Decizia nr. 118/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 257 alin. (2) lit. f) și alin. (3) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Flaviu Ciopec în Dosarul nr. 5.332/30/2009 al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 187D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 202/2010 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 5.332/30/2009, Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, raportate la dispozițiile art. 257 alin. (2) lit. f) din aceeași lege.

Excepția a fost ridicată de Flaviu Ciopec cu prilejul soluționării unei contestații formulate împotriva Deciziei de impunere a obligației de plată a contribuției către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dispozițiile

art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 , care instituie obligația plății contribuției bănești lunare pentru asigurările de sănătate cumulat, pentru fiecare dintre veniturile realizate de contribuabil enumerate în acest text de lege, sunt neconstituționale, având un caracter discriminatoriu. În acest sens, arată că nu există o regulă absolută de calcul a contribuției asupra tuturor veniturilor unei persoane, ci doar regula de a contribui. Acest fapt este confirmat de excepțiile pe care însăși

Legea nr. 95/2006

le instituie de la regula contribuției cumulate prin dispozițiile art. 257 alin. (2) lit. f) referitoare la persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dividende și dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit. De altfel, consideră că diferența de tratament juridic criticată nu respectă cele trei condiții statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru ca un tratament juridic care diferențiază între diverse categorii sociale să nu fie considerat discriminatoriu. Astfel, consideră că statutul social pe care îl deține reprezintă criteriul instituirii diferenței de tratament juridic. Or, arată că "studiile profesionale și alegerea profesiei țin de/și asigură dezvoltarea personalității și sunt legate de funcționarea unui stat de drept, democratic și social", ceea ce "înseamnă că criteriul în discuție este într-o situație comparabilă cu criteriul opiniei, apartenenței politice sau averea". De asemenea, diferența de tratament juridic nu este justificată obiectiv și rațional, nefiind evident pentru care anume motive proprietarii, investitorii și creatorii de opere științifice, literare, artistice etc. sunt privilegiați față de cei care exercită profesii independente, așa cum sunt arhitecții, avocații, medicii dentiști etc. În sfârșit, arată că aplicarea contribuției asupra tuturor veniturilor, așa cum prevede

art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 , este disproporționată, în raport cu scopul urmărit de lege, neexistând nicio relație între nivelul contribuției și serviciile medicale de care beneficiază asiguratul.

Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, autorul excepției solicitând, în realitate, o extindere a unor situații excepționale prevăzute de lege. Or, arată că excepțiile instituite de lege sunt de strictă interpretare și aplicare. De altfel, arată că asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 934/2006

și

Decizia nr. 705/2007 .

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 257 alin. (2) lit. f) și alin. (3) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții potrivit cărora:

- Art. 257 alin. (2) lit. f): "Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: [...]

f) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-d), alin. (2^1) și (2^2) și art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.";

- Art. 257 alin. (3): "În cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a)-d), alin. (2^1) și (2^2) și la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri."

Autorul excepției consideră că aceste texte de lege contravin următoarelor prevederi din Constituție: art. 4 alin. (2) referitor la interzicerea discriminării, art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii sau discriminări, și art. 56 alin. (2) privind așezarea justă a sarcinilor fiscale. De asemenea, consideră că sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind nediscriminarea, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării. Totodată, în critica de neconstituționalitate sunt invocate și dispozițiile art. 2 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă și ale art. 2 din Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, dispoziții prin care este definit conceptul de discriminare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 257 din Legea nr. 95/2006

reglementează categoriile de persoane care au obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, precum și veniturile asupra cărora poartă obligația de plată a contribuției.

Astfel, din cuprinsul art. 257 alin. (1) reiese că toate persoanele asigurate au obligația de a plăti o contribuție bănească lunară pentru asigurările de sănătate. De la această regulă generală legea instituie o excepție, respectiv categoria persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1) din aceeași lege.

Dispozițiile

art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006

stabilesc categoriile de venituri asupra cărora asigurații prevăzuți la alin. (1) datorează contribuția pentru asigurările de sănătate. Prevederile legale nu fac nicio distincție și nu instituie nicio scutire în ceea ce privește obligația contribuției după cum asigurații plătesc această contribuție pentru una dintre categoriile de venituri prevăzute de lege sau pentru mai multe. Din contră, însuși art. 257 alin. (3) din aceeași lege, criticat de autorul excepției, instituie obligația plății contribuției pentru toate categoriile de venituri menționate de lege.

Excepție de la această regulă par a fi totuși persoanele care realizează veniturile prevăzute la

art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 , a căror situație autorul excepției o amintește pentru a argumenta neconstituționalitatea obligației de plată a contribuției pentru diversele categorii de venituri pe care le realizează. Astfel, persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dividende și dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere ori alte venituri care se supun impozitului pe venit plătesc contribuția asupra acestor tipuri de venituri doar dacă nu realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. a)-d), alin. (2^1) și (2^2) și

art. 213 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 95/2006 .

Curtea reține că această excepție a legii nu urmărește crearea unui regim mai favorabil persoanelor care realizează categoriile de venituri prevăzute de

art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 , ci, din contră, obligă la plata contribuției pentru asigurările de sănătate asupra unor categorii de venituri pentru care, în mod obișnuit, nu se datorează această contribuție.

Ceea ce caracterizează aceste tipuri de venituri este caracterul aleatoriu, obținerea acestui tip de venituri fiind întemeiată pe surse ce nu sunt constante, așa cum este desfășurarea unei profesii.

Prin urmare, criteriile avute în vedere de legiuitor nu privesc statutul social ori averea persoanelor care obțin aceste tipuri de venituri, ci caracteristicile acestor tipuri de venituri, indiferent de persoana care le realizează.

Așa fiind, susținerea autorului excepției potrivit căreia dispozițiile de lege criticate ar institui un tratament discriminatoriu între diferite categorii de persoane aflate în situații comparabile este neîntemeiată.

Cât privește caracterul disproporționat al reglementării în raport cu scopul urmărit, Curtea constată că, în realitate, autorul excepției critică raportul dintre contribuția sa pentru asigurările de sănătate și pachetul de servicii de bază de care beneficiază în temeiul acestei contribuții. Asupra acestei critici, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în jurisprudența sa prin

Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, în care a arătat că este firesc ca valoarea contribuției să difere de la persoană la persoană, în funcție de cuantumul veniturilor realizate. Această diferență este rezonabilă și justificată de situația obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari față de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum și de principiul solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate.

De asemenea, Curtea a reținut că principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferența valorică a contribuției este determinată de nivelul diferit al venitului.

Totodată, prin

Decizia nr. 335 din 10 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011 Curtea a arătat că, "datorită solidarității celor care contribuie, sistemul public de asigurări sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Art. 56 din Constituție prevede obligația cetățenilor de a contribui prin impozite și prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăși îndeplinirea obligației constituționale a statului de a asigura ocrotirea sănătății și protecția socială a cetățenilor."

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 257 alin. (2) lit. f) și alin. (3) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Flaviu Ciopec în Dosarul nr. 5.332/30/2009 al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 februarie 2012.