Decizia nr. 1281/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 104 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Europencils" - S.A. din Sibiu în Dosarul nr. 173/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția comercială, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.422D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției de neconstituționalitate, Societatea Comercială "Europencils" - S.A. din Sibiu, a depus la dosar un înscris prin care solicită admiterea excepției invocate și judecarea cauzei în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, menționând că art. 93 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387 din 22 septembrie 2005 , cu modificările și completările ulterioare, prevede posibilitatea transmiterii actelor de sesizare a instanței inclusiv prin fax.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 173/1/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 104 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Europencils" - S.A. din Sibiu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei decizii comerciale privind reziliere contract.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât legiuitorul nu a putut anticipa, la momentul adoptării Codului de procedură civilă, că mijloacele de comunicare cu instanțele se vor diversifica (fax, e-mail etc.), situație în care normele art. 104 din Codul de procedură civilă îngrădesc liberul acces la justiție și folosirea căilor de atac corespunzător noilor mijloace tehnice.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, prevederile legale nu contravin principiilor constituționale pentru că există modalități alternative de transmitere a actelor de procedură către instanțele judecătorești, respectiv prin serviciul registratură și prin poștă.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Acestea sunt dispoziții procedurale prin care sunt reglementate condițiile de admisibilitate și transmitere a actelor de procedură către instanțele judecătorești. Articolul 104 din Codul de procedură civilă nu îngrădește liberul acces la justiție și nici nu împiedică părțile interesate să apeleze la instanțele judecătorești și să se prevaleze de toate garanțiile procesuale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 104 din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul cuprins: "Actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac din Constituție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Dreptul fundamental de acces liber la justiție este consacrat prin art. 21 din Constituție, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale legitime. Legea fundamentală nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiții sau reguli de procedură în privința exercitării acestui drept, ci - dimpotrivă - statuează în art. 126 alin. (2): "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

Curtea reține că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiție, în acest sens fiind

Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în care s-a stabilit că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești.

Principiul accesului liber la justiție trebuie interpretat și prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragrafele 37-38).

Totodată, în Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiție implică prin natura sa o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunțată în Cauza Stubbings împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragrafele 51-52, a reținut că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripție și cele de decădere sau sancțiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenție, acestea fiind restricții admise atât timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanța sa, iar în Hotărârea din 10 mai 2001, pronunțată în Cauza Z și alții împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 93, a statuat că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut" și că "acesta poate fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție sau ordonanțele care impun depunerea unei cauțiuni".

În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale cu privire la existența termenelor procedurale, de exemplu în

Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006, Curtea a statuat că instituirea termenelor procedurale a avut în vedere securitatea și stabilitatea raporturilor juridice și nicidecum îngrădirea accesului liber la justiție.

Referitor la art. 104 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că prin dispozițiile procedurale criticate de autorul excepției nu se limitează drepturile părților de a comunică cu instanțele judecătorești, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să se adreseze instanțelor prin orice mijloace, cu condiția - subînțeleasă - de a o face în termenele prevăzute de lege. În speță, fiind vorba despre declararea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, comunicarea prin fax a acesteia la dosar este posibilă înăuntrul termenului legal, întrucât dispozițiile art. 104 din Codul de procedură civilă impun tocmai comunicarea actelor de procedură înăuntrul termenelor legale și nu, neapărat, o anumită modalitate de comunicare a acestora.

De asemenea, Curtea reține că textul criticat nu exclude nici explicit, nici implicit alte modalități de comunicare a actelor de procedură, altele decât transmiterea prin poștă. Acest text reprezintă o reglementare normativă tehnică care stabilește regula generală în privința actelor de procedură trimise instanțelor prin poștă, care se socotesc a fi îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea acestui termen. Astfel, momentul de la care începe să curgă termenul nu poate fi afectat sau modificat de modalitatea de comunicare sau notificare a actelor de procedură.

De altfel, Codul de procedură civilă aduce în prim plan și alte modalități de comunicare a actelor de procedură, de exemplu, prin art. 82 alin. 1, art. 86 alin. 3 sau art. 132 alin. 2. În acest sens, Curtea observă că alin. 3 al art. 86 din Codul de procedură civilă, sediul general al materiei în privința modalităților de comunicare a actelor de procedură, prevede că "în cazul în care comunicarea [...] nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia".

Totodată, Curtea observă că Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387 din 22 septembrie 2005 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, prevede la art. 93 că "Actele de sesizare a instanței, depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poștă, curier ori fax, se depun la registratură, unde, în aceeași zi, după stabilirea obiectului cauzei, primesc număr din aplicația ECRIS și dată certă", fiind, deci, evident că actele procedurale pot fi transmise și prin alte mijloace de comunicare decât prin poștă sau depuse personal.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 104 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Europencils" - S.A. din Sibiu în Dosarul nr. 173/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 septembrie 2011.