Decizia nr. 499/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Mircea Valentin Bordaș în Dosarul nr. 13.699/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 631D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă că la dosar autorul excepției a depus o cerere prin care solicită ca "în soluționarea excepției de neconstituționalitate motivate pe încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție să se țină seama de jurisprudența Curții în materie, respectiv de

Decizia nr. 109 din 9 februarie 2010 ".

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită păstrarea jurisprudenței acesteia în materie, în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 29 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 13.699/211/2010, Judecătoria Cluj-Napoca - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Excepția a fost ridicată de Mircea Valentin Bordaș într-o cauză având ca obiect cererea de constatare a existenței unui drept de creanță asupra statului român și obligarea acestuia la plata sumei consemnate în decizia emisă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată, în esență, următoarele:

1. Cu privire la neconstituționalitatea textelor de lege criticate în raport cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție se arată că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

a fost adoptată fără a exista situația extraordinară cerută de textul constituțional invocat și fără a fi respectată obligația de a motiva urgența adoptării acesteia. Astfel, urgența adoptării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010

este motivată numai cu privire la modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009 , nu și cu privire la suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Simpla motivare a urgenței nu poate fi suficientă, această motivare trebuind să fie reală și temeinică în același timp, nu doar declarată.

Nici motivarea din teza finală a preambulului

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010 , potrivit căreia "nepromovarea prezentei ordonanțe de urgență ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată", nu poate justifica urgența atâta vreme cât, potrivit prevederilor pct. 22 al articolului unic din titlul I al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2007 , așa cum au fost modificate prin

Legea nr. 142/2010 , "Sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către Direcție se asigură din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul «Proprietatea», din sumele obținute ca urmare a vânzărilor de acțiuni emise de Societatea Comercială «Fondul Proprietatea» - S.A., efectuate de către Ministerul Finanțelor Publice, după deducerea cheltuielilor efectuate de Societatea Comercială «Fondul Proprietatea» - S.A., și în completare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice".

Autorul excepției arată că din textul de lege anterior invocat rezultă că sumele necesare plății despăgubirilor provin din dividendele aferente acțiunilor deținute la Fondul "Proprietatea", din sumele obținute ca urmare a vânzărilor de acțiuni emise de Fond și numai în completare de la bugetul de stat, astfel încât motivarea urgenței adoptării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010

prin imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar nu poate fi primită.

2. Referitor la încălcarea prin dispozițiile

art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

a prevederilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, autorul excepției arată că actul normativ menționat reglementează într-un domeniu interzis prin textul constituțional pretins încălcat, afectând dreptul de proprietate. Aceasta deoarece deținătorii titlurilor au un drept de creanță asupra statului, ceea ce echivalează, în accepțiunea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, cu dreptul de proprietate asupra unui bun, în acest sens fiind hotărârile din 9 decembrie 1994, 6 martie 2003, 28 iunie 2005 și 24 martie 2005, pronunțate în cauzele Rafinăriile grecești Stran și Stratis Andreadis împotriva Greciei, Jasiuniene împotriva Lituaniei, Virgil Ionescu împotriva României și Sandor împotriva României.

3. Autorul excepției arată, de asemenea, că dispozițiile legale criticate aduc atingere și prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2), întrucât retroactivează, tinzând să modifice un raport juridic existent la data adoptării acestora, deoarece modifică raporturi juridice preexistente în situația în care persoana și-a exercitat deja dreptul de opțiune, iar creanța sa a devenit certă, lichidă și exigibilă.

4. Autorul excepției arată că deținătorii unui titlu de despăgubire acordat potrivit

Legii nr. 247/2005

sunt titulari ai unui drept de creanță asupra statului român. În accepțiunea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dreptul de creanță este asimilat unui bun, astfel încât aceștia ar trebui să beneficieze de prevederile art. 1 privind protecția proprietății din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Or, modificarea unilaterală a termenului de plată de către statul debitor prin instituirea unui termen de suspendare a plăților pentru o perioadă de 2 ani constituie o atingere adusă dreptului de proprietate, deoarece garantarea creanțelor împotriva statului privește atât cuantumul acestora, cât și respectarea termenului în care acestea trebuie plătite, precum și posibilitatea executării silite a acestora. În condițiile în care statul poate modifica ori de câte ori dorește termenul de plată, garanția unei astfel de creanțe rămâne una iluzorie, iar realizarea ei devine un deziderat imposibil de realizat.

Prin textul de lege criticat se realizează o diferențiere între titularii dreptului de despăgubire ale căror titluri au fost emise deja și cei ale căror titluri nu au fost emise, ceea ce aduce atingere prevederilor art. 16, art. 44 alin. (2) și art. 53 alin. (2) din Constituție.

5. Întrucât creanța asupra statului constituie un bun, restrângerea dreptului de proprietate asupra acestuia aduce atingere și prevederilor art. 53 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece condițiile conținute de textul constituțional invocat nu sunt respectate.

6. Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, autorul excepției arată că "între reglementările comunitare care se impun asupra normelor interne contrare se regăsește Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale". În aplicarea acesteia Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010 pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României.

Judecătoria Cluj-Napoca - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

a fost emisă în conformitate cu art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție, urmărindu-se evident evitarea unui dezechilibru bugetar în condiții de criză economică. Textul de lege criticat se aplică pentru viitor și nu aduce atingere prevederilor art. 16 și art. 44 alin. (1) și (4) din Constituție, acesta fiind adoptat potrivit art. 44 alin. (1) teza finală din Legea fundamentală. Cât privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 148 alin. (1) și (4) din Constituție, se arată că normele Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu fac parte dintre normele de drept comunitar.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, cererea depusă de autorul excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl formează prevederile

art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, având următorul cuprins: "(3) Persoanele care, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul «Proprietatea». Persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul «Proprietatea» vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1), potrivit procedurii stabilite prin titlul VII din

Legea nr. 247/2005 , cu modificările și completările ulterioare."

Autorul arată că textele de lege criticate aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate și a creanțelor asupra statului și alin. (2) referitoare la garantarea și ocrotirea în mod egal de lege a proprietății private, art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 115 alin. (4) și (6) privind adoptarea ordonanțelor de urgență, art. 148 alin. (2) și (4) referitoare la prioritatea de aplicare a dreptului comunitar, precum și art. 1 privind protecția proprietății din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

1. Prin

Decizia nr. 1.242 din 22 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012,

Decizia nr. 1.365 din 18 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2012, și

Decizia nr. 1.602 din 15 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 6 februarie 2012, Curtea a respins excepții de neconstituționalitate cu obiect similar ca neîntemeiate.

2. Referitor la neconstituționalitatea textelor de lege criticate în raport cu prevederile

art. 115 alin. (4) din Constituție, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 1.365 din 18 octombrie 2011 , că necesitatea contracarării efectelor economice destabilizatoare pe care le-ar fi avut valorificarea imediată a titlurilor de plată este de natură să confere caracter constituțional măsurii prevăzute de textul de lege criticat, din perspectiva respectării exigențelor impuse de art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală. În sprijinul acestei idei poate fi amintită și

Decizia nr. 188 din 2 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010.

Curtea a mai constatat, cu același prilej, că nu poate reține nici critica referitoare la pretinsa nesocotire a principiului egalității în drepturi, întrucât prevederile

art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

nu conduc la o situație discriminatorie. Textul de lege criticat instituie, într-adevăr, două categorii distincte de persoane, și anume cele cărora li s-au emis titlurile de plată anterior intrării în vigoare a ordonanței de urgență menționate și cele cărora nu li s-au emis încă titluri de plată și care pot opta fie pentru conversia acestora în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea", fie pentru primirea titlurilor de plată după expirarea perioadei de suspendare. Dar diferențierea celor două categorii constă doar în introducerea unui decalaj temporal între momentele la care valorificarea titlurilor de plată pentru imobilele preluate în mod abuziv devine efectivă. Prin urmare, textul de lege criticat nu instituie o discriminare neconstituțională, ci reprezintă o reglementare care își găsește o justificare obiectivă și rezonabilă prin prisma motivațiilor economice care au stat la baza edictării actului normativ din care acesta face parte.

3. Totodată, prin

Decizia nr. 1.242 din 22 septembrie 2011

Curtea a mai observat, făcând referire la jurisprudența sa, că un act normativ care, prin conținutul său, urmărește găsirea resurselor necesare pentru executarea obligațiilor statului nu este de natură să contravină dispozițiilor art. 44 din Constituție, chiar dacă afectează celeritatea procedurii.

Curtea a mai constatat că textul de lege criticat nu aduce atingere existenței dreptului de proprietate, ci prevede o modalitate temporară de exercitare a acestui drept, respectiv valorificarea, pentru o perioadă de 2 ani, a titlurilor de plată emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin conversia acestora în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" corespunzător sumei pentru care a fost formulată opțiunea. Or, acest lucru nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanță asupra statului, fapt ce ar contraveni dispozițiilor constituționale ale art. 44, ci cu reglementarea unei modalități de valorificare determinate de contextul economic actual, caracterizat prin restrângeri de natură bugetară și dificultăți în menținerea echilibrului bugetar. Prin urmare, măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, reprezentând o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate. Pentru aceste motive, Curtea reține, cu acest prilej, că nu sunt încălcate nici dispozițiile art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

4. De asemenea prin

Decizia nr. 1.602 din 15 decembrie 2011 , Curtea a observat că nu poate fi reținută o atingere adusă art. 15 alin. (1) și art. 53 din Legea fundamentală, întrucât autorul beneficiază în continuare de dreptul său de proprietate garantat de Constituție, fără ca acesta să fie restrâns,

art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

reglementând cu privire la procedura prin care acesta poate fi valorificat, nu cu privire la substanța sa.

Neintervenind elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței, considerentele de principiu reținute de Curtea Constituțională își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

În plus, cu acest prilej, Curtea observă că în preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010

este motivată urgența adoptării acesteia, arătându-se că "nepromovarea prezentei ordonanțe de urgență ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar".

Referitor la critica privind încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, Curtea observă că aceasta nu poate fi primită, deoarece prevederile legale criticate nu afectează regimul unui drept fundamental, dreptul de proprietate, ci statuează cu privire la procedura prin care acesta poate fi valorificat.

În final, Curtea observă că prevederile art. 148 din Constituție nu au incidență în speță.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Mircea Valentin Bordaș în Dosarul nr. 13.699/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2012.