Decizia nr. 356/2012

Acsinte Gaspar - președinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 13 alin. (1) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 , excepție ridicată de Valeriu Țurcan în Dosarul nr. 4.964/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 751D/2011 al Curții Constituționale.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile de lege criticate, potrivit cărora cererea de acordare sau de redobândire a cetățeniei române se depune personal, reprezintă opțiunea legiuitorului, fără a încălca dispozițiile art. 21 și 24 din Constituție. Subliniază că, în condițiile

art. 19 din Legea nr. 21/1991 , ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetățeniei române poate fi atacat la Curtea de Apel București - Secția contencios administrativ, fiind astfel asigurat liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2.289 din 23 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 4.964/2/2010, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 13 alin. (1) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 , excepție ridicată de Valeriu Țurcan într-o cauză având ca obiect obligarea Autorității Naționale pentru Cetățenie la primirea cererii de redobândire a cetățeniei române împreună cu dosarul personal, prin mandatarul avocat pe care l-a desemnat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textul de lege criticat pune persoana interesată în imposibilitatea de a introduce cererea pentru acordarea sau redobândirea cetățeniei, îngrădind accesul liber la justiție și dreptul la apărare, prin restrângerea dreptului de a fi reprezentată de un avocat. Susține că dreptul la apărare trebuie privit ca un drept absolut, dispozițiile art. 24 alin. (2) din Constituție referindu-se la tot parcursul procedurilor jurisdicționale și judecătorești, nu doar la un proces anume. Arată că prevederile

art. 13 alin. (1) din Legea nr. 21/1991

instituie un tratament vădit inegal între diferitele categorii sociale care pot apela la serviciile de specialitate ale unui avocat și cele care nu au posibilitatea de a-și exercită diferitele drepturi prin persoane interpuse sau chiar personal. Mai susține că este nesocotit art. 16 alin. (1) din Constituție, care vizează cetățenii, indiferent dacă aceștia sunt cetățeni români sau foști cetățeni români "care au pierdut dreptul de a fi români prin diferite tratate". Precizează că textul de lege criticat instituie obligația diferitelor categorii de cetățeni de a depune, personal sau prin mandatar, o cerere ori petiție adresată statului român, spre deosebire de alte situații, în care, pentru sesizarea unor instituții, precum primării sau prefecturi, este suficientă o simplă procură notarială ori împuternicire avocațială.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că nu se încalcă accesul liber la justiție, deoarece în cauză este vorba despre depunerea unei cereri la o autoritate administrativă și nu la o instanță de judecată sau la o autoritate administrativ-jurisdicțională. Arată, totodată, că textul de lege criticat are în vederea depunerea unei cereri la o autoritate administrativă și nu îngrădește în niciun caz dreptul persoanei de a-și angaja un avocat. În opinia instanței judecătorești, nu sunt încălcate nici prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece nu este vorba despre situații identice sau asemănătoare pentru a se reține existența discriminării, justificarea prevederilor

art. 13 alin. (1) din Legea nr. 21/1991

fiind dată de legătura ce se stabilește de solicitant, deponentul cererii, cu statul român și, implicit, cu autoritățile sale.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile

art. 13 alin. (1) din Legea nr. 21/1991

sunt constituționale. Arată că textul de lege criticat nu încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii, deoarece se aplică în mod egal față de persoanele care se află în situații identice, fără privilegii și fără discriminări. Prevederile de lege criticate sunt norme care stabilesc o procedură specială, fără să îngrădească dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime. Prin urmare, persoana nemulțumită are posibilitatea să își facă toate apărările în cursul unui eventual proces și să beneficieze de toate garanțiile care condiționează dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 13 alin. (1) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, care au următorul cuprins: "Cererea de acordare sau, după caz, de redobândire a cetățeniei române se formulează în limba română, se adresează Comisiei pentru cetățenie și se depune personal sau, în cazuri temeinic justificate, prin mandatar cu procură specială și autentică la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fiind însoțită de acte care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul de lege ce formează obiect al acesteia contravine dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție și art. 24 care garantează dreptul la apărare.

De asemenea, sunt invocate dispozițiile privind dreptul la un proces echitabil cuprinse în art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că textul de lege criticat stabilește condițiile pe care o cerere de acordare sau de redobândire a cetățeniei române trebuie să le întrunească pentru a fi admisibilă. Aceasta reprezintă o cerere cu natură pur administrativă, ce urmează a fi soluționată de Autoritatea Națională pentru Cetățenie, care, potrivit

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2010

pentru înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Cetățenie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 10 februarie 2010, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 112/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 17 iunie 2010, este o instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Justiției.

În aceste condiții, Curtea constată că, în ceea ce privește procedura de soluționare a cererii de acordare sau de redobândire a cetățeniei, de către Autoritatea Națională pentru Cetățenie, nu sunt incidente dispozițiile art. 21 ori cele ale art. 24 din Constituție.

Astfel, Curtea constată că Legea fundamentală, prin art. 21, garantează accesul liber la justiție în înțelesul de posibilitate a oricărei persoane de a se adresa unei instanțe judecătorești, în vederea apărării oricărui drept sau libertăți și a oricărui interes legitim. Norma constituțională amintită nu se referă, însă, la ipoteza accesului la o autoritate administrativă. Un asemenea drept este reglementat prin lege, iar garanțiile respectării sale sunt prevăzute în art. 52 și art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală.

De asemenea, Curtea nu poate reține nici critica referitoare la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, de vreme ce situația avută în vedere de norma criticată nu implică existența unui proces în cadrul căruia să poată fi analizat caracterul său echitabil, ci reprezintă o etapă a unei proceduri administrative de acordare sau redobândire a cetățeniei.

De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că rațiuni de flexibilitate și eficiență, care sunt deplin compatibile cu protecția drepturilor omului, pot justifica o intervenție prealabilă a unor organe administrative sau profesionale ori a unor organe jurisdicționale care nu întrunesc în totalitate cerințele impuse de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât timp cât decizia unui astfel de organ este supusă controlului unei instanțe care să asigure conformitatea cu acest articol (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunțată în Cauza Le Compte, van Leuven și de Meyere împotriva Belgiei, paragraful 51, și Hotărârea din 10 februarie 1983, pronunțată în Cauza Albert și Le Compte contra Belgiei, paragraful 29).

Or, Curtea observă că, în temeiul prevederilor

art. 19 alin. (4) din Legea nr. 21/1991 , ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetățeniei române poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Curtea de Apel București - Secția contencios administrativ, a cărei hotărâre este definitivă și poate fi supusă recursului la Secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Sunt asigurate astfel garanțiile care condiționează, într-o societate democratică, dreptul la un proces echitabil.

Curtea reține că, în privința incidentelor ce pot apărea în procedura de acordare sau redobândire a cetățeniei române, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim - în speța de față, de către Autoritatea Națională pentru Cetățenie -, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa, în condițiile

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins ori a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Totodată, Curtea observă că nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 24 din Legea fundamentală care garantează dreptul la apărare. În acest sens, Curtea a reținut în jurisprudența sa că dreptul la apărare este consacrat de art. 24 din Constituție în sfera activității judiciare, iar alin. (2) al normei constituționale invocate se referă chiar la "cursul procesului" (a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 371 din 5 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 24 august 2005).

În plus, Curtea reține că persoana interesată în acordarea ori redobândirea cetățeniei române are deplina libertate de a apela la serviciile unui avocat, dar aceasta nu înlătură obligația depunerii personale a cererii, ținând cont de specificul acestui tip de cerere. De altfel, prezentarea personală a solicitantului reprezintă o primă dovadă a interesului pe care acesta în mod real îl manifestă cu privire la obținerea cetățeniei, ca expresie a legăturii și apartenenței unei persoane fizice la statul român.

În fine, Curtea constată că nu poată fi primită critica de neconstituționalitate formulată în raport cu art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece, contrar celor susținute de autorul excepției, prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate nu instituie diferențieri pe criterii arbitrare, ci sunt deopotrivă aplicabile tuturor celor care solicită acordarea sau redobândirea cetățeniei române.

Totodată, Curtea reține că cele două categorii de persoane între care autorul excepției face comparație, respectiv cetățenii români și foștii cetățeni români care solicită redobândirea cetățeniei române, nu se află în aceeași situație care să justifice un tratament juridic identic sau similar. Aceasta, deoarece o asemenea procedură este, prin însăși natura sa, aplicabilă exclusiv cetățenilor străini sau apatrizilor care solicită, după caz, acordarea ori redobândirea cetățeniei române, fiind lipsită de interes pentru persoanele fizice care sunt cetățeni români. De altfel, în jurisprudența sa, reprezentată, de exemplu, de

Decizia nr. 215 din 17 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 10 aprilie 2009, Curtea a observat că stabilirea unei diferențe de tratament juridic care să conducă la concluzia existenței unei inegalități nu poate fi analizată prin compararea unor situații fundamental diferite, așa cum sunt și cele la care face referire autorul prezentei excepții. De asemenea, Curtea a statuat că prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, care reglementează egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, au în vedere numai cetățenii români, iar nu și străinii sau apatrizii (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 295 din 1 noiembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2002).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 13 alin. (1) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 , excepție ridicată de Valeriu Țurcan în Dosarul nr. 4.964/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 aprilie 2012.