Decizia nr. 324/2013

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, excepție ridicată de Societatea Comercială "Vigna" - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 7.463/325/2012* al Judecătoriei Timișoara - Secția a II-a civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 234D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale invocate, ci doar consacră un termen optim de depunere a actelor necesare obținerii indemnizațiilor, termen ce a fost corelat cu capacitatea curentă a fondului de asigurări sociale de sănătate de a asigura plata acestor drepturi. De asemenea, arată că nu se poate vorbi despre o încălcare a principiului egalității în drepturi, neputându-se pune un semn de egalitate între situația cetățenilor și cea a caselor de asigurări de sănătate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 7.463/325/2012*, Judecătoria Timișoara - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Vigna" - S.R.L. din Timișoara cu prilejul soluționării unei acțiuni civile având ca obiect pretenții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că în mod neconstituțional legiuitorul a reglementat dreptul contribuabilului de a putea cere plata indemnizațiilor achitate salariaților într-un termen de doar 90 de zile, așa cum prevede

art. 37 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , în condițiile în care casele de sănătate au posibilitatea de a recupera sumele plătite necuvenit cu titlu de indemnizații de la beneficiari într-un termen de 3 ani de la acordarea acestora, după cum dispune art. 42 din același act normativ. Astfel, contribuabilul este discriminat, acesta nemaiputând să își mai recupereze aceste sume dacă nu a depus în termenul legal o astfel de cerere. O soluție justă, echitabilă și onestă ar fi ca și contribuabilul să aibă aceleași drepturi ca și casa de asigurări de sănătate, respectiv ca banii să poată fi restituiți oricând în termenul de 3 ani.

Judecătoria Timișoara - Secția a II-a civilă apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin textelor din Constituție invocate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul, constatând că, în realitate, critica de neconstituționalitate vizează dispozițiile

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , iar nu pe cele ale art. 37 din același act normativ, arată că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin

deciziile nr. 16/2013 ,

nr. 705/2007

și

nr. 1.220/2009 .

Avocatul Poporului, precizând, de asemenea, că excepția de neconstituționalitate vizează

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , consideră că textul de lege criticat este constituțional. Astfel, arată că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept material, prin instituirea termenului de 90 de zile, reprezintă o protecție a asiguraților față de o eventuală incapacitate de plată a Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Se urmărește, așadar, responsabilizarea beneficiarilor prin instituirea obligației de a depune într-un termen considerat oportun documentele justificative la casele de asigurări de sănătate în vederea efectuării plății indemnizațiilor, de regulă în același an calendaristic și, deci, în același buget al fondului, realizându-se astfel o protecție a beneficiarilor de indemnizații, dar și a fondului. În plus, dispozițiile legale criticate se aplică uniform tuturor contribuabililor ce se află în situația stabilită de ipoteza normei, fără să instituie discriminări sau privilegii pe criterii arbitrare. Mai mult, dispozițiile legale criticate nu conțin în cuprinsul lor nicio reglementare care să împiedice într-un fel sau altul exercitarea neîngrădită a accesului liber la justiție și a tuturor garanțiilor procesuale ce condiționează într-un stat democratic procesul echitabil. În ceea ce privește prevederile art. 124 alin. (2) din Constituție, arată că acestea nu au incidență în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 37 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 399/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 6 noiembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții potrivit cărora "Cuantumul indemnizațiilor acordate pe o perioadă mai mare de 90 de zile se poate indexa, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului".

Din analiza criticii de neconstituționalitate rezultă că, în realitate, excepția de neconstituționalitate privește dispozițiile

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , așa cum au fost modificate prin

art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 26 aprilie 2010. Aceste dispoziții de lege au următoarea redactare: "Indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite."

Prin urmare, obiectul excepției de neconstituționalitate, asupra căruia urmează să se pronunțe Curtea Constituțională, îl constituie dispozițiile

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 .

Autorul excepției consideră că acest text de lege este contrar următoarelor prevederi din Constituție: art. 1 alin. (5) referitor la obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 4 alin. (2) privind egalitatea între cetățeni, art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 21 alin. (1) și (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiția este unică și imparțială.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în principal, autorul excepției de neconstituționalitate critică diferența de tratament juridic instituită de lege între beneficiarii indemnizațiilor acordate în temeiul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005

și cei care plătesc aceste indemnizații. În acest sens, arată că, în vreme ce beneficiarii acestor indemnizații pot solicita acordarea acestora doar într-un termen de 90 de zile de la nașterea dreptului, cei care au plătit aceste sume le pot recupera de la cei care le-au încasat necuvenit într-un termen de 3 ani, după cum prevede art. 42 din același act normativ

Așa cum a statuat în mod constat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite". Instanța de contencios constituțional a precizat, însă, că "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice". În acest sens este

Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de asemenea, că nu orice diferență de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la interzicerea discriminării. Astfel, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, "trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă". Această justificare presupune existența unui "scop legitim" și a unui "raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru utilizarea lui". În acest sens pot fi amintite Hotărârea din 18 februarie 1991, pronunțată în Cauza Fredin contra Suediei, Hotărârea din 23 iunie 1993, pronunțată în Cauza Hoffman contra Austriei, Hotărârea din 28 septembrie 1995, pronunțată în Cauza Spadea și Scalabrino contra Italiei ori Hotărârea din 23 iulie 1968, pronunțată în Cauza Affaire liguistique belge contra Belgiei.

Având în vedere aceste criterii, Curtea constată că dispozițiile

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

instituie, într-adevăr, termene diferite de dobândire, respectiv de recuperare a sumelor reprezentând indemnizațiile acordate în temeiul acestui act normativ.

Situațiile și categoriile de persoane comparate de autorul excepției se află, însă, numai în mod aparent în situații analoage ori comparabile. Astfel, deși atât art. 40 alin. (1), cât și art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului se referă la sume acordate cu titlu de indemnizații de asigurări sociale de sănătate aferente concediilor medicale, situațiile avute în vedere de legiuitor sunt evident diferite. În timp ce textul de lege supus analizei de constituționalitate stabilește una dintre condițiile obținerii dreptului la indemnizația acordată în temeiul ordonanței amintite, respectiv termenul în care beneficiarul poate solicita acordarea acestei indemnizații, art. 42 se referă la dreptul celor care au plătit aceste sume de a le recupera de la cei care le-au încasat necuvenit.

Diferența de situație este determinată în primul rând de efectele urmărite de legiuitor prin instituirea celor două termene.

Astfel, prin instituirea unui termen de 90 de zile, în ipoteza textului de lege criticat, legiuitorul a urmărit să asigure o corelare între veniturile încasate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate prin contribuția asiguraților și plățile din acest fond către aceiași asigurați, pentru a evita situațiile când, din cauza decalajului mare dintre data nașterii dreptului la indemnizație și data solicitării acestuia, s-ar putea ajunge la un dezechilibru între veniturile fondului și cuantumul drepturilor decontate.

În acest sens, trebuie amintit că

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

a prevăzut, înainte de modificarea sa prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010 , că "Indemnizațiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termenul de prescripție de 3 ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite". Modificarea acestui termen în sensul diminuării sale a reprezentat una dintre măsurile prin care, pe calea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010 , legiuitorul și-a propus să implementeze un mecanism menit să protejeze asigurații de o eventuală incapacitate de plată de către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate a drepturilor decontate din acest fond, măsuri impuse, așa cum se arată în preambulul acestei ordonanțe, de "presiunile financiare exercitate asupra Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, determinate de creșterea cheltuielilor și a numărului beneficiarilor de indemnizații de asigurări sociale de sănătate, nedublată însă de o creștere proporțională a veniturilor realizate din sumele reprezentând contribuție pentru concedii și indemnizații", precum și de "insuficiența sumelor alocate în cadrul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, asupra căruia în ultimii ani s-a exercitat o presiune din ce în ce mai crescută a sumelor decontate beneficiarilor de indemnizații de asigurări sociale de sănătate".

Pe de altă parte, recuperarea sumelor de bani acordate în mod necuvenit din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate nu urmărește satisfacerea unui drept individual, așa cum este dreptul de a beneficia de indemnizațiile acordate în temeiul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , ci protejarea unui interes public care constă în asigurarea și protejarea fondurilor publice din care se decontează aceste indemnizații, situație evident diferită de cea avută în vedere de textul de lege supus analizei de constituționalitate. Mai mult, contextul avut în vedere la data intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010 , amintit mai sus, impunea păstrarea termenului de 3 ani prevăzut de

art. 42 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 .

În ceea ce privește diferența de regim juridic pe care legiuitorul o instituie între drepturile de creanță ale instituțiilor publice și drepturile de creanță ale celorlalte persoane, Curtea apreciază că sunt relevante considerentele

Deciziei nr. 705 din 11 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2007, în care a reținut, în esență, că instituțiile publice care asigură colectarea contribuțiilor către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate urmăresc asigurarea unui interes general, respectiv îndeplinirea obligației statului de a ocroti sănătatea publică, ceea ce justifică de asemenea protecția deosebită acordată drepturilor de creanță ale acestor instituții.

De altfel, în jurisprudența sa, Curtea, prin

Decizia nr. 10 din 17 ianuarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 25 februarie 2013, a reținut că "principiul egalității în drepturi prevăzut de Constituție pentru cetățeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificația unei egalități între cetățeni și autoritățile publice. Așa fiind, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalității decât atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, or, Curtea observă că, în ipoteza prevăzută de textul de lege criticat, persoanele juridice, ca subiecte colective de drept, se află evident într-o situație diferită".

Mutatis mutandis, Curtea apreciază că cele reținute prin

Decizia nr. 10/2013

sunt aplicabile și în cauza de față, prevalente fiind efectele și interesele diferite urmărite prin cele două texte de lege distincte, respectiv

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , pe de o parte, și art. 42 alin. (1) din același act normativ, pe de altă parte.

Așa fiind, Curtea apreciază că nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate aduse

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

vizând instituirea unui tratament juridic discriminator.

Cât privește pretinsa neconformitate dintre textul de lege criticat și art. 21 alin. (1) și (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție, Curtea constată că autorul excepției nu a arătat în ce fel se aduce atingere acestor prevederi constituționale.

Așa fiind, instanța de contencios constituțional nu poate să constate decât că

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

nu conține nicio reglementare de natură a împiedica dreptul de acces liber la justiție al persoanelor interesate ori de a afecta drepturile și garanțiile de care acestea trebuie să se bucure în cadrul unui proces echitabil.

De asemenea, Curtea constată că, din prisma criticilor de neconstituționalitate formulate, nu rezultă că dispozițiile

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

ar contraveni supremației Constituției, prevederilor acesteia ori vreunei alte legi, astfel că nu poate reține încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială "Vigna" - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 7.463/325/2012* al Judecătoriei Timișoara - Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Timișoara - Secția a II-a civilă care a sesizat Curtea Constituțională și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 iunie 2013.