Decizia nr. 494/2012

Acsinte Gaspar - președinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 58 lit. ad) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005

privind transporturile rutiere, excepție ridicată de Societatea Comercială "Diana PA" - S.R.L. din Câmpina în Dosarul nr. 534/310/2011 al Judecătoriei Sinaia și care constituie obiectul Dosarului nr. 647D/2011 al Curții Constituționale.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 24 aprilie 2012, în prezența reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în temeiul art. 57 și

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , a amânat pronunțarea pentru data de 10 mai 2012.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. 534/310/2011, Judecătoria Sinaia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 58 lit. ad) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005

privind transporturile rutiere, excepție ridicată de Societatea Comercială "Diana PA" - S.R.L. din Câmpina într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de

art. 58 lit. ad) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textul de lege criticat, lipsit de un conținut explicit, este ambiguu și derutant, atât pentru parte, cât și pentru judecătorul chemat să analizeze o situație de fapt, raportată la această normă. Acest aspect poate conduce la paralelisme sau la aplicarea a două sancțiuni pentru aceeași faptă, mai ales că obligațiile operatorilor de transport sunt cuprinse nu numai în

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005 , ci și în alte acte normative cu aceeași valoare juridică, în care sunt, de asemenea, prevăzute sancțiuni pentru încălcarea acestora.

Totodată, autorul susține că prevederile de lege criticate îngrădesc "accesul direct la justiție", întrucât, de vreme ce nu prevăd în ce constau obligațiile a căror neîndeplinire este sancționată, acestea nu permit formularea unor apărări și verificarea legalității sancțiunii. Arată, de asemenea, că nu se poate respecta prezumția de nevinovăție și nu poate fi evitat arbitrariul aplicării sancțiunii contravenționale, încălcându-se dreptul la un proces echitabil.

Judecătoria Sinaia consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, apreciind că textul de lege criticat are o formulare ambiguă, care nu clarifică elementele constitutive ale contravenției pe care o reglementează, spre deosebire de restul actului normativ, în care sunt prevăzute în mod expres obligațiile ce revin operatorilor de transport rutier. Arată că se încalcă dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât "echitatea se referă nu numai la desfășurarea procesului, ci și la tehnica juridică a incriminării".

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile

art. 58 lit. ad) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005

sunt constituționale. În acest sens, arată că prevederile legale criticate reflectă dreptul legiuitorului de a aprecia cu privire la modalitatea de reglementare a condițiilor în care anumite fapte să fie sancționate contravențional. Aceleași prevederi conțin suficiente repere pentru asigurarea previzibilității și clarității normei, astfel ca destinatarul lor să înțeleagă că încălcarea dispozițiilor care constituie cadrul general pentru transporturile rutiere de mărfuri și persoane și activitățile conexe acestora se sancționează în funcție de gradul de pericol social și să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat. De asemenea, consideră că enumerarea limitativă a faptelor care constituie contravenții în această materie ar putea avea consecințe nefavorabile, întrucât s-ar limita posibilitățile de interpretare ale autorității judiciare chemate să efectueze clarificarea și încadrarea juridică a faptelor.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 58 lit. ad) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005

privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005, și aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 102/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 9 mai 2006, prevederi introduse în cuprinsul ordonanței de urgență prin

art. I pct. 43 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2008

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2005

privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 17 iunie 2008 și aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 218/2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Constituie contravenții următoarele fapte: (...)

ad) neîndeplinirea obligațiilor ce le revin întreprinderilor, operatorilor de transport rutier și operatorilor de activități conexe transportului rutier."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul de lege menționat contravine dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil desfășurat într-un termen rezonabil. Totodată, analizând motivele de neconstituționalitate invocate în susținerea excepției, Curtea reține incidența în cauză și a dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit cărora "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie".

De asemenea, în susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate dispozițiile privind dreptul la un proces echitabil cuprinse în art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

I. Ulterior sesizării Curții Constituționale prin Încheierea din 12 mai 2011, pronunțată de Judecătoria Sinaia,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005

privind transporturile rutiere a fost abrogată expres, în integralitatea ei, prin dispozițiile

art. 93 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011

privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 2 septembrie 2011.

Cu toate acestea, având în vedere că prevederile

art. 58 lit. ad) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005

au continuat să producă efecte juridice în cauza dedusă judecății, aceasta fiind soluționată definitiv prin Sentința civilă nr. 897 din 2 august 2011, pronunțată de Judecătoria Sinaia, în sensul anulării în parte a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției și înlocuirii sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului, Curtea, în lumina jurisprudenței sale (a se vedea

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), urmează a analiza constituționalitatea acestor prevederi.

II. Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este întemeiată, urmând să o admită pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează.

Astfel, Curtea reține că prevederile

art. 58 lit. ad) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005

califică drept contravenție neîndeplinirea obligațiilor ce le revin întreprinderilor, operatorilor de transport rutier și operatorilor de activități conexe transportului rutier. Săvârșirea acestei contravenții se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 5.000 lei, aplicată întreprinderilor sau operatorilor de transport rutier români sau străini, potrivit art. 59 alin. (1) lit. c) din ordonanța de urgență, și cu amendă de la 7.000 lei la 9.000 lei, aplicată întreprinderilor care efectuează activități conexe transportului rutier, potrivit art. 59 alin. (2) lit. a) din același act normativ.

Totodată, din examinarea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, aflat la dosar, Curtea observă, că, în cauza de față, operatorul de transport a fost sancționat contravențional cu o amendă de 4.000 lei pentru neîndeplinirea "obligației ce îi revine operatorului de transport rutier conform OMTCT (Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului), actualizat, art. 38 lit. u), respectiv nu s-a asigurat existența la bordul vehiculului a legitimațiilor de serviciu valabile ale conducătorilor auto, conform modelului din anexa 32 la OMTCT nr. 1892/2006".

În aceste condiții, Curtea constată că descrierea faptei ce constituie contravenție nu se regăsește în conținutul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2005 , ci în cuprinsul art. 38 lit. u) din Normele privind organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora, aprobate prin

Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1.892/2006 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 și 919 bis din 13 noiembrie 2006, și completate prin art. I pct. 13 din

Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1.172/2009 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 799 din 24 noiembrie 2009. Prevederile art. 38 lit. u) din norme au următorul cuprins:

"Întreprinderile/operatorii de transport care efectuează operațiuni de transport rutier au următoarele obligații: [...] u) să asigure existența la bordul vehiculelor cu care efectuează operațiuni de transport rutier a legitimației de serviciu valabile a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport rutier/întreprinderii. Modelul legitimației de serviciu este prevăzut în anexa nr. 32 la prezentele norme."

În continuare, Curtea reține că, potrivit

art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, "Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce", iar potrivit art. 36 alin. (1) din aceeași lege, "Actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie".

De asemenea, Curtea reține că prevederile

art. 58 lit. ad) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005

nu pot fi considerate norme de trimitere. În absența indicării cu exactitate a dispozițiilor legale la care se face trimiterea, nu sunt respectate regulile de tehnică legislativă, cuprinse în

art. 50 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000 , potrivit căruia, "În cazul în care o normă este complementară altei norme, pentru evitarea repetării în text a acelei norme se va face trimitere la articolul, respectiv la actul normativ care o conține". Dimpotrivă, redactarea

art. 58 lit. ad) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005

are un caracter de maximă generalitate, care, într-o tehnică legislativă corectă, ar fi trebuit să figureze ca normă- cadru, detaliată subsecvent de toate celelalte prevederi care stabilesc contravențiile și sancțiunile corespunzătoare.

Pe de altă parte, Curtea observă că norma legală criticată diferă, sub aspectul tehnicii de reglementare, de celelalte norme din cuprinsul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2005 , prin care sunt instituite contravenții, deoarece acestea stabilesc în mod concret faptele a căror săvârșire atrage răspunderea contravențională.

Prin urmare, Curtea constată că stabilirea faptelor a căror săvârșire constituie contravenții este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile și condițiile necesare operațiunii de constatare și sancționare a contravențiilor, în condițiile în care obligațiile ce trebuie a fi respectate de întreprinderi, operatorii de transport rutier sau de operatorii de activități conexe transportului rutier se regăsesc în tot cuprinsul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2005 .

Totodată, în lipsa unei reprezentări clare a elementelor care constituie contravenția, judecătorul însuși nu dispune de reperele necesare în aplicarea și interpretarea legii, cu prilejul soluționării plângerii îndreptate asupra procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

În aceeași ordine de idei, Curtea constată că tehnica de reglementare ce se regăsește în cazul prevederilor legale criticate nu corespunde nici regulilor instituite prin

art. 3 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia "Actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea". Totodată, potrivit

art. 1 teza a doua din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , "Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București".

În aceste condiții, Curtea constată că prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate sunt deficitare, întrucât nu stabilesc distinct, precis, explicit și cu claritate obligațiile ce le revin întreprinderilor, operatorilor de transport rutier și operatorilor de activități conexe transportului rutier, a căror neîndeplinire atrage răspunderea contravențională.

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut în repetate rânduri că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 189 din 2 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006,

Decizia nr. 647 din 5 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din data de 14 noiembrie 2006,

Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010,

Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, și

Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrariului. În plus, nu poate fi considerată "lege" decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezultă dintr-o anumită faptă (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66).

În lumina celor enunțate mai sus, Curtea constată că, în mod evident, prevederile

art. 58 lit. ad) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005 , caracterizate printr-o tehnică legislativă inadecvată, nu întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate și sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție.

Așa fiind, Curtea reține că imprecizia textului de lege supus controlului de constituționalitate, constând în lipsa stabilirii cu suficientă claritate a obligațiilor ce le revin întreprinderilor, operatorilor de transport rutier și operatorilor de activități conexe transportului rutier, a căror neîndeplinire atrage răspunderea contravențională și în absența descrierii faptei a cărei săvârșire constituie contravenție, afectează, pe cale de consecință, și garanțiile constituționale și convenționale care caracterizează dreptul la un proces echitabil, inclusiv componenta sa privind dreptul la apărare. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în esență, că nerespectarea garanțiilor fundamentale, care protejează presupușii autori ai unor fapte ilicite, în fața posibilelor abuzuri ale autorităților desemnate să-i urmărească și să-i sancționeze, reprezintă un aspect ce trebuie examinat în temeiul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunțată în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 68).

Pentru ca dreptul la un proces echitabil să nu rămână teoretic și iluzoriu, Curtea reamintește că normele juridice trebuie să fie clare, precise și explicite, astfel încât să îl poată avertiza în mod inechivoc pe destinatarul acestora asupra gravității consecințelor nerespectării enunțurilor legale pe care le cuprind. Or, prevederile

art. 58 lit. ad) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005

ignoră aceste exigențe esențiale de redactare.

Față de cele de mai sus, Curtea constată că deficiențele de redactare evidențiate în ceea ce privește prevederile

art. 58 lit. ad) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005

sunt de natură să încalce dispozițiile art. 1 alin. (5) și ale art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

De aceea, revine legiuitorului sarcina ca pe viitor, în reglementarea domeniului contravențional, să adopte norme care să întrunească, așa cum s-a arătat, criteriile de precizie, claritate și, implicit, previzibilitate, impuse de jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

De altfel, Curtea observă că, în contextul legislativ actual, sancțiunile și măsurile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor privind transporturile rutiere sunt reglementate prin

Hotărârea Guvernului nr. 69/2012

privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 și ale

Ordonanței Guvernului nr. 27/2011

privind transporturile rutiere, precum și a sancțiunilor și măsurilor aplicabile în cazul constatării acestor încălcări, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 14 februarie 2012.

Or, spre deosebire de prevederile

art. 58 lit. ad) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005 , prin

art. 4 pct. 57.2 și 77.2 din Hotărârea Guvernului nr. 69/2012

sunt reglementate cu claritate contravențiile constând în fapta operatorului de transport rutier sau a întreprinderii de transport rutier în cont propriu de nerespectare a obligației de a asigura existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost, respectiv în cont propriu, a legitimației de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al acestora.

În fine, în privința invocării dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea reține că acestea nu au relevanță în cauză, întrucât nu vizează situația criticată de autorul excepției de neconstituționalitate, ci posibilitatea acestuia de a se adresa neîngrădit justiției.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială "Diana PA" - S.R.L. din Câmpina în Dosarul nr. 534/310/2011 al Judecătoriei Sinaia și constată că prevederile

art. 58 lit. ad) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005

privind transporturile rutiere sunt neconstituționale.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 mai 2012.