Decizia nr. 1435/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din

Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 , excepție ridicată de Vasile Began și Silvia Began în Dosarul nr. 9.401/118/2009 al Curții de Apel Constanța - Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 94D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 419/2010 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 748/CA din 26 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 9.401/118/2009, Curtea de Apel Constanța - Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din

Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 , excepție ridicată de Vasile Began și Silvia Began într-o cauză având ca obiect anulare act.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece instituie cu titlu gratuit un drept de servitute asupra proprietăților afectate de sistemul de alimentare cu apă și de canalizare, ceea ce încalcă art. 44 din Legea fundamentală, golind de conținut și de orice fel de ocrotire dreptul de proprietate privată.

Curtea de Apel Constanța - Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că dreptul de servitute instituit asupra proprietăților afectate de sistemele de alimentare cu apă și canalizare reprezintă o limitare rezonabilă a dreptului de proprietate, instituită de legiuitor pentru satisfacerea interesului general al comunității.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din

Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006

este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 26 alin. (2) din

Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 29 iunie 2006.

Din examinarea notelor scrise ale autorilor excepției, Curtea constată că, în realitate, critica vizează numai teza întâi din cuprinsul alin. (2) al art. 26, potrivit căreia "Dreptul de servitute se exercită pe toată durata existenței sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare, pentru executarea lucrărilor necesare întreținerii și exploatării sistemelor respective. Exercitarea dreptului de servitute asupra proprietăților afectate de sistemul de alimentare cu apă și de canalizare se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestuia".

Autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 44 alin. (1) și (5) referitoare la dreptul de proprietate privată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a mai fost supusă controlului de constituționalitate, prin raportare la o critică similară, în acest sens fiind, de exemplu,

Decizia nr. 419 din 15 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 19 mai 2010, prin care s-a statuat că aceasta nu contravine Legii fundamentale.

Prin această decizie, Curtea a reținut că se pleacă de la o premisă greșită constând în absolutizarea exercițiului prerogativelor dreptului de proprietate privată, făcându-se abstracție de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora "conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", ca și de acelea ale art. 136 alin. (5) care consacră caracterul inviolabil al proprietății private "în condițiile legii organice".

Potrivit acestor dispoziții, legiuitorul ordinar este, așadar, competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind anumite limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea apreciază că, prin reglementarea dedusă controlului, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele și potrivit competenței sale constituționale. Chiar dacă prin instituirea drepturilor de uz și servitute titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său, reglementarea legală, în sine, nu relevă nicio contradicție cu art. 44 din Constituție.

Așa fiind, Curtea a considerat că dreptul de servitute instituit asupra proprietăților afectate de sistemele de alimentare cu apă și canalizare reprezintă o limitare rezonabilă a dreptului de proprietate, instituită de legiuitor pentru satisfacerea interesului general al comunității.

În acest context, referitor la posibilitatea restrângerii exercițiului unui drept fundamental, cum ar fi dreptul de proprietate, în temeiul

art. 53 din Constituție, prin Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993, Curtea Constituțională a statuat că "pot fi stabilite prin lege anumite limite, îngrădiri fie în privința obiectului dreptului, fie în privința unor atribute ale dreptului, pentru apărarea intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor altor persoane.

Esențial este ca prin aceste restricții stabilite de lege să nu se atingă fondul acestui drept, să nu se anihileze complet dreptul de proprietate. Altfel spus, aceste limite aduse dreptului de proprietate sunt supuse principiului proporționalității înscris în art. 53 alin. (2) din Constituție".

În această problemă s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în sensul că "drepturile fundamentale, în special dreptul de proprietate, nu apar ca prerogative absolute, ci trebuie luate în considerare prin raportare la funcția lor în societate. Aceasta înseamnă că restricțiile ce răspund unor obiective de interes general nu constituie, în raport cu scopul urmărit, o intervenție nemăsurată și intolerabilă care ar aduce atingere însăși substanței dreptului garantat".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) teza întâi din

Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 , excepție ridicată de Vasile Began și Silvia Began în Dosarul nr. 9.401/118/2009 al Curții de Apel Constanța - Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 octombrie 2011.