Decizia nr. 40/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată de Costică Ciurtin în Dosarul nr. 7.341/117/2010 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 325D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 415D/2011, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1-5 și

art. 12 din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată de Gheorghe Lungu în Dosarul nr. 11.339/83/2010 al Tribunalului Satu Mare - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 415D/2011 la Dosarul nr. 325D/2011.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 415D/2011 la Dosarul nr. 325D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând, în acest sens,

Decizia Curții Constituționale nr. 871 din 25 iunie 2010 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 27 ianuarie și 3 martie 2011, pronunțate în dosarele nr. 7.341/117/2010 și nr. 11.339/83/2010, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Satu Mare - Secția civilă au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, respectiv ale art. 1-5 și art. 12 din lege, excepție ridicată de Costică Ciurtin și Gheorghe Lungu în cauze având ca obiect anularea deciziilor de recalculare a pensiei în baza

Legii nr. 119/2010 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile legale criticate încalcă principiul neretroactivității legilor, întrucât o lege nu poate diminua cuantumul pensiilor aflate în plată decât cu încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție.

Se arată că prin menținerea în plată a pensiei speciale numai cu privire la o anumită categorie socioprofesională, respectiv magistrații, se încalcă principiul nediscriminării.

Diminuarea substanțială a cuantumului pensiei pune în discuție legitimitatea constituțională a restrângerii exercițiului dreptului la pensie și, întrucât restrângerea sistematică și repetată a "unor drepturi" tinde să devină o regulă în conduita autorităților publice și nu o excepție, echivalează cu încălcarea art. 53 din Constituție.

Se apreciază că pensia specială reprezintă un bun în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și că reprezintă un drept câștigat ce "nu poate fi modificat de la o perioadă la alta".

Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate formulată este neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale. Totodată, mai arată că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este în sensul că statul beneficiază de o marjă largă de apreciere în materia drepturilor de asigurări sociale și că, atunci când procedează la reducerea cuantumului unor prestații de asigurări sociale, în cursul derulării raportului juridic, statul trebuie să țină cont de necesitatea existenței unui scop legitim urmărit reprezentat de un interes public care trebuie să primeze celui particular, împrejurare avută în vedere la adoptarea

Legii nr. 119/2010 .

Tribunalul Satu Mare - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate formulată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 1 - 5 și

art. 12 din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. În realitate, având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, precum și faptul că autorii excepției beneficiau de pensie de serviciu acordată în temeiul

Legii nr. 96/2006

privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008, rezultă că aceasta privește numai dispozițiile art. 1 lit. f), art. 2 alin. (4), art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) și alin. (2) și

art. 12 din Legea nr. 119/2010 , dispoziții asupra cărora Curtea, potrivit jurisprudenței sale, urmează a se pronunța din prezenta decizie. Textele legale criticate au următorul cuprins:

- Art. 1 lit. f): "Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul

Legii nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare: [...]

f) pensiile de serviciu ale deputaților și senatorilor;";

- Art. 2 alin. (4): "Pensiile de serviciu, altele decât cele menționate la alin. (1) - (3), dintre cele prevăzute la

art. 1, devin pensii pentru limită de vârstă în înțelesul Legii nr. 19/2000 , cu modificările și completările ulterioare.";

- Art. 3: "(1) Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de

Legea nr. 19/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

(2) În situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de

Legea nr. 19/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

(3) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.";

- Art. 4 alin. (1) lit. b) și alin. (2): "(1) Recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare, după cum urmează: [...]

b) într-o perioadă de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. c) - h).

(2) Cuantumul pensiilor recalculate potrivit prevederilor alin. (1) se stabilește în baza punctajului mediu anual, determinat potrivit prevederilor

Legii nr. 19/2000 , cu modificările și completările ulterioare, și se plătește de la data de întâi a lunii următoare expirării perioadei de recalculare prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b), după caz.";

- Art. 12: "Persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condițiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege".

Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată și art. 47 cu referire la dreptul la pensie. Totodată, sunt invocate în susținerea excepției și dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la protecția proprietății, art. 5 pct. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice cu privire la interdicția restrângerii sau derogării de la drepturile fundamentale recunoscute pe plan intern pe motiv că pactul nu recunoaște drepturi ori le recunoaște într-o măsură mai mică, precum și

Directiva Consiliului 86/378/CEE

din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria L nr. 225 din 12 august 1986.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate, Curtea, prin

Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010,

Decizia nr. 1.283 din 29 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 22 noiembrie 2011,

Decizia nr. 1.284 din 29 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 25 noiembrie 2011, sau

Decizia nr. 1.285 din 29 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 23 noiembrie 2011, statuând în sensul constituționalității acestora în raport cu critici similare cu cele formulate în prezenta cauză.

Astfel, întreaga

Lege nr. 119/2010 , conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, afectează pensiile de serviciu doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, legea în discuție nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita. Dispozițiile legale criticate nu impietează cu nimic asupra calității de pensionar dobândită în temeiul reglementărilor legale în vigoare la momentul emiterii deciziei de pensionare. Astfel, această decizie este o faptă constitutivă a unei situații juridice realizate înainte de o eventuală intrare în vigoare a prevederilor criticate. Rezultă că, sub aspectul cuantumului pensiei, efectele acestei decizii de pensionare rămân câștigate pe toată perioada cuprinsă între emiterea deciziei de pensionare și momentul la care va intra în vigoare prezenta lege. Doar dacă prezenta lege ar fi diminuat sau crescut cuantumul pensiei aflate în plată pe perioada menționată, aceasta cu siguranța ar fi fost retroactivă, încălcând art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât ar fi desființat o facta praeterita.

Prin urmare, ceea ce se subsumează, în mod evident, conceptului de facta praeterita este dobândirea calității de pensionar. Însă, cu privire la drepturile rezultate în urma obținerii calității menționate, se observă că acestea se constituie în veritabile efecte rezultante ale actului de pensionare, ceea ce nu înseamnă că actul de pensionare determină a priori și ad aeternam cuantumul pensiei/drepturilor aflate în plată. Astfel, prestațiile de asigurări sociale, subsecvente actului de pensionare, nu pot fi considerate ab initio ca fiind facta praeterita. Ele devin facta praeterita pe măsura curgerii timpului. Însă cuantumul pensiei la care este îndrituit pensionarul pentru perioada ce urmează unei luni încheiate este mai degrabă un efect viitor al raporturilor juridice trecute - facta futura, întrucât raportul juridic trecut, în speța de față, se constituie chiar în dobândirea calității de pensionar și toate prestațiile succesive lunare sub forma pensiei sunt facta futura, care, pe măsura trecerii timpului, devin facta praeterita.

Pensia de serviciu este compusă, principial, din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Obligația statului este aceea de a nu reduce cuantumul pensiei sub nivelul stabilit în sistemul general de pensionare, întrucât, prin calitatea de asigurat la sistemul de asigurări sociale, persoana în cauză și-a garantat dreptul la pensia de drept comun tocmai prin plata contribuțiilor. Este un drept pe care l-a obținut și realizat prin plata contribuțiilor legal datorate. De asemenea, nu există un drept constituțional la pensie de serviciu, astfel încât, cu privire la suplimentul acordat de stat, nu se poate susține că este un drept viitor câștigat ad aeternam din moment ce este sub condiție.

Având în vedere că pensiile de serviciu nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă și rațională, acestea pot fi eliminate doar dacă există o rațiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, o atare cauză o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel, această măsură nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, textul criticat nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor de serviciu, nu selectiv, nu prevede diferențieri procentuale pentru diversele categorii cărora i se adresează pentru a nu determina ca una sau alta să suporte mai mult ori mai puțin măsura de reducere a venitului obținut dintr-o atare pensie.

Partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.

În privința pretinsei încălcări a art. 47 din Constituție, Curtea a reținut că drepturile rezultate din actul de pensionare sunt previzibile, și anume îndrituirea persoanei la cuantumul aferent pensiei din sistemul ordinar de pensionare, restul cuantumului pensiei (cea suplimentară) fiind supus elementelor variabile amintite mai sus, și anume optica legiuitorului și resursele financiare ale statului care pot fi alocate în această direcție.

Mai mult, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în hotărârile din 8 decembrie 2009 și din 31 mai 2011, pronunțate în cauzele Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudența sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietății sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în același sens, și hotărârile din 12 octombrie 2004 și 28 septembrie 2004, pronunțate în cauzele Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plății unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenție în privința bunului ce trebuie justificată (Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arătat că sistemul de securitate socială este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esențial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamă atunci când a analizat dacă restrângerea adusă implica o sarcină individuală excesivă. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii (paragraful 63) și că scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să știrbească esența dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat să suporte o scădere rezonabilă și proporțională (paragrafele 62 și 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotărârii reiese că o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizării unor stări de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcție de contribuțiile vărsate, și nu în funcție de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiții, pierderea parțială a unei părți din pensie nu este o sarcină individuală excesivă (paragraful 63) - a se vedea, în același sens, și Hotărârea din 25 octombrie 2011, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Valkov și alții împotriva Bulgariei, paragraful 97.

În consecință, Curtea a reținut că eliminarea pensiilor de serviciu în privința deputaților și senatorilor, reglementată de

Legea nr. 119/2010 , nu a reprezentat o sarcină individuală excesivă, această sarcină fiind suportată de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egală măsură (spre deosebire de cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei). Ajustarea dictată de principiul contributivității nu numai că elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajați ai statului, dar îi integrează pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodată, conform jurisprudenței Curții, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă (a se vedea Decizia nr. 872 și

Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de față, nu se pune o atare problemă, pensia contributivă nefiind în niciun fel afectată sau restrânsă.

De asemenea, cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil.

În fine, Curtea, prin deciziile amintite, a mai reținut că dispozițiile procedurale cuprinse la art. 3 nu încalcă cu nimic art. 15 alin. (2) sau art. 44 alin. (1) din Constituție, ele reprezentând prevederi de natură tehnică, legiuitorul fiind îndrituit să stabilească atât termenele în interiorul cărora autoritățile publice să ducă la îndeplinire operațiunea de recalculare a pensiilor, cât și modalitatea concretă de calcul al noilor pensii prin trimiterea generală pe care o face la principiile fostei

Legi nr. 19/2000

- în prezent trimiterea, desigur, vizează

Legea nr. 263/2010 .

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

De asemenea, Curtea constată că reglementarea normativă cuprinsă în

art. 2 alin. (4) din Legea nr. 119/2010

este consecința firească a dispozițiilor art. 1 al legii, astfel încât cele expuse mai sus se aplică mutatis mutandis și în privința acestuia.

Curtea mai reține că art. 12 din lege reglementează caracterul automat al procesului de recalculare pentru persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite ulterior datei intrării în vigoare a

Legii nr. 119/2010 , ceea ce reprezintă mai degrabă o normă tehnică de natură a asigura finalitatea urmărită prin adoptarea

Legii nr. 119/2010 , respectiv crearea unui sistem unitar de pensii publice prin integrarea în acest sistem a pensiilor reglementate prin legi speciale; or, textele constituționale invocate nu impun nicio exigență în raport cu un atare conținut normativ, ceea ce atrage lipsa lor de incidență în raport cu critica de neconstituționalitate ce vizează art. 12 din lege.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. f), art. 2 alin. (4), art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) și alin. (2) și

art. 12 din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată de Costică Ciurtin în Dosarul nr. 7.341/117/2010 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și de Gheorghe Lungu în Dosarul nr. 11.339/83/2010 al Tribunalului Satu Mare - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 ianuarie 2012.