Decizia nr. 1371/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1539 și art. 1541 din Codul civil
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 287/2009 17 iulie 2009 (prevederi anume) privind Codul civil
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 287/2009 17 iulie 2009 privind Codul civil
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1539 și art. 1541 din Codul civil, excepție ridicată de Valentin Troancă în Dosarul nr. 2.768/116/2010 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2D/2011.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin
Decizia civilă nr. 1.111 din 28 octombrie 2010 , pronunțată în Dosarul nr. 2.768/116/2010, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 1539 și art. 1541 din Codul civil, excepție ridicată de Valentin Troancă într-o cauză având ca obiect recursul formulat împotriva încheierii de ședință pronunțate de Tribunalul Călărași.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că articolele criticate din Codul civil sunt de natură a limita caracterul exclusiv și absolut al exercitării dreptului de proprietate, atenuându-l prin formularea unei sintagme generale, și anume "atâta timp cât este însărcinat". În acest context, consideră că art. 1539 și art. 1541 din Codul civil sunt neconstituționale în măsura în care se solicită mandatarului să remită și ceea ce nu s-ar fi cuvenit mandantului, fiind o prevedere discriminatorie în raport cu alte contracte similare, prin care o persoană este împuternicită de o altă persoană să efectueze alte demersuri în numele și pentru aceasta.
Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 1539 și art. 1541 din Codul civil sunt constituționale. În acest sens, arată că nu poate fi reținută contrarietatea textelor de lege criticate cu art. 16 din Constituție, întrucât mandantul și mandatarul nu se află în aceeași situație juridică, astfel că este firesc ca obligațiile lor să fie diferit reglementate. Totodată, apreciază că articolele criticate sunt norme de drept substanțial care nu îngrădesc sub niciun aspect dreptul de proprietate privată, ale cărui conținut și limite sunt stabilite de lege.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 1539 și art. 1541 din Codul civil, care au următorul conținut:
Articolul 1539
: "Mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însărcinat și este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui.
Este asemenea îndatorat a termina afacerea începută la moartea mandantului, dacă din întârziere ar putea urma pericol.";
Articolul 1541
: "Mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale și de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului."
Curtea constată că, ulterior sesizării sale, la data de 1 octombrie 2011, a intrat în vigoare noul Cod civil, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011.
Curtea observă că soluția legislativă cuprinsă în art. 1539 alin. 1 din vechiul Cod civil se regăsește parțial în art. 2.017 alin. (1) din noul Cod civil, care prevede că "Mandatarul nu poate să depășească limitele stabilite prin mandat", iar reglementarea cuprinsă în art. 1539 alin. 2 din același act normativ se regăsește în art. 2.035 alin. (2) din noul Cod civil, potrivit căruia, "În cazul prevăzut la alin. (1) - și anume în caz de deces, incapacitate sau faliment al uneia dintre părți - mandatarul sau moștenitorii ori reprezentanții săi sunt obligați să continue executarea mandatului dacă întârzierea acesteia riscă să pună în pericol interesele mandantului ori ale moștenitorilor săi".
În ceea ce privește art. 1541 din vechiul Codul civil, Curtea observă că soluția legislativă a fost preluată în cuprinsul art. 2.019 alin. (1) din noul Cod civil, care prevede că "Orice mandatar este ținut să dea socoteală despre gestiunea sa și să remită mandantului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului".
Totuși, având în vedere prevederile art. 102 alin. (1) din cap. VII secțiunea 1 intitulată "Dispoziții tranzitorii și de punere în aplicare a cărții a V-a "Despre obligații" a Codului civil" din
pentru punerea în aplicare a
privind Codul civil, potrivit cărora "Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa", Curtea urmează a se pronunța asupra prevederilor art. 1539 și art. 1541 din vechiul Cod civil, care și-au produs efectele față de autorul excepției de neconstituționalitate, potrivit principiului tempus regit actum.
Autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, precum și a celor ale art. 44 alin. (2) referitoare la ocrotirea și garantarea dreptului de proprietate privată, indiferent de titular.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că soluția legislativă criticată a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la o critică similară. În acest sens, sunt
Decizia nr. 1.210 din 5 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 30 noiembrie 2010, sau
Decizia nr. 913 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 30 august 2010, prin care Curtea a statuat că reglementarea criticată nu contravine Legii fundamentale.
Prin aceste decizii, Curtea a constatat că este criticată obligația mandatarului de a da socoteală și de a răspunde pentru îndeplinirea mandatului. Această obligație reprezintă îndatorirea mandatarului de a-i aduce la cunoștință mandantului toate informațiile referitoare la demersurile și rezultatele obținute, precum și de a-i preda bunurile sau valorile primite în temeiul mandatului, inclusiv înscrisurile doveditoare ale actelor juridice.
Obligația mandatarului de a remite mandantului tot ceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit acestuia din urmă, este justificată de faptul că actele juridice pe care mandatarul le-a încheiat produc efecte direct între terți și mandantul în numele căruia au fost încheiate acele acte, iar nu între mandatar și terți. Dacă terțul dorește restituirea unei sume sau a unui bun, el va acționa direct pe mandant, care va trebui să restituie ce a obținut necuvenit. Mandatarul, nefiind parte contractantă, nu are nicio obligație în acest sens.
Principala obligație a mandatarului este de a executa mandatul (obligație de a face) în limitele și cu respectarea împuternicirii pe care a primit-o de la mandant (art. 1539 alin. 1 din Codul civil, potrivit căruia "mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însărcinat" cu acesta). Obligația mandatarului de a îndeplini mandatul este obligație de mijloace (de diligență), și nu de rezultat. Culpa mandatarului în executarea mandatului va fi apreciată diferit, în raport de natura contractului; dacă mandatul este cu titlu oneros, răspunderea pentru culpă a mandatarului va fi apreciată mai sever (în abstracto), avându-se în vedere criteriul persoanei prudente și diligente, iar dacă mandatul este gratuit, culpa lui va fi apreciată mai îngăduitor (în concreto), prin raportare la diligența pe care acesta o dovedește față de propriile afaceri.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu poate fi primită susținerea potrivit căreia textele de lege care stabilesc obligațiile mandatarului într-un contract de mandat contravin prevederilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților, deoarece mandantul și mandatarul nu se află în aceeași situație juridică și, ca urmare, obligațiile lor sunt diferit reglementate.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, argumentarea și soluția reținute în deciziile menționate mai sus își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.
În sfârșit, referitor la critica privind încălcarea dispozițiilor art. 44 din Constituție, Curtea constată că, potrivit acestui articol, conținutul și limitele dreptului de proprietate privată sunt stabilite de lege, astfel încât nu poate fi reținută nici încălcarea acestei norme constituționale.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1539 și art. 1541 din Codul civil, excepție ridicată de Valentin Troancă în Dosarul nr. 2.768/116/2010 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 octombrie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.