțe numai în limitele sesizării, precum și că invocarea în susținerea excepției a unor dispoziții constituționale direct în fața Curții, și nu în fața instanței de judecată care a sesizat Curtea cu excepția de neconstituționalitate, contravine atât dispozițiilor art. 10 alin. (2) și

art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cât și celor ale art. 146 lit. d) din Constituție.

II. Prin

Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a statuat că, "potrivit

art. 49 alin. (4) din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 aprilie 2009, «Persoanele care au îndeplinit funcția de consilier de conturi pe durata unui mandat complet beneficiază, la data pensionării, de pensie de serviciu, în cuantumul prevăzut de lege pentru magistrați». Această trimitere la cuantumul pensiei de serviciu a magistraților, prevăzută de

Legea nr. 94/1992 , este de natură a indica faptul că, în temeiul art. 1 și 12 din lege, atât timp cât pensiile magistraților, atât ca natură, cât și cuantum, vor intra în sfera de incidență a

Legii nr. 19/2000 , același lucru se va întâmpla și cu pensiile de serviciu ale consilierilor de conturi. Ad similis, a se vedea, spre exemplu, situația auditorilor publici externi din cadrul Curții de Conturi, care beneficiază de pensie de serviciu în cuantumul prevăzut funcționarilor publici parlamentari".

Curtea a mai arătat că ar fi inadmisibil ca, practic, cel asimilat să beneficieze în continuare de cuantumul pensiei de serviciu al celui la care a fost asimilat, în condițiile în care acesta din urmă nu mai beneficiază de același cuantum sau natură a pensiei, ci a intrat în sfera sistemului general de pensionare. În situația specială a personalului Curții de Conturi, Curtea a observat că eliminarea pensiilor de serviciu ale acestuia cuprinde pensiile de serviciu ale consilierilor de conturi, pe cele ale auditorilor externi și ale oricăror persoane care sunt salariați/membri în cadrul Curții de Conturi. În acest sens s-a arătat că o atare operațiune vizează întregul personal al Curții de Conturi cuprins la

cap. V din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, intitulat - Numirea și statutul personalului Curții de Conturi (art. 46-57 din lege). Or, din personalul Curții de Conturi fac parte, potrivit reglementărilor legale menționate, atât consilierii de conturi, auditorii publici externi, personalul de specialitate al Curții, cât și ceilalți angajați ai acestei instituții, indiferent de statutul lor socioprofesional.

Astfel, Curtea, în conformitate cu principiul accesorium sequitur principale, a arătat că trebuie aplicat același tratament juridic personalului asimilat magistraților în privința dreptului legal la pensie specială cu personalul la care au fost asimilați, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la situații inadmisibile, contrare art. 16 din Constituție.

III. Față de situația constatată prin decizia menționată, Curtea observă faptul că instanța constituțională, printr-o decizie ulterioară, și anume

Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, a constatat că eliminarea pensiei de serviciu a judecătorilor, procurorilor și judecătorilor, respectiv a magistraților-asistenți ai Curții Constituționale este neconstituțională întrucât încalcă principiul independenței justiției, prevăzut de art. 124 din Constituție. Curtea a stabilit că "statutul constituțional al magistraților - statut dezvoltat prin lege organică și care cuprinde o serie de incompatibilități și interdicții, precum și responsabilitățile și riscurile pe care le implică exercitarea acestor profesii - impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenței justiției, garanție a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală".

IV. În aceste condiții, în prezenta cauză, Curtea va analiza dacă personalul Curții de Conturi urmează să beneficieze de același tratament juridic, respectiv dacă statutul lor reclamă un tratament juridic identic cu cel al magistraților în privința pensiei de serviciu.

În primul rând, Curtea observă că noțiunea de personal al Curții de Conturi a fost analizată explicit de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 ; astfel, în redactarea

Legii nr. 94/1992 , sunt personal al Curții de Conturi atât consilierii de conturi, auditorii publici externi, personalul de specialitate al Curții, cât și ceilalți angajați ai acestei instituții, indiferent de statutul lor socioprofesional, deși consilierii de conturi au atât o altă reglementare constituțională și legală, cât și un statut juridic diferit în raport cu celelalte categorii de personal existente la nivelul Curții de Conturi.

În al doilea rând, prin decizia menționată, în privința pensiei de serviciu, Curtea Constituțională nu avea competența de a face nicio deosebire în cadrul personalului Curții de Conturi atât timp cât personalul la care se asimila în final regimul lor juridic - magistrații - înceta să mai beneficieze de pensie de serviciu.

În al treilea rând, Curtea observă că după adoptarea

Deciziei nr. 873 din 25 iunie 2010 , din punct de vedere constituțional, se deschide posibilitatea de a aprecia dacă există o similitudine între statutul constituțional și legal al magistraților și cel al altor categorii socioprofesionale, fapt ce le-ar îndritui pe acestea din urmă sau pe unele dintre acestea la încasarea unei pensii speciale similar magistraților.

În al patrulea rând, Curtea reține că analiza sa urmează să țină cont de faptul că părțile au exercitat funcția de auditor public extern în cadrul Curții de Conturi.

Pornind de la aceste aspecte, Curtea constată că, în privința auditorilor publici externi, considerentele care au stat la baza

Deciziei nr. 871 din 25 iunie 2010 , cu corectivul adus prin

Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 , își mențin pe deplin valabilitatea.

Astfel, conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, soluția legislativă criticată nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.

Având în vedere că pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă și rațională, Curtea a considerat că acestea pot fi eliminate doar dacă există o rațiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, această rațiune este reprezentată de necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrării sale, eliminării inechităților existente în sistem și nu în ultimul rând de situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel, eliminarea pensiilor speciale nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, Curtea a observat că măsura criticată nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, și nu prevede diferențieri procentuale pentru diversele categorii cărora i se adresează pentru a nu determina ca una sau alta să suporte mai mult sau mai puțin măsura de reducere a venitului obținut dintr-o atare pensie.

Curtea a mai statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.

Curtea a arătat în privința pretinsei încălcări a art. 47 din Constituție că drepturile rezultate din actul de pensionare sunt previzibile, și anume îndrituirea persoanei la cuantumul aferent pensiei din sistemul ordinar de pensionare, restul cuantumului pensiei (cea suplimentară) fiind supus elementelor variabile amintite mai sus, și anume optica legiuitorului și resursele financiare ale statului care pot fi alocate în această direcție.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția pronunțată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

V. Distinct de cele reținute de Curte în decizia menționată, se observă că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de exemplu în hotărârile din 8 decembrie 2009 și 31 mai 2011, pronunțate în cauzele Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudența sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietății sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în același sens, și hotărârile din 12 octombrie 2004 și 28 septembrie 2004, pronunțate în cauzele Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39 respectiv Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plății unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenție în privința bunului ce trebuie justificată (Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arătat că sistemul de securitate socială este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esențial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamă atunci când a analizat dacă restrângerea adusă implica o sarcină individuală excesivă. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii (paragraful 63) și că scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să știrbească esența dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat să suporte o scădere rezonabilă și proporțională (paragrafele 62 și 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotărârii reiese că o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizării unor stări de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcție de contribuțiile vărsate, și nu în funcție de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiții, pierderea parțială a unei părți din pensie nu este o sarcină individuală excesivă (paragraful 63).

Și în România se constată că eliminarea pensiilor de serviciu nu a reprezentat o sarcină individuală excesivă, această sarcină fiind suportată de cvasimajoritatea personalului care beneficia de astfel de pensii în egală măsură. Ajustarea dictată de principiul contributivității nu numai că elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajați, dar îi integrează pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodată, conform jurisprudenței Curții, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă (a se vedea Decizia nr. 872 și

Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de față nu se pune o atare problemă, pensia contributivă nefiind în niciun fel afectată sau restrânsă.

În fine, Curtea reține că dispozițiile procedurale cuprinse la

art. 3 din Legea nr. 119/2010

nu încalcă cu nimic textele constituționale invocate, ele reprezentând prevederi de natură tehnică, legiuitorul fiind îndrituit să stabilească modalitatea concretă de calcul al noilor pensii prin trimiterea generală pe care o face la principiile fostei Legi nr. 19/2000 - în prezent trimiterea, desigur, vizează Legea nr. 263/2010.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi*),

---------

referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. h) și

art. 3 din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarele nr. 3.711/104/2010, nr. 13.408/63/2010, nr. 3.478/104/2010 și nr. 3.474/104/2010.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 octombrie 2011.