Decizia nr. 1579/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. f) și

art. 2-12 din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată de Laurențiu Felician Veber în Dosarul nr. 4.188/91/2010 al Tribunalului Vrancea - Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 80D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 313D/2011, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 , excepție ridicată de Csiha Tamâs ErnȘ Kornιl în Dosarul nr. 6.655/100/2010 al Tribunalului Maramureș - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 887D/2011, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 , excepție ridicată de Ovidiu Genaru Bibire în Dosarul nr. 7.291/110/2010 al Tribunalului Bacău - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 1.076D/2011, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. f), art. 2-5 și

art. 12 din Legea nr. 119/2010 , excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 7.995/99/2010.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 80D/2011, nr. 313D/2011, nr. 887D/2011 și nr. 1.076D/2011, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarelor nr. 313D/2011, nr. 887D/2011 și nr. 1.076D/2011 la Dosarul nr. 80D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, precum și considerentele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Ortiz și alții contra Spaniei, și Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 decembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4.188/91/2010, Tribunalul Vrancea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. f) și

art. 2-12 din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Excepția a fost ridicată de Laurențiu Felician Veber cu prilejul soluționării contestației formulate împotriva deciziei de recalculare a pensiei.

Prin Încheierea din 22 februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 6.655/100/2010, Tribunalul Maramureș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Excepția a fost ridicată de Csiha Tamas Erno Kornel cu prilejul soluționării unei acțiuni civile având ca obiect contestația formulată împotriva deciziei de recalculare a pensiei de serviciu.

Prin Încheierea din 25 mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. 7.291/110/2010, Tribunalul Bacău - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Excepția a fost ridicată de Ovidiu Genaru Bibire cu prilejul soluționării contestației formulate împotriva deciziei de recalculare a pensiei.

Prin Încheierea din 6 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 7.995/99/2010, Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. f), art. 2-5 și

art. 12 din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Excepția a fost ridicată, din oficiu, de către instanța de judecată cu prilejul soluționării unor cauze având ca obiect drepturi de asigurări sociale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată, în esență, că dispozițiile de lege criticate, care prevăd transformarea pensiilor speciale în pensii în înțelesul

Legii nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, precum și recalcularea pensiilor speciale cuvenite sau aflate în plată prin utilizarea algoritmului de calcul prevăzut de

Legea nr. 19/2000 , sunt contrare principiului constituțional al neretroactivității legii civile. Astfel, consideră că noile prevederi de lege nu pot afecta pensiile deja aflate în plată, ci trebuie să se aplice numai pensiilor ce se vor stabili în viitor, începând cu data intrării în vigoare a

Legii nr. 119/2010 . De asemenea, consideră că dispozițiile de lege criticate sunt discriminatorii. În acest sens, arată că aceleași considerente reținute de Curtea Constituțională în

Decizia nr. 873/2010

cu privire la magistrați sunt aplicabile și în ceea ce privește parlamentarii, aceștia fiind ținuți de obligații și interdicții asemănătoare. În același timp, este înfrânt principiul separației puterilor în stat prin crearea unui evident dezechilibru între puterea legiuitoare și cea judecătorească. Astfel, în opinia sa, echilibrul între puteri se creează și prin diferitele modalități de exercitare a drepturilor și obligațiilor de către cei care poartă autoritatea, așa încât, dacă magistrații se bucură în continuare de pensie de serviciu, același drept trebuie acordat și parlamentarilor. De asemenea, prevederile de lege criticate aduc atingere autorității, independenței și reprezentativității mandatului de parlamentar, întrucât parlamentarul poate fi și o persoană cu o situație materială modestă, care are nevoie de mijloace decente și suficiente pentru a face față unei poziții de autoritate precum aceasta. În plus, statutul de deputat sau senator este de natură a marca întreaga existență a persoanei respective, care poate suporta consecințe de ordin moral sau fizic, un fost membru al parlamentului având un statut post-mandat special, caracterizat printr-o nevoie de ținută și prestanță. În aceleași timp, sunt încălcate și dispozițiile art. 20 din Constituție prin raportare la prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece la obținerea mandatului de parlamentar s-a născut o speranță legitimă privind pensia de serviciu, care este considerată un "bun" în sensul prevederilor mai sus arătate. Afectarea acestui drept echivalează cu o expropriere. Or, în cazul dispozițiilor de lege criticate, nu se poate vorbi despre existența unei cauze de utilitate publică, așa cum prevede Constituția ca o condiție a exproprierii. De asemenea, arată că se aduce atingere și dispozițiilor art. 53 din Constituție, întrucât din cuprinsul expunerii de motive a

Legii nr. 119/2010

nu rezultă nici că măsurile bugetare se impun și nici faptul că acestea ar fi proporționale cu situația care le-a determinat. În plus, măsura restrângerii dreptului la pensie nu are un caracter temporar. În sfârșit, susțin că interesul public urmărit, respectiv asigurarea unui sistem unitar de pensii, încalcă principiul proporționalității, consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și de Constituție, prin aceea că rupe justul echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general prin privarea de dreptul de a beneficia de pensie în cuantumul garantat de dispozițiile

art. 68 alin. (2) și (7) din Legea nr. 567/2004 .

Tribunalul Vrancea - Secția civilă consideră că

Legea nr. 119/2010

încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, în măsura în care înlătură drepturi ce s-au născut sub imperiul legii vechi.

Tribunalul Maramureș - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată.

Tribunalul Bacău - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că principiul separației și echilibrului puterilor în stat nu exclude reglementarea diferențiată a pensiei de serviciu atâta vreme cât acest principiu nu poate transgresa și la nivelul drepturilor și al obligațiilor cuprinse în statutul special al reprezentanților fiecărei puteri. În ceea ce privește critica raportată la dispozițiile art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, consideră că sunt valabile cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 873/2010 .

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul, invocând cele reținute de Curtea Constituțională în

Decizia nr. 873/2010 , consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

Avocatul Poporului, având în vedere aceeași decizie a Curții Constituționale, arată că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 lit. f) și

art. 2-12 din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.

Autorii excepției consideră că textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziții din Constituție: art. 1 alin. (4) privind separația și echilibrul puterilor în cadrul democrației constituționale, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivității legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 44 alin. (1) și (3) referitor la garantarea proprietății private și condițiile în care poate fi efectuată exproprierea, art. 47 alin. (2) referitor la dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului și art. 69 alin. (1) referitor la mandatul reprezentativ al deputaților și senatorilor. De asemenea, consideră că sunt încălcate dispozițiile art. 20 din Constituție prin raportare la prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul de proprietate. Totodată, invocă cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 30 mai 2000 pronunțată în Cauza Carbonara și Ventura contra Italiei, Hotărârea din 22 martie 2001 pronunțată în Cauza Streletz, Kessler și Krenz contra Germaniei, Hotărârea din 18 iunie 1971 pronunțată în Cauza De Wilde, Ooms și Versyp contra Belgiei, Hotărârea din 16 septembrie 1996 pronunțată în Cauza Gaygusuz contra Austriei, Hotărârea din 26 noiembrie 2002 pronunțată în Cauza Buchen contra Cehiei, Hotărârea din 12 aprilie 2006 pronunțată în Cauza Stec și alții contra Regatului Unit, Hotărârea din 12 octombrie 2004 pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, Hotărârea din 12 aprilie 2006 pronunțată în Cauza Muller contra Austriei, Hotărârea din 18 noiembrie 2004 pronunțată în Cauza Pravednaya contra Austriei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995 pronunțată în Cauza Pressos Compania Naviera SA și alții contra Belgiei și Hotărârea din 18 februarie 2009 pronunțată în Cauza Andrejeva contra Letoniei.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că unele dintre criticile formulate în prezenta cauză au mai fost supuse analizei instanței de contencios constituțional. Astfel, pronunțându-se asupra conformității legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor cu dispozițiile constituționale privind dreptul de proprietate privată, dreptul la pensie și principiul neretroactivității legii civile, Curtea, prin deciziile nr. 871 și nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, a reținut, în esență, că "pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială." Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, "ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia." Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială" nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

În ceea ce privește critica referitoare la existența unui tratament juridic diferențiat între magistrați, pe de o parte, și parlamentari, de cealaltă parte, Curtea constată că argumentele invocate de autorii excepției vizează existența unor obligații și incompatibilități asemănătoare, ceea ce, în opinia acestora, impune instituirea unei reglementări identice.

Curtea apreciază însă că cele două categorii comparate de beneficiari ai dreptului la pensie se află în situații obiectiv diferite. Astfel, existența unor interdicții sau incompatibilități asemănătoare nu este de natură să pună un semn de egalitate între activitatea și statutul magistraților în raport cu cele ale parlamentarilor. În timp ce magistratul, aflat în exercițiul profesiei sale, dedicată înfăptuirii justiției, este ținut de o serie de obligații care asigură imparțialitatea actului de justiție, ca o trăsătură definitorie a acestuia, interdicții care se întind pe întreaga carieră în justiție, parlamentarul, chemat să reprezinte poporul în cadrul autorității legiuitoare, este ținut numai pe perioada exercitării mandatului de anumite interdicții care urmăresc asigurarea unui vot cât mai ferit de influența unor interese personale. În acest din urmă caz însă nu se poate vorbi de o imparțialitate absolută, așa cum se cere în justiție, amprenta politică fiind de esența opțiunii votului parlamentar.

De altfel, Curtea constată că însăși afirmația potrivit căreia magistrații și parlamentarii se supun unui statut asemănător este infirmată de dispozițiile constituționale. Astfel, dacă art. 125 alin. (3) din Constituție prevede că "Funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior", dispoziție identică și pentru procurori [art. 132 alin. (2)] și judecătorii Curții Constituționale (art. 144), potrivit art. 71 alin. (2) din același act normativ fundamental, "Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcții publice de autoritate, cu excepția celei de membru al Guvernului."

Prin urmare, chiar dacă cele constatate cu privire la statutul și activitatea parlamentarilor au reprezentat și pot reprezenta în viitor temeiuri ale acordării unei pensii de serviciu, Curtea reține că aceste temeiuri sunt diferite de cele reținute cu privire la magistrați prin

Decizia nr. 873/2010

și care au determinat acordarea în continuare a pensiilor de serviciu.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, se constată că acest principiu constituțional consacră, într-adevăr, o diviziune a diferitelor funcții ale statului, care tinde la asigurarea unui echilibru în exercițiul acestora. Acest echilibru se realizează, în primul rând, prin modul de reglementare a atribuțiilor acestor autorități, care presupune asigurarea independenței unei autorități față de interferența unei altei autorități, dar nu exclude, pe de altă parte, existența unui mecanism de control reciproc între acestea. În acest sens, sunt și cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 637 din 26 iunie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007.

Concretizarea acestui principiu se asigură, totodată, pe mai multe niveluri, vizând nu doar autoritățile, la modul general, ci și persoanele prin care se exercită autoritatea judecătorească, legislativă sau executivă în stat, în sensul prevenirii exercitării oricărei forme de influență sau constrângere personală care ar aduce atingere principiului în discuție. Relevante apar, din această perspectivă, cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 39 din 10 aprilie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 2 august 1996, referitor la numirea judecătorilor.

Răsfrângerea principiului separației puterilor în stat asupra statutului persoanelor care exercită funcțiile judecătorească, legislativă sau executivă în stat nu poate primi însă și semnificația existenței unei obligații de asigurare a unor drepturi identice între diferitele categorii socioprofesionale. Altfel spus, principiul amintit nu este echivalent și nu presupune un tratament juridic identic între persoane care desfășoară activități diferite, îndeplinind funcții distincte.

Așa fiind, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate susținerile autorilor excepției privind contrarietatea textului de lege criticat în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 61 alin. (1) și art. 69 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că mandatul reprezentativ al parlamentarilor presupune exercitarea voinței politice a poporului prin intermediul aleșilor, independent însă de orice influență din partea unui corp electoral distinct. Altfel spus, parlamentarul va trebui să asigure, în exercițiul mandatului său, interesele întregii națiuni, indiferent de opțiunile particulare ale electorilor săi. Firește, această independență de opțiune a parlamentarului trebuie asigurată prin diferite garanții, care presupun, pe de o parte, stabilirea unor incompatibilități, precum cele prevăzute de art. 71 din Constituție, dar și a unor măsuri de protecție, așa cum este imunitatea juridică de care se bucură parlamentarii pe durata exercitării mandatului. Din această perspectivă, asigurarea unei indemnizații și a altor drepturi de natură să prevină deturnarea opțiunii politice către interese de ordin personal poate apărea ca o garanție a independenței parlamentarului. În aceeași măsură însă obținerea unor astfel de drepturi nu trebuie să constituie criteriul obținerii unui mandat parlamentar, ceea ce ar reprezenta de asemenea o îndepărtare de la scopul existenței acestuia. De asemenea, Curtea observă că în cazul parlamentarilor nu se poate vorbi despre o imparțialitate absolută, așa cum se cere în justiție, amprenta politică fiind de esența opțiunii votului parlamentar. Mai mult, interdicțiile cărora li se supun parlamentarii sunt mai restrânse decât cele impuse magistraților și se întind doar pe durata exercitării mandatului de parlamentar, limitată în timp.

Din toate aceste considerente se desprinde concluzia că, deși statutul de care se bucură deputații și parlamentarii, ca reprezentanți ai voinței poporului, poate constitui temei al acordării unei pensii de serviciu, aceasta însă nu poate fi considerată ca o consecință constituțională a dispozițiilor art. 61 alin. (1) și art. 69 alin. (1), astfel că reprezintă o opțiune a legiuitorului, dar nu și o obligație a acestuia de a legifera în acest sens.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. f) și

art. 2-12 din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată de Laurențiu Felician Veber în Dosarul nr. 4.188/91/2010 al Tribunalului Vrancea - Secția civilă, de Csiha Tamâs ErnȘ Kornιl în Dosarul nr. 6.655/100/2010 al Tribunalului Maramureș - Secția civilă, de Ovidiu Genaru Bibire în Dosarul nr. 7.291/110/2010 al Tribunalului Bacău - Secția civilă și, din oficiu, de Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 7.995/99/2010.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 decembrie 2011.