Decizia nr. 243/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 28 alin. 2, art. 183 și art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 10.139/245/2012 al Judecătoriei Iași - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 93D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 241D/2013, având ca obiect, potrivit dispozitivului Încheierii din 19 martie 2013, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 108^5 alin. 3 și art. 155^1 din Codul de procedură civilă din 1865, precum și ale

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 10.139/245/2012 al Judecătoriei Iași - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 241D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere strânsa legătură existentă între obiectul excepției de neconstituționalitate reținut în Dosarul nr. 93D/2013 și cel reținut în Dosarul nr. 241D/2013, prin prisma faptului că ele vizează incidente procedurale succesive intervenite în derularea aceluiași proces, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 241D/2013 la Dosarul nr. 93D/2013.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu măsura conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 139 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 241D/2013, înregistrat la Curtea Constituțională la data de 8 aprilie 2013, la Dosarul nr. 93D/2013, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă în privința criticilor referitoare la art. 155^1 alin. 1, art. 183 și art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 și, ca neîntemeiată, în privința prevederilor art. 28 alin. 2, art. 108^5 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 și a dispozițiilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Se face trimitere la

Decizia Curții Constituționale nr. 72 din 2 februarie 2012 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 14 decembrie 2012 și 19 martie 2013, pronunțate în Dosarul nr. 10.139/245/2012, Judecătoria Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 28 alin. 2, art. 183 și art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 și, respectiv, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 108^5 alin. 3 și art. 155^1 din Codul de procedură civilă din 1865, precum și ale

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepții ridicate de Emil Balaure într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în revendicare imobiliară.

Prin Încheierea din 15 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 10.139/245/2012, Judecătoria Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 30 alin. 4, art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) și art. 108^5 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție atașată la Dosarul Curții Constituționale nr. 241D/2013, ca urmare a faptului că încheierea a fost comunicată Curții Constituționale prin Adresa de înaintare nr. 1.361 din 8 aprilie 2013, corespunzătoare Dosarului nr. 241D/2013. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 28 alin. 2 și art. 30 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865, prin restricțiile impuse cu privire la recuzarea judecătorilor, prin imposibilitatea recuzării tuturor judecătorilor unui complet și prin procedura prevăzută pentru soluționarea cererilor de recuzare inadmisibile, încalcă dreptul la un proces echitabil, reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituție. Se arată că aceleași prevederi constituționale sunt încălcate și prin dispozițiile art. 183 din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât acestea, prin folosirea cuvântului "poate" în locul cuvântului "trebuie", dau posibilitatea judecătorilor, chemați să judece pe baza unor înscrisuri arătate ca fiind false, de a nu proceda la suspendarea judecării cauzelor și de a nu înainta parchetului respectivele înscrisuri. Se susține că accesul liber la justiție este încălcat și prin dispozițiile art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât dau instanțelor posibilitatea de a sancționa acele părți care sunt apreciate de către acestea ca fiind de rea-credință și care formulează cereri de recuzare. Se arată, de asemenea, că art. 21 din Constituție este încălcat prin prevederile art. 108^5 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât împotriva încheierii prin care instanța dispune obligarea unei părți la plata unei amenzi sau despăgubiri nu se poate formula o cale de atac distinctă, ci numai cerere de reexaminare, prin care se poate solicita, motivat, revenirea asupra amenzii ori despăgubirii sau reducerea acestora. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, se susține că acestea încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece lasă la latitudinea judecătorilor suspendarea judecății în cazul în care se ivesc indiciile unor infracțiuni, a căror constatare ar influența în mod decisiv hotărârile ce urmează să fie pronunțate, dându-le acestora posibilitatea de a continua judecarea cauzelor civile chiar și în condițiile săvârșirii unor infracțiuni ce au legătură cu dezlegarea respectivelor cauze. Se mai arată că prevederile art. 108^5 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 încalcă accesul liber la justiție, întrucât permit judecătorului care a aplicat o amendă să soluționeze și cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii prin care același judecător a obligat la plata respectivei amenzi. Se susține că dispozițiile art. 155^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, prin lăsarea la aprecierea instanței de judecată a suspendării judecării cauzei în situația în care constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, încalcă atât liberul acces la justiție, cât și dreptul la un proces echitabil. Se susține, totodată, că prevederile constituționale anterior arătate sunt încălcate și prin dispozițiile

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , deoarece acestea permit doar instanțelor de judecată, nu și părților, să sesizeze Curtea Constituțională cu excepții de neconstituționalitate.

Judecătoria Iași - Secția civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că textele criticate nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. Se face trimitere la

Decizia Curții Constituționale nr. 579 din 29 mai 2012 . Se susține că prevederile art. 30 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 au menirea de a preveni situațiile în care o parte formulează în mod abuziv cereri de recuzare informe sau repetate, pentru același motiv. Se arată că dispozițiile legale criticate sunt menite să fluidizeze procesele civile, prin împiedicarea părților de rea-credință să formuleze cereri de suspendare în scopul tergiversării judecății, și că, mai mult, instanța de judecată este cea mai în măsură să aprecieze cu privire la legătura cauzei penale cu cauza civilă și la oportunitatea suspendării cauzei civile în cazul prevăzut la art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865. Se susține, de asemenea, că prevederile art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă din 1865 permit instanței să sancționeze formularea de cereri vădit netemeinice în scopul șicanării sau tergiversării cauzelor și că dispozițiile art. 108^5 alin. 1 și 3 reglementează modalitatea de soluționare a cererii de reexaminare, niciunul dintre acestea necontravenind vreunei prevederi constituționale. Se susține că judecarea cererii de reexaminare a încheierii prin care se dispune plata unei amenzi de către instanța care a pronunțat respectiva încheiere sau de către președintele acesteia se justifică prin faptul că acea instanță cunoaște cel mai bine motivele aplicării amenzii și că caracterul irevocabil al hotărârii pronunțate, în acest fel, are ca scop evitarea tergiversării judecării cauzei. Se arată că, în același scop, au fost reglementate și dispozițiile

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , prin care legiuitorul a conferit doar instanțelor de judecată dreptul de a sesiza Curtea Constituțională cu excepții de neconstituționalitate invocate în cursul soluționării cauzelor, impunând, totodată, efectuarea de către acestea a unui control cu privire la întrunirea condițiilor de admisibilitate expres prevăzute în textul criticat. Se face trimitere la

Decizia Curții Constituționale nr. 741 din 12 mai 2009 . Se arată, astfel, că niciunul din textele criticate nu încalcă liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil prevăzute la art. 21 alin. (1) și (3) din Legea fundamentală.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul arată că textele criticate sunt constituționale. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 se face trimitere la

deciziile Curții Constituționale nr. 97 din 9 februarie 2006 , nr. 183 din 2 martie 2006, nr. 390 din 19 martie și nr. 741 din 12 mai 2009, arătându-se că soluțiile pronunțate sunt aplicabile și în prezenta cauză. Cu privire la constituționalitate prevederilor art. 183 din Codul de procedură civilă din 1865, se susține că acestea dau posibilitatea instanței de judecată să aprecieze oportunitatea suspendării cauzei, pentru a evita situația pronunțării unor hotărâri contradictorii, preîntâmpinând, totodată, abuzul de drept al părții interesate în tergiversarea soluționării litigiului. În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, se arată că lăsarea la latitudinea judecătorului a opțiunii suspendării cauzei, în condițiile în care există indiciile unei infracțiuni, a cărei constatare ar influența în mod semnificativ hotărârea ce urmează să fie pronunțată, îi permite acestuia să își exercite rolul activ sancționând eventualele tentative de abuz de drept procesual, soluție incontestabil mai eficientă decât cea a impunerii prin lege a măsurii suspendării.

Avocatul Poporului arată că dispozițiile criticate sunt constituționale. Se arată că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă sub aspectul criticii referitoare la dispozițiile art. 155^1, art. 183 și art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât autorul excepției este nemulțumit de modul de redactare a acestor texte, solicitând modificarea lor, aspect ce excedează sfera de competență a Curții Constituționale. Referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, se susține că, pe de o parte, acestea reprezintă opțiunea legiuitorului, în exercitarea prerogativelor sale prevăzute la art. 126 alin. (2) din Constituție, iar, pe de altă parte, ele realizează o veritabilă protecție a justițiabililor împotriva încercărilor nejustificate de tergiversare a soluționării cauzelor, prin suspendarea judecării acestora, chiar și în situații ce nu justifică rațional dispunerea acestei măsuri procesuale. Cu privire la dispozițiile art. 108^5 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, se arată că reexaminarea amenzii sau a despăgubirii, de către instanța care a stabilit-o, apare ca o cale specifică de retractare, necontravenind prevederilor art. 21 din Constituție. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a prevederilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , se arată că acestea au ca scop evitarea tergiversării cauzelor deduse judecății, în deplin acord cu dispozițiile art. 57 din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare din 14 decembrie 2012 și 19 martie 2013, prevederile art. 28 alin. 2, art. 108^5, art. 155^1, art. 183 și art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, precum și ale

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Curtea observă că Dosarului nr. 241D/2013 i-a fost atașată și Încheierea din 15 ianuarie 2013, prin care se dispune sesizarea Curții Constituționale și cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 30 alin. 4, art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) și art. 108^5 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă din 1865. În consecință, Curtea constată că obiect al celor două dosare îl constituie atât dispozițiile reținute prin încheierile din 14 decembrie 2012 și 19 martie 2013, cât și cele reținute prin Încheierea din 15 ianuarie 2013, chiar dacă aceasta din urmă a fost atașată Dosarului nr. 241D/2013. De asemenea, din analiza excepției de neconstituționalitate Curtea reține că autorul excepției critică, în realitate, dispozițiile art. 28 alin. 2, art. 30 alin. 4, art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b), art. 108^5 alin. 1 și 3, art. 155^1 alin. 1, art. 183 și art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, precum și prevederile

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, texte asupra cărora Curtea urmează să se pronunțe prin prezenta decizie și care au următorul cuprins:

- Art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865: "Nu se pot recuza toți judecătorii unei instanțe sau ai unei secții a acesteia.";

- Art. 30 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865: "Cererile de recuzare inadmisibile potrivit art. 28 se soluționează de instanța în fața căreia au fost formulate.";

- Art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă din 1865: "Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel:

1. cu amendă judiciară de la 50 lei la 700 lei: [...]

b) formularea, cu rea-credință, a unei cereri de recuzare sau de strămutare.";

- Art. 108^5 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă din 1865: "Împotriva încheierii prevăzute la art. 108^4 cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora. [...]

Cererea se soluționează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea.";

- Art. 155^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865: "Când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate. Dispozițiile art. 108^3 sunt aplicabile.";

- Art. 183 din Codul de procedură civilă din 1865: "Dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanța poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia.";

- Art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865: "Instanța poate suspenda judecata: [...]

2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.";

-