Decizia nr. 742/2012
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18^2 lit. a) din titlul VII intitulat "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente și a celor ale art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 18^2 lit. a) din titlul VII intitulat "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, prevederi introduse prin articolul unic pct. 26 din titlul I al
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2007
pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, precum și a celor ale
art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010
pentru modificarea și completarea
privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Bordaș Slăvilă Liviu Zaharie în Dosarul nr. 13.700/211/2010 al Curții de Apel Cluj - Secția I civilă, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 515D/2012.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, partea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus note scrise prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată prin
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 31 ianuarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 13.700/211/2010, Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18^2 lit. a) din titlul VII intitulat "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, prevederi introduse prin articolul unic pct. 26 din titlul I al
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2007 , precum și a celor ale
art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010
pentru modificarea și completarea
privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Bordaș Slăvilă Liviu Zaharie într-o cauză civilă având ca obiect acordarea de despăgubiri.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile
art. 18^2 lit. a) din Legea nr. 247/2005
sunt în totală contradicție cu dispozițiile art. 44 din Constituție, care garantează creanțele împotriva statului, atât în ceea ce privește cuantumul acestora, cât și plata lor într-un termen previzibil și rezonabil. Prin prevederile de lege criticate se stabilește că obligația de plată a despăgubirilor curge de la data existenței disponibilităților financiare, reglementare prin care, practic, garanția consacrată prin norma constituțională este golită de orice conținut. În acest context, arată că textul de lege instituie o condiție potestativă, statul debitor putând invoca oricând lipsa disponibilităților în cont, amânând astfel sine die plata unei creanțe.
Totodată, apreciază că textul criticat încalcă în mod flagrant și principiul egalității în fața legii prevăzut de art. 16 alin. (2) din Constituție, punând creditorul într-o situație de inferioritate față de statul debitor.
Referitor la prevederile
art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 , autorul excepției susține că acest act normativ are ca scop modificarea în regim de urgență a două acte normative, și anume
și
Legea nr. 247/2005 , fără a exista, în opinia sa, motivarea urgenței în ceea ce privește suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al
În acest sens arată că, așa cum reiese din motivarea ordonanței, chestiunile de ordin bugetar invocate de Guvern se referă exclusiv la necesitatea reglementării de urgență a regimului despăgubirilor acordate în temeiul
Legii nr. 221/2009 , și nicidecum la aspecte legate de aplicarea unor dispoziții din
Legea nr. 247/2005 . Așa fiind, apreciază că motivarea adoptării de urgență a acestei ordonanțe este una strict formală, fără a fi justificată acea situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, ceea ce contravine art. 115 alin. (4) din Constituție. Totodată, susține că, instituind prin
art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010
un termen de suspendare a exercițiului dreptului de a cere plata creanței - în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind deci o suspendare a dreptului de a exercita toate prerogativele legate de dreptul de proprietate asupra unui bun -, această ordonanță de urgență reglementează într-un domeniu pe care art. 115 alin. (6) din Constituție îl interzice, afectând astfel dreptul de proprietate. De asemenea, autorul excepției susține că textul de lege criticat nu reglementează numai pentru viitor, ci și pentru trecut, modificând raporturi juridice preexistente, prin suspendarea pentru o perioadă de 2 ani a obligației acordării despăgubirilor în numerar, inclusiv în cazul acelor persoane care și-au exercitat deja dreptul de opțiune și care au dobândit asupra statului o creanță certă, lichidă și exigibilă. Așa fiind, arată că raportul juridic obligațional născut prin exercitarea dreptului de opțiune nu mai poate fi modificat în mod unilateral, orice lege care ar aduce modificări raportului juridic existent la data intrării ei în vigoare încălcând flagrant principiul neretroactivității legii statuat de art. 15 alin. (2) din Constituție.
Susține că
art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010
contravine și art. 16, art. 44 alin. (1) și (2) și art. 53 din Constituție, întrucât prin modificarea unilaterală a termenului de plată de către statul debitor și instituirea unui termen de suspendare a plăților pentru o perioadă de 2 ani se restrânge în mod evident exercițiul dreptului de a cere plata creanței și exercițiul dreptului de proprietate asupra bunului pe care această creanță îl constituie, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Totodată, prin împărțirea beneficiarilor care au optat pentru despăgubiri în numerar în două categorii - cei cu titluri de plată și cei fără titluri, textul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010
aduce atingere principiului egalității în fața legii instituit de art. 16 din Constituție și principiului garantării și ocrotirii proprietății private de către lege, în mod egal, indiferent de titular. În fine, invocând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume Cauza Faimblat contra României, 2009, și Cauza Maria Atanasiu și alții contra României, 2010, autorul excepției apreciază că textul de lege criticat contravine și dispozițiilor art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție.
Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile
art. 18^2 lit. a) din Legea nr. 247/2005
și ale
art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010
sunt constituționale. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume
și
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 18^2 lit. a) din titlul VII intitulat "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Aceste prevederi de lege au fost introduse prin articolul unic alin. (1) pct. 26 din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2007
pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și au următorul cuprins: "În cazul prevăzut la art. 18^1 alin. (2), titularul titlului de despăgubire va proceda astfel:
a) dacă optează pentru primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Direcție, care, după reținerea titlului de despăgubire în original, îi va transfera despăgubirea în numerar în termen de 15 zile calendaristice de la data existenței disponibilităților financiare;".
De asemenea, constituie obiect al excepției de neconstituționalitate prevederile
art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010
pentru modificarea și completarea
privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, ordonanță publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, care au următorul conținut: "Persoanele care, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul «Proprietatea». Persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul «Proprietatea» vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1), potrivit procedurii stabilite prin titlul VII din
Legea nr. 247/2005 , cu modificările și completările ulterioare."
În ceea ce privește
art. 18^2 lit. a) din Legea nr. 247/2005 , autorul excepției consideră că aceste prevederi legale contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi și celor ale art. 44 alin. (1) referitoare la dreptul de proprietate privată.
Referitor la prevederile
art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 , autorul excepției invocă contrarietatea acestora cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate și a creanțelor asupra statului și alin. (2) referitoare la garantarea și ocrotirea în mod egal de lege a proprietății private, art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 115 alin. (4) și (6) privind adoptarea ordonanțelor de urgență, art. 148 alin. (2) și (4) referitoare la prioritatea de aplicare a dreptului comunitar.
Examinând excepția, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra unor critici similare, prin
Decizia nr. 220 din 15 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 25 iulie 2011,
Decizia nr. 1.633 din 20 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 25 ianuarie 2012, și
Decizia nr. 499 din 15 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 31 iulie 2012, statuând că prevederile legale criticate nu contravin normelor constituționale invocate.
1. Referitor la neconstituționalitatea
art. 18^2 lit. a) din Legea nr. 247/2005 , autorul excepției susține că prin acest text de lege, care prevede că obligația de plată a despăgubirilor curge de la data existenței disponibilităților financiare ale statului, se golește de conținut garanția consacrată de norma constituțională a art. 44, statul debitor putând invoca oricând lipsa disponibilităților în cont, amânând astfel sine die plata unei creanțe.
Față de o critică similară, prin
Decizia nr. 220/2011 , Curtea a statuat că nu poate fi reținută susținerea potrivit căreia prevederile legale menționate ar aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 44 alin. (1) teza întâi, fiind opțiunea exclusivă a legiuitorului de a decide asupra modului de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută, prevederile de lege criticate fiind în acord cu alin. (1) teza a doua al acestui text constituțional, potrivit căruia "conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege".
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în decizia menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Cât privește susținerea potrivit căreia prevederile
art. 18^2 lit. a) din Legea nr. 247/2005
aduc atingere principiului egalității în fața legii, punând creditorul într-o situație de inferioritate față de statul debitor, Curtea constată că și această critică este neîntemeiată. Prevederile textului de lege criticat nu contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi, întrucât se aplică uniform pentru toți cei care se află în situația stabilită de ipoteza normei legale și nu instituie privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare, ele stabilind eșalonarea legală a termenelor de plată a creanțelor, fără de care sustenabilitatea procesului de acordare a despăgubirilor, sub aspect financiar, ar fi imposibil de realizat.
2. În ceea ce privește prevederile
art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 , Curtea constată că reglementarea criticată a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale invocate și în cauza de față și având o motivare similară. În acest sens sunt, de exemplu,
Decizia nr. 1.633 din 20 decembrie 2011
și
Decizia nr. 499 din 15 mai 2012 , prin care Curtea a statuat că textul de lege criticat nu contravine normelor constituționale invocate.
Prin aceste decizii, referitor la pretinsa neconstituționalitate a
art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010
în raport cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție, Curtea a reținut că necesitatea contracarării efectelor economice destabilizatoare pe care le-ar fi avut valorificarea imediată a titlurilor de plată este de natură să confere caracter constituțional măsurii prevăzute de textul de lege criticat, din perspectiva respectării exigențelor impuse de norma constituțională mai sus menționată. Cât privește critica privind încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, Curtea observă că aceasta nu poate fi primită, deoarece prevederile legale criticate nu afectează regimul unui drept fundamental, dreptul de proprietate, ci statuează cu privire la procedura prin care acesta poate fi valorificat.
Adoptarea actului normativ criticat a fost determinată de circumstanțe excepționale, legate de stabilitatea economică a statului român, urmărindu-se promovarea unor măsuri care să împiedice imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar, așa cum reiese din preambulul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010 . Prin urmare, soluția legislativă criticată reprezintă o normă temporară, care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligația statului urmând a se executa după expirarea perioadei de suspendare de 2 ani. În aceste condiții, Curtea a reținut că aceste circumstanțe speciale reclamă cu evidență o diferență de tratament juridic.
Curtea a apreciat că nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2), dat fiind faptul că prevederile criticate sunt norme de procedură, de imediată aplicare, cu efecte pentru viitor, și nu pentru trecut.
De asemenea, Curtea a constatat că nu este întemeiată nici critica referitoare la încălcarea principiului egalității în drepturi, întrucât prevederile
art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010
nu instituie o discriminare neconstituțională, ci reprezintă o reglementare care își găsește o justificare obiectivă și rezonabilă prin prisma motivațiilor economice care au stat la baza edictării actului normativ din care acesta face parte.
Prin aceleași decizii, Curtea a mai observat că un act normativ care, prin conținutul său, urmărește găsirea resurselor necesare pentru executarea obligațiilor statului nu este de natură să contravină dispozițiilor art. 44 din Constituție, chiar dacă afectează celeritatea procedurii. Textul de lege criticat nu aduce atingere existenței dreptului de proprietate, ci prevede o modalitate temporară de exercitare a acestui drept, respectiv valorificarea, pentru o perioadă de 2 ani, a titlurilor de plată emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin conversia acestora în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" corespunzător sumei pentru care a fost formulată opțiunea. Or, acest lucru nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanță asupra statului, fapt ce ar contraveni dispozițiilor constituționale ale art. 44, ci cu reglementarea unei modalități de valorificare determinate de contextul economic actual, caracterizat prin restrângeri de natură bugetară și dificultăți în menținerea echilibrului bugetar.
Prin urmare, măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, reprezentând o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.
Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica privind încălcarea art. 53 din Constituție, întrucât autorul beneficiază în continuare de dreptul său de proprietate garantat de Constituție, fără ca acesta să fie restrâns,
art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010
reglementând cu privire la procedura prin care acesta poate fi valorificat, nu cu privire la substanța sa.
Neintervenind elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței, considerentele de principiu reținute de Curtea Constituțională în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 148 din Constituție, acestea nu au incidență în speță.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18^2 lit. a) din titlul VII intitulat "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, și a celor ale
art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010
pentru modificarea și completarea
privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Bordaș Slăvilă Liviu Zaharie în Dosarul nr. 13.700/211/2010 al Curții de Apel Cluj - Secția I civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 septembrie 2012.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.