Decizia nr. 152/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Chircuși în Dosarul nr. 6.117/90/2011 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.255D/2012 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, invocând cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 326 din 3 aprilie 2007 . Observă, totodată, că dispozițiile art. 52 alin. (3) din Constituție sunt mult mai generoase decât cele ale art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 108/2012 din 29 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 6.117/90/2011, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Chircuși într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea unei cereri de acordare de despăgubiri materiale și daune morale pentru o eroare judiciară.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 52 alin. (3) din Constituție referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.

În acest sens, arată că împotriva sa a fost începută urmărirea penală sub acuzația de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului, reținându-i-se și permisul de conducere auto. După un an și jumătate, printr-o rezoluție a Parchetului Vâlcea s-a dispus încetarea procesului penal întrucât fapta nu a fost săvârșită de către inculpat. Precizează că, prin multiplele activități de cercetare penală, i s-au creat prejudicii atât materiale, cât și de imagine, onoarea și demnitatea fiindu-i grav și iremediabil afectate.

Susține, în esență, că din textul art. 52 alin. (3) din Constituție rezultă că principiul responsabilității statului față de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare săvârșite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori. Circumstanțierea "potrivit legii" nu privește posibilitatea legiuitorului de a restrânge răspunderea statului doar la unele erori judiciare, ci stabilirea modalităților și condițiilor în care angajarea acestei răspunderi urmează a se face pentru plata despăgubirilor cuvenite.

Susține că se încalcă și dreptul de acces liber la justiție, în condițiile în care persoana pusă sub învinuire, față de care se desfășoară activități complexe de urmărire penală, nu are la dispoziție decât o posibilitate formală de a introduce plângere penală împotriva anchetatorilor, nu și posibilitatea de a folosi instituția despăgubirilor pentru eroare judiciară.

În concluzie, arată că, în opinia sa, prevederile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, întrucât limitează la situațiile prevăzute în text și nu se referă și la despăgubirile care se cuvin victimelor în cazul erorilor judiciare produse în cadrul urmăririi penale, ca o componentă a procesului penal.

Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, deoarece textul de lege ce formează obiect al acesteia contravine dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Constituție din perspectiva excluderii erorii judiciare săvârșite în cadrul urmăririi penale dintre ipotezele prevăzute de text, fără să se refere, așadar, și la despăgubirile care ar trebui să se cuvină victimelor în cazul erorilor judiciare produse în cadrul urmăririi penale, ca o componentă a procesului penal.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituțional. Precizează că, prin

deciziile nr. 619 din 3 octombrie 2006

și nr. 1.393 din 26 octombrie 2010, Curtea Constituțională a reținut că poate beneficia de reparație persoana care a fost condamnată definitiv, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, precum și persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Arată că, pentru a se constata existența unei erori judiciare, trebuie să existe, pe de o parte, o hotărâre de condamnare pe nedrept, iar, pe de altă parte, o hotărâre definitivă de achitare. De aceea, nu se poate reține că s-a produs o eroare judiciară în cazul existenței numai a unei hotărâri de achitare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare". Articolul din care face parte textul criticat are denumirea marginală "Cazuri care dau dreptul la repararea pagubei" și este inclus în capitolul IV "Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal" din titlul IV al Codului de procedură penală intitulat "Proceduri speciale".

În opinia autorului excepției, textul de lege criticat contravine dispozițiilor din Constituție cuprinse la art. 21 care garantează accesul liber la justiție și la ale art. 52 alin. (3) care prevede că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, că răspunderea acestuia este stabilită în condițiile legii și că nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă, în primul rând, că prevederile art. 52 alin. (3) din Constituție, la care autorul acesteia își raportează critica, instituie răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Legiuitorul constituant a urmărit, prin această dispoziție, compensarea daunelor, atât a celor materiale, cât și a celor morale, provocate persoanei care a fost victima unei erori judiciare, indiferent de natura procesului. Existența unei erori judiciare este, așadar, în concepția legiuitorului constituant, un element indispensabil pentru angajarea răspunderii statului. Aceasta trebuie, însă, dovedită, fiind necesar ca o instanță de judecată să constate faptul că o astfel de eroare a intervenit pe parcursul procesului și să stabilească în mod corespunzător răspunderea statului, în funcție de natura acesteia și gravitatea consecințelor produse.

Pronunțându-se, prin

Decizia nr. 326 din 3 aprilie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007, asupra prevederilor din Codul de procedură penală supuse și în cauza de față controlului de constituționalitate, Curtea a precizat că, pentru a se constata existența unei erori judiciare, trebuie să existe, pe de o parte, o hotărâre de condamnare pe nedrept, iar, pe de altă parte, o hotărâre definitivă de achitare. În speța soluționată cu acel prilej, Curtea a observat că ipoteza pronunțării doar a unei hotărâri de achitare nu se încadrează în prevederile art. 52 alin. (3) din Constituție și, implicit, nici în cele ale art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală. De asemenea, prin

Decizia nr. 1.393 din 26 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 16 decembrie 2010, Curtea a constatat că persoanele îndreptățite la repararea pagubei în cazul condamnării pe nedrept vizează o condamnare dispusă printr-o soluție definitivă.

În prezenta cauză, autorul excepției tinde, însă, la completarea prevederilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală, criticând lipsa din cuprinsul acestora a unei reglementări care să dea dreptul persoanelor față de care urmărirea penală a fost finalizată printr-o soluție de netrimitere în judecată să solicite repararea de către stat a pagubei suferite. Din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate apare ca inadmisibilă, prin raportare la

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 .

O soluție similară a fost pronunțată prin

Decizia nr. 927 din 13 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2013, când Curtea a observat că autorul unei excepții de neconstituționalitate având ca obiect prevederile art. 504 din Codul de procedură penală solicita completarea acestora în sensul că acest text de lege să prevadă dreptul la repararea de către stat a pagubei materiale sau a daunei morale suferite de o persoană și în alte cazuri decât condamnarea pe nedrept sau privarea ori restrângerea de libertate în mod nelegal, cum ar fi, de exemplu, urmărirea penală, punerea în mișcare a acțiunii penale sau trimiterea în judecată, atunci când procesul penal nu se finalizează printr-o hotărâre definitivă de condamnare. Curtea a constatat că o asemenea solicitare nu intră în competența de soluționare a instanței de contencios constituțional, întrucât, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". În consecință, Curtea a respins excepția ca inadmisibilă.

În același sens este și

Decizia nr. 78 din 5 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008, prin care Curtea a statuat, în acord cu jurisprudența sa constantă, că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică, spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Chircuși în Dosarul nr. 6.117/90/2011 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 martie 2013.