Decizia nr. 216/2013
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , ale Legii nr. 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și ale art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 3
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
- Legea nr. 554/2004 2 decembrie 2004 (prevederi anume) contenciosului administrativ
- Legea nr. 299/2011 21 decembrie 2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
Are ca temei 2
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 privind Codul de procedură civilă
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , ale
pentru abrogarea alin. (2) al
art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
și ale
art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, excepție ridicată de Dragoș Constantin Târșia în Dosarul nr. 5.771/85/2011*) al Tribunalului Sibiu - Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.477D/2012 al Curții Constituționale.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent învederează Curții faptul că partea Instituția Prefectului Județului Sibiu, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a solicitat acordarea unui nou termen de judecată și obligarea părții reclamante la comunicarea unui exemplar al "acțiunii", lipsa acesteia reprezentând motivul pentru care s-a aflat în imposibilitate de a formula "întâmpinare".
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public apreciază că cererea nu este întemeiată și solicită respingerea acesteia. Deliberând, Curtea respinge cererea de amânare, apreciind că nu îndeplinește condiția cerută de prevederile art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă aplicabil cauzei. Aceasta, deoarece în fața Curții Constituționale nu sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. 1 din același cod, potrivit cărora la cererea de chemare în judecată se vor alătura atâtea copii câți pârâți sunt și, în plus, partea avea posibilitatea să solicite Curții Constituționale obținerea unei copii de pe motivarea excepției de neconstituționalitate, în baza art. 51 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, aprobat prin
Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr. 6/2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 27 martie 2012.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta solicită respingerea excepției, ca inadmisibilă, în ce privește dispozițiile
art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004
și ale
art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 , și ca devenită inadmisibilă, în ce privește prevederile
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 25 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 5.771/85/2011*), Tribunalul Sibiu - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , ale
pentru abrogarea alin. (2) al
art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
și ale
art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, excepție ridicată de Dragoș Constantin Târșia într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect rejudecarea, după casare, a unei acțiuni în pretenții.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile
art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 , care permit doar revizuirea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de contencios administrativ în ipoteza încălcării principiului priorității dreptului comunitar, sunt neconstituționale, întrucât exclud de la posibilitatea revizuirii hotărârile judecătorești definitive și irevocabile pronunțate în alte materii decât contenciosul administrativ (civile, penale) în cazul încălcării aceluiași principiu al priorității dreptului comunitar prin respectivele hotărâri. În opinia sa, se încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii și dreptul de acces liber la justiție, întrucât se instituie o inegalitate de tratament juridic "între justițiabilii beneficiari de varii hotărâri judecătorești irevocabile, fără a exista o justificare obiectivă, rațională, temeinică și rezonabilă", cu nesocotirea art. 148 alin. (2) din Constituție.
În ce privește prevederile
Legii nr. 299/2011 , autorul excepției arată că, deși Curtea Constituțională a admis, prin
Decizia nr. 1.609 din 9 decembrie 2010 , excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
- neconstituționalitatea constatată vizând, în acel caz, exclusiv procedura exercitării revizuirii, iar nu substanțialitatea dreptului de a promova revizuirea - totuși, Parlamentul a abrogat, prin
Legea nr. 299/2011 , prevederile
art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 , în integralitate, suprimând cu totul posibilitatea revizuirii hotărârilor pronunțate de instanțele de contencios administrativ în ipoteza încălcării principiului priorității dreptului comunitar, acest aspect constituind per se o încălcare a dispozițiilor art. 148 alin. (2) din Constituție.
Referitor la prevederile
art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 , potrivit cărora abrogarea unei dispoziții dintr-un act normativ are caracter definitiv, se susține că acestea sunt neconstituționale având în vedere faptul că, potrivit art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, iar prin
deciziile nr. 62 din 18 ianuarie 2007
și nr. 783 din 12 mai 2009 instanța de contencios constituțional a statuat că, în cazul constatării neconstituționalității dispozițiilor legale de abrogare, acestea își încetează efectele juridice, continuând să producă efecte prevederile legale care au format obiectul abrogării.
Față de prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ nu are întotdeauna caracter definitiv, respectiv în cazul în care este constatată neconstituționalitatea dispoziției legale de abrogare.
Tribunalul Sibiu - Secția I civilă nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate. În schimb, a prezentat opinia Curții de Apel Alba Iulia, care a dispus ca instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire, și anume Tribunalul Sibiu, să sesizeze Curtea Constituțională. Curtea de Apel Alba Iulia a arătat că, prin prisma celor statuate de Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , deși prevederile
art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
au fost abrogate pe parcursul procesului, ulterior introducerii cererii de revizuire, acest text poate forma obiectul controlului de constituționalitate. De asemenea, a observat că criticile formulate de revizuent, în sensul că
art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
este neconstituțional prin raportare la art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (1) și art. 148 alin. (2) din Constituție, ca urmare a faptului că exclud de la posibilitatea revizuirii hotărârile judecătorești definitive și irevocabile pronunțate în alte materii decât contenciosul administrativ în ipoteza încălcării principiului priorității dreptului comunitar, nu au fost analizate de Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 1.609 din 9 decembrie 2010 .
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
este inadmisibilă, întrucât autorul acesteia formulează criticile din perspectiva unui pretins caracter lacunar, și anume pentru faptul că motivul de revizuire prevăzut de acestea nu se regăsește în cazul tuturor tipurilor de litigii în care s-au pronunțat hotărâri definitive și irevocabile cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar. Arată că, astfel formulată, excepția de neconstituționalitate are ca finalitate modificarea sau completarea unor dispoziții de lege.
Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor
Legii nr. 299/2011 , apreciază că "justificarea abrogării prevederilor
art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
constă în împrejurarea că, în materia procedurii civile, în general, revizuirea este o cale extraordinară de atac care se justifică, de regulă, prin ideea că involuntar instanța a săvârșit o eroare în legătură cu starea de fapt stabilită în hotărârea atacată. Or, din modul de redactare a alin. (2) al
art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
rezultă că acest motiv de revizuire nu privea o astfel de eroare involuntară, ci o rejudecare a fondului cauzei pentru erori voluntare comise de instanță; astfel, instanța învestită cu judecarea cererii de revizuire urma a verifica dacă hotărârea atacată s-a dat cu încălcarea priorității dreptului comunitar (...), ceea ce transforma calea de atac a revizuirii într-una ordinară."
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 , Guvernul consideră că este inadmisibilă, prin raportare la dispozițiile
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , fiind nemotivată.
Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale, precizând că își menține punctul de vedere exprimat în acest sens în
deciziile Curții Constituționale nr. 675 din 12 iunie 2008 , nr. 679 din 5 mai 2009, nr. 1.609 din 9 decembrie 2010 și nr. 461 din 8 mai 2012.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și ale Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie următoarele prevederi de lege:
-
Articolul 21
alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. La data ridicării excepției,
art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
era abrogat prin articolul unic al
Legii nr. 299/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 22 decembrie 2011. Anterior intrării în vigoare a
Legii nr. 299/2011 , prevederile
art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004
aveau următoarea redactare: "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.(...)";
-
pentru abrogarea alin. (2) al
art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , al cărei articol unic prevede că "Alineatul (2) al articolului 21 din
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.";
- Potrivit încheierii de sesizare, autorul excepției critică și prevederile
art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Autorul excepției se raportează la numerotarea articolelor din
Legea nr. 24/2000 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004. Textul de lege criticat se regăsește în prezent însă la
art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, a cărui redactare este următoarea: "Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. Fac excepție prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament."
În opinia autorului excepției, textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziții din Constituție: art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, art. 21 care statuează cu privire la dreptul la un proces echitabil, art. 147 alin. (1) și (4) referitor la efectele deciziilor Curții Constituționale și art. 148 alin. (2) care instituie principiul priorității prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și a celorlalte reglementări ale dreptului Uniunii Europene cu caracter obligatoriu.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:
I. Prin
Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a
Legii nr. 299/2011 , constatând că este neconstituțională în ansamblul său, întrucât, din perspectiva respectării procedurii de adoptare, aceasta contravenea exigențelor impuse de principiul bicameralismului, reglementat de art. 61 alin. (2) din Constituție.
Față de soluția pronunțată prin decizia menționată și ținând cont de prevederile
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
și de cele ale art. 147 alin. (1) din Constituție, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
II. Prin aceeași decizie mai sus menționată, Curtea a constatat că prevederile
art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de recurs, cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei.
În cauza de față se critică aceleași dispoziții de lege, care consacră un nou caz de revizuire, criticile vizând însă un alt aspect, și anume faptul că textul de lege criticat nu permite revizuirea, pe același motiv, a hotărârilor judecătorești pronunțate în alte materii decât cea a contenciosului administrativ.
Prin
Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012 , Curtea a constatat neconstituționalitatea prevederilor
art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
într-o anumită interpretare, astfel că poate forma obiect al excepției același text de lege, dar prin prisma unei interpretări diferite. Pentru ilustrarea acestei soluții pot fi menționate
Decizia nr. 1.470 din 10 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, sau Decizia nr. 609 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 12 august 2011, prin care Curtea a observat că în astfel de situații nu este incident cazul de inadmisibilitate prevăzut de
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 .
Potrivit textului de lege criticat, pot fi contestate pe calea revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțate cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene. Este de la sine înțeles că textul de lege criticat vizează exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în materia contenciosului administrativ, de vreme ce face parte din legea specială care reglementează această ramură a dreptului. Autorul excepției susține că textul de lege criticat încalcă dreptul de acces liber la justiție, întrucât nu este aplicabil și hotărârilor definitive și irevocabile pronunțate în alte ramuri ale dreptului.
Este adevărat că, prin
Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012 , Curtea Constituțională a operat o completare indirectă a prevederilor
art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , extinzând, prin această decizie interpretativă, câmpul de aplicare a textului de lege criticat și declarând că motivul de revizuire consacrat de acesta, constând în nesocotirea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, poate fi utilizat și pentru revizuirea hotărârilor definitive și irevocabile în care nu se evocă fondul cauzei.
Această posibilitate de lărgire a înțelesului unui text de lege supus controlului de constituționalitate îi este deschisă Curții Constituționale în virtutea dispozițiilor constituționale care consacră rolul său de garant al supremației Constituției, pe care are obligația să și-l îndeplinească în mod plenar și efectiv.
În acest scop, Curtea poate utiliza tehnica deciziilor de admitere cu rezervă de interpretare pentru a corecta viciile de neconstituționalitate, reușind astfel, în același timp, să evite perturbarea securității juridice care ar putea să apară, în unele cazuri, ca urmare a constatării neconstituționalității pure și simple a unui text de lege. Cu toate acestea, Curtea nu poate să nesocotească dreptul suveran al Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare și organ reprezentativ al poporului, de a elabora acte normative în diferite materii. De aceea, Curtea nu poate să sancționeze o inacțiune a Parlamentului constând în nereglementarea de către acesta a unei anumite zone a dreptului.
Urmând acest raționament, rezultă că, în cauza de față, în care pretinsa neconstituționalitate este argumentată de către autorul excepției pe ideea că acest caz de revizuire prevăzut de
art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004
nu poate fi folosit și cu privire la hotărârile definitive și irevocabile pronunțate în alte materii, excepția va fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât Curtea nu poate să impună Parlamentului să adopte o anumită reglementare, trecând peste atributul acestuia de a adopta acele acte normative pe care le consideră necesare în contextul legislativ dat. Altfel spus, Curtea nu poate să aducă atingere suveranității legislative a Parlamentului, acesta fiind liber - și singurul în măsură - să aprecieze oportunitatea adoptării sau nu a anumitor măsuri legislative.
De altfel, Curtea remarcă faptul că, potrivit art. 4 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, în materiile reglementate de acesta, normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul părților.
III. În motivarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 , autorul acesteia invocă
deciziile nr. 62 din 18 ianuarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, și nr. 783 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 15 iunie 2009, prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea unor dispoziții de lege care abrogau anumite prevederi din Codul penal, respectiv din Codul de procedură penală. Ca urmare a acestor decizii, textele de lege inițial abrogate au reintrat în fondul activ al legislației. De aici, autorul excepției încearcă să demonstreze că principiul stabilit prin
art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 , în sensul că abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv, nu ține seama de prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție care stabilește că prevederile din legi sau ordonanțe constatate ca fiind neconstituționale, printr-o decizie de admitere a unei excepții de neconstituționalitate, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Această critică nu poate fi reținută, întrucât textul constituțional invocat nu are incidență în cauză.
are ca obiect de reglementare tehnica legislativă, referindu-se, așadar, la modalitatea de elaborare a actelor normative. Or, deciziile Curții Constituționale nu sunt acte normative, astfel că dispozițiile menționate din Legea fundamentală nu pot constitui un reper pentru aprecierea constituționalității prevederilor
art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 . De aceea, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000
urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, întrucât nu îndeplinește condiția motivării impusă de dispozițiile
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
(a se vedea, sub acest aspect, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
și a prevederilor
art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, excepție ridicată de Dragoș Constantin Târșia în Dosarul nr. 5.771/85/2011*) al Tribunalului Sibiu - Secția I civilă.
II. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
pentru abrogarea alin. (2) al
art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de același autor, în același dosar al aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Sibiu - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 9 mai 2013.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.